Speranţe cu riduri
Magie sau geriatrie? Până să apară noi generaţii, Sânmărtean trăieşte a doua tinereţe la "naţională" şi e planul de viitor al Stelei
„Lucian ne-a încântat pe toţi. Regret că are 34 de ani. Un astfel de artist e păcat să plece din fotbal”. Regretul lui Iordănescu, exprimat după meciul cu Irlanda de Nord, 2-0, în toamna lui 2014, a fost prematur. Artistul Sânmărtean are 36 de ani acum, vârsta la care Hagi se retrăsese de un an. Dar se află pe lista pentru Euro şi pe lista de cumpărături a Stelei.
Cu alte cuvinte, „pictorul”, „muzicianul”, „magicianul” Sânmărtean revine triumfal în fotbalul românesc. Pentru un jucător fără reputaţie de creator, un an şi jumătate în campionatele arabe ar fi însemnat sprintul dinaintea pensiei, nu rampa dinaintea relansării. Dar fotbalul nostru premiază artiştii, desconsideră transpiraţia şi fuge de nou ca inamicul lui Iordănescu de tămâie.
Soluţii de muzeu
În loc să caute talente, să le cultive, asumându-şi tot felul de riscuri şi cheltuieli, Steaua şi-a descoperit vocaţia de muzeu. Face săpături după propriile vestigii, inundate de petrodolari. Aşa cum s-a străduit să-i repatrieze pe Keşeru, pe Rusescu, pe Stancu, acum dă bătălia pentru Sânmărtean. Recunoaşte indirect că n-are nici idei, nici perspective să găsească suplinitor pentru „regele paselor decisive”. Revenirea bardului aflat pe final de carieră nu e o victorie, e un impas. La un moment dat, stocul de conserve livrat arabilor sau bulgarilor se va epuiza. Şi atunci chiar va fi nevoie de un plan gândit, nu reîncălzit.
Budescu, aruncătorul de pian
Pe lista lui Iordănescu, prezenţa lui Sânmărtean era aproape obligatorie. Ca peştele de sticlă pe mileul unei „naţionale” provinciale şi ca joc, şi ca nume. În linii mari, se ştia cine merge la turneul final: o apă şi-un pământ defensiv. Selecţionerul ar fi trebuit să se dea cu adevărat peste cap, să ne surprindă. Nu e genul de antrenor care inventează jucători, e mai degrabă genul care polemizează cu invenţiile altora.
Dotat cu aptitudinea tot mai rară a pasei de gol, Sânmărtean avea locul asigurat în lot. La meciul cu Feroe, Iordănescu l-a lăsat pe bancă şi l-a trimis în teren pe Budescu, să asigure calificarea. Pentru meciul cu Franţa, în care nu ne propunem să înscriem, doar să facem o figură frumoasă, a fost ales Sânmărtean şi a fost lăsat pe dinafară Budescu. El n-are un joc prea estetic. Cară şi aruncă pianul în plasă, fără să cânte la el.
Iordănescu ne vrea şic
Nu atât indulgenţa lui Iordănescu pentru fotbalul arab şi exigenţa lui faţă de fotbalul chinez au decis aici. Cât vanitatea selecţionerului de a puncta şi la impresia artistică a făcut departajarea. La 36 de ani, Sânmărtean are, aşadar, ocazia să-şi completeze opera de senectute, nu de maturitate, cu un turneu final. Nu e un caz aparte. Opt din cei 28 jucători chemaţi de Iordănescu au peste 30 de ani. Rostul convocării unor tineri ca Alibec, Toşca, Ivan sau Steliano Filip pare a fi acela de a umple foaia. De a crea iluzia deschiderii faţă de viitor. La urma urmei, Iordănescu trebuie să aibă la cine să renunţe.
Lista asta provizorie e încă o dovadă că, după generaţia lui Mutu şi Chivu, n-a mai apărut o generaţie. A apărut curentul vintage. Cel mai bun an din cariera lui Sânmărtean, după spusele lui, a fost 2011. Au trecut cinci ani de atunci. Teoretic, era rândul altora sub tricolor. Practic, au rămas abonaţi la lot aceiaşi pictori tomnatici şi aceiaşi vopsitori de zid, de la începutul preliminariilor.
Nu se supăra nimeni dacă trimiteam la Euro selecţionata de tineret, în locul acestui detaşament prăfuit. Oricum n-avem nimic de pierdut. Şi oricum asta e tendinţa în fotbalul de echipă naţională: jucători sub 23 de ani, nu peste 40.