Kazahstane, nu fi trist, trafaletu-i moralist

FRF reclamă la UEFA că i-au fost furate specialităţile casei: arbitrajele lamentabile şi terenurile execrabile din Liga 1

„În primul rând, a fost acea suprafaţă de joc, care, din punctul nostru de vedere, nu permite jocul de fotbal”, a spus şeful FRF, pe aeroport, la întoarcerea din Astana. Punctul doi al reclamaţiei pe care-o depune la UEFA îl reprezintă arbitrajul: „Cred că nici nu am fost lăsaţi să jucăm. Pe de o parte, de violenţa şi de duritatea unora, iar pe de altă parte de o rea-intenţie sau incapacitate”. N-a dat nume, să nu se prindă avocaţii.

Singurul câştig al memoriului federal este că abate atenţia de la „tricolori”. Depresurizează banca tehnică. În rest, arbitrajul portughezului trecea oricum prin sita comisiilor UEFA. Iar terenul din Kazahstan va face flori de măr, până să fie schimbat. E specie ocrotită de compromisurile din industrie.

Nefericiţi, precum Vassaras
Merge puţin zgomot, ca paravan, la adăpostul căruia „tricolorii” să-şi panseze surâsul. E chiar indicat. Dar numai în scopul ăsta. Dacă FRF vrea să dea lecţii de civilizaţie, să înceapă cu fotbalul din propria gubernie. Cu arbitrajul din Liga 1. La fel cum se plânge acum Federaţia de „reaua intenţie sau incapacitatea” brigăzii din Astana, s-au plâns şi echipele de club, în ultimele etape. S-au plâns la pereţi.

Abia după două săptămâni, şeful CCA i-a răspuns corului indignat. „Nu sunt fericit”, a declarat Vassaras. Şocant. Asta sporeşte cu unu numărul nefericiţilor din campionat. Abia acum putem vorbi despre o mulţime mohorâtă, care merită atenţie.

„S-au făcut greşeli, asta e clar”, a continuat Vassaras. Surprinzător, cine ar fi crezut? Supervizorul a invocat zornăitoarea moştenire, „ştiam că sunt probleme de când am venit”. Formidabil, ce mai circulă informaţiile. Apoi a dat asigurări că arbitrii greşesc democratic, „împotriva tuturor echipelor”. „Pot distinge între intenţie şi greşeli”. E un talent al lui, dobândit la locul de muncă. Talent sau deformaţie profesională.

Cluburile din Liga 1 trebuie să-l creadă pe cuvânt. Dar asta nu ridică peste media acceptabilă nivelul arbitrajelor de etapă. Echipele tot pierd puncte, competiţia suferă.

„Facem un plan pe zece ani”, zice Vassaras. În sfârşit, o abordare serioasă. Nu e ca şi cum ai propune o reformă superficială, pe 9 ani sau pe 8 ani. În acest deceniu, arbitrii trebuie lăsaţi să se concentreze „la ce au de făcut”. De exemplu, să nu lase echipele din Liga 1 să joace, vorba şefului Federaţiei.

Ei, cu plastic, noi, cu arte plastice
Cât despre suprafaţa de joc, FRF ar trebui să observe şi pajiştile, butaforic vorbind, pe care le licenţiază în campionatul intern. La sfârşitul lui august, campioana României a jucat pe teren propriu vopsit cu FC Voluntari. Până la final, ambele echipe evoluau în verde. „S-a luat vopseaua pe ghete”, au reclamat oaspeţii. Cine să-i audă? Federaţia? Nu i-a şoptit nicio bidinea, niciun observator, niciun Duru.

Arbitrul Colţescu a apreciat demersul impresionist, într-un singur strat, al organizatorilor. A considerat că se poate practica fotbal pe pământ pictat cu lavabil. Din una-n alta, ne-am trezit că şi celălalt Nicolae Grigorescu e al fotbalului nostru.

Arbitraje „incapabile” sau „cu rea-intenţie”. Terenuri infernale. Aldehide în iarbă. Specialităţile casei administrate de Burleanu. Cât respect are FRF pentru fotbal, pentru frumuseţea lui, pentru spectacol, atât are şi Kazahstanul. Doar că n-o arată prea des la televizoarele noastre. Data viitoare, când joacă, să ne spună, şi le împrumutăm un trafalet, să aibă şi ei un teren ca lumea.

Burleanu n-are decât să strige, să victimizeze strict echipa care-i aduce prime, să predice într-un nor de fulgi şi pene galbene. Riscă să scape canarul din gură. Să se dea de gol că foloseşte cuţitul şi furculiţa doar în deplasare.