Se scufundă neuronul!

După ce-a semnat ce-a citit în închisoare, George Copos are ocazia să semneze opere autentice la Parchet

În ianuarie, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a dat verdictul de „plagiat subtil” pentru una dintre lucrările semnate de fostul patron al Rapidului. „Doar geniile sunt originale”, a replicat atunci George Copos.

La câteva luni şi o reclamaţie distanţă, şi procurorii au constatat că, din cărţile care i-au procurat afaceristului reducerea pedepsei lipsesc şi alte lucruri, nu doar geniul. Lipsesc ghilimelele. Copos este urmărit penal pentru plagiat şi fals în declaraţii. Foştii colegi de boxă şi de laborator, Gică Popescu şi Mihai Stoica sunt martori în dosar.

„Cărţile se scriu din cărţi citite”, susţinea Copos. Acum trebuie să le explice procurorilor ce-i cu bibliografia extrem de selectivă. Nu e singurul condamnat penal care a avut ghinionul să i se scufunde neuronul în plin proces creator. Deocamdată, e singurul chemat la Parchet. Libertatea condiţionată pare cea mai proastă afacere a lui. Pentru 30 de zile în minus, riscă între trei luni şi cinci ani de închisoare în plus.

De data asta, zgârcenia s-a întors împotriva lui Copos. Dacă dădea bani pe carioca, foarfeci şi lipici, fostul om de fotbal îşi confecţiona propriile axiome. Obţinea şi el drepturi de autor pentru tăierea porcului. Nu risca decât cronici proaste dacă publica un compendiu cu emoticoane despre insolvenţa Rapidului sau o carte cu reţete de intrat la patiserie. Autobiografia lui Cristi Borcea, „băiat de asfalt”, a îndeplinit cu brio standardele eminenţelor din fruntea penitenciarelor.

Dar Copos a făcut economie de resurse. Ce rost avea să piardă timp şi hârtie decupând, când există cărţi gata scrise? Nu e nevoie să fie geniale. Doar să aibă coperţi. La ce producţii editoriale erau livrate ca probe de bună purtare, mai aveam puţin şi aflam că nu există nici o diferenţă între cărţile de colorat şi tezele de doctorat. În 2015, şefii de închisori au evaluat şi avizat 337 de lucrări ştiinţifice. Pe fiecare dintre acestea, suspecte fie de plagiat subtil, fie de lucru manual grosolan, stă semnătura unui cadru universitar.

Copos putea să rescrie şi o bibliotecă întreagă. Nu i-ar fi folosit la nimic, cel mult putea să invoce grafomania temporară. Trebuia ca un profesor să garanteze că lucrările lui sunt de interes public. Fără complici din elita intelectuală, Copos ar fi căutat, desigur, alt hobby eliberator. Şi l-ar fi găsit destul de uşor. Puţine mai sunt lucrurile de care nu ne batem joc.