La vremuri noi, tot Boroi

Ca secretar al COSR, comandantul CSA va executa ordinele lui Pierre de Coubertin. Începând cu „Important e să pui lacătul”

Mihai Covaliu avea dreptate să spună că, indiferent cine va învinge în alegerile de la COSR, el sau Gabriela Szabo, „sportul românesc are de câştigat”. În fruntea olimpismului ar fi ajuns tot un campion olimpic. Era şi timpul. Pe moment, ăsta e marele şi singurul câştig.

Echipele celor doi candidaţi nu anunţau nici revoluţii, nici restauraţii, doar o rotaţie a cadrelor. Fosta mare atletă a reclamat SMS-ul în care era prezentată drept candidata PSD. Apartenenţa ei politică nu constituie un secret. De fapt, SMS-ul ironiza gros faptul că Szabo s-a înregimentat la vedere. A încălcat regula de aur a nomenclaturii din sportul românesc şi anume, regula după care bate vântul. Eroare de strategie. Nu aşa au rămas preşedinţii de federaţie cu deceniile în funcţii. Nu aşa a câştigat Adrian Stoica trei mandate la şefia FR de Gimnastică, ultimul, cu unanimitate de voturi. Iar acum, după ce s-a convins şi el că „declinul din gimnastică e real”, a candidat pentru un post în Comitetul Executiv al COSR. Şi a fost ales, realmente.

Melinte, exploatată şi la COSR
Doina Melinte, expertă în Bac-ul pentru olimpici, a fost aleasă şi ea în CEx. Ar fi candidat la preşedinţia Coreei de Sud, dar acolo se face tam-tam dacă umbli cu pile la examenele şcolare. Cam greu de formulat un SMS împotriva ei. PDL a numit-o pe Doina Melinte secretar de stat în MTS, apoi şefă a ANST. Apoi fosta sportivă a schimbat tabăra. Triumfător, Viorel Hrebenciuc le-a reproşat rivalilor politici că „Melinte e un nume pe care n-au ştiut să-l exploateze”. Aşa că PSD a numit-o la Antidoping, cu rang de subsecretar de stat. Am fi naivi să credem că doamna Melinte s-a eliberat între timp de sub jugul exploatator.

A coborât militarul din pod
După ce s-a plimbat informal cu delegaţia României la Rio, pe locul antrenorului de floretă, George Boroi a devenit formal numărul doi în COSR. „Vin de la mic la mare”, a declarat el. Dacă n-ar fi condus CSA Steaua din 2003, ar fi venit de la mare la mare. Dar sub comanda lui, medaliile olimpice ale clubului s-au împuţinat de la o ediţie a JO la alta.

La COSR, şeful CSA a început în forţă. „Ca principală sarcină pentru mine, care vin din lumea militară, ştiu ce înseamna execuţia”, declară el, pe site-ul oficial. Că doar n-o să ştie ce înseamnă anacolutul. Şi apoi, dacă George Boroi vine din viaţa militară, Rechinii Albi şi Scorpionii Roşii vin de pe Marte.
Ce mai spune domnul Boroi? „Dacă la Rio fiecare club ar fi obţinut o părticică din medaliile pe care CSA Steaua le-a obţinut la vremea respectivă, am fi fost mai bogaţi în performanţă”. Dar câte cluburi din România au un venit anual garantat de aproximativ 9 milioane de euro, bani publici? Numai unul. Surclasat la bogăţie doar de CSM Bucureşti. În schimbul acestor bani, CSA a produs, la Rio, trei sferturi de medalie de aur la spadă feminin. Şi cam un sfert din bronzul de la 8 plus 1. CSA a avut două canotoare în echipaj, precum CSM Iaşi, CS Botoşani şi CS Dinamo.

Butoanele din eşalonul doi
Cu Boroi la Steaua, medaliile au ajuns să se numere cu părticica. Dacă a rămas şef al clubului 13 ani, înseamnă că are susţinerea sistemului. Nu a celui efemer, din primul eşalon. Ci a eşalonului secund: pătura aceea miţoasă, care ţine de cald la orice schimbare şi în care se întreţes cunoştinţe, relaţii şi ochi frumoşi. Structurile din sportul românesc au devenit, la fel ca în alte domenii, transpartinice.
Rezultatele extreme, cum au fost cele de la Rio, cer măsuri extreme, nu reşapări supreme. Nu există decât o metodă să împingi COSR şi federaţiile spre competenţă managerială. Şi anume, decuplându-le complet de la bugetul de stat. Statul să finanţeze infrastructura sportivă, cluburile şcolare şi programele pentru sportul de masă. Nu s-ar economisi mare lucru, fireşte. Dacă nu se mai duc la sport, banii aceia vor găsi altă scuză să-şi piardă urma.