Noua noastră gimnastică

Gimnastele au scăpat de presiune. Am descoperit alte fete de aur, pe "puntea suspinelor" de la Cluj

Sandra Izbaşa a anunţat săptămîna trecută că nu va participa la JO de la Rio. În alte împrejurări, anunţul ar fi fost urmat de rugăminţi la rece, de reacţii la cald. Acum abandonul unei duble campioane olimpice e doar o veste proastă, printre multele veşti proaste despre gimnastica românească. Un motiv în plus să nu ne mai amăgim. Ratarea calificării directe la Olimpiadă n-a fost un accident, fetele n-au avut „o zi proastă”, cum explica un oficial de la FRG. Aiurea! Cînd aveau o zi proastă, ieşeau pe locul doi. Ceva se întîmplă sau, mai bine zis, nu se întîmplă la Izvorani. Pînă se lămuresc şefii din MTS şi COSR, naţiunea a descoperit alte fete de aur, din alte sporturi: handbalistele şi jucătoarele de tenis.

Cînd Izbaşa şi-a vestit plecarea din competiţii, Halep îşi amîna operaţia şi revenea în echipa de Fed Cup. Handbalistele se certau cu Dedu pentru primele promise de Federaţie. Şeful FRH a explicat că-i „o neînţelegere”, cum altfel? L-a luat gura pe dinainte. Nici măcar el nu se aştepta la bronzul mondial din decembrie. Pînă la urmă, cu prime mărite sau fără, tot le rămînem datori vînduţi handbalistelor, simbolic vorbind. Ele ne-au menţinut privirea în sus, spre elită. Ne-au obişnuit să le căutăm pe-acolo, pe la turneele finale. În schimb, tenisul feminin chiar e o apariţie-surpriză printre efuziunile noastre.

Ministrul Sportului le-a transmit încurajări jucătoarelor, şi-a exprimat regretul că nu poate fi alături de ele la meciul cu Cehia. Acum trei ani, astfel de regrete nu se născuseră. Nu erau nici în stadiul de bileţel de amor. Nimeni nu s-ar fi indignat că TVR nu transmite Fed Cup, privînd milioane şi milioane de români de miliarde şi miliarde de pixeli patriotici. Acum trei ani, tenisul feminin nu era încă sport naţional. Încă ne bucuram cînd cad rusoaicele, nu cînd se accidentează adversarele lui Halep.

Pe Sandra convalescentă, izbindu-se de barem, luptîndu-se de aproape doi ani să revină, n-am observat-o plecînd. Pe Simona şi compania nu le-am observat venind. S-au mişcat mai repede decît fatalismul nostru. În tenis şi în handbal, am devenit competitivi întîi la profesionişti, apoi la amatori. Sistemul – MTS, federaţiile şi COSR – nu s-a schimbat. Are aceeaşi politică de stat cu mîna întinsă spre centru, acelaşi management axat pe para mălăiaţă şi acelaşi papagal care ştie un singur cuvînt: „Felicitări”.

Schimbarea de rezultate se datorează sportivilor care s-au format pe cont propriu, s-au „privatizat”, ca să spunem aşa. Au deprins conştiinţa de profesionist la echipele de club, în cazul handbalistelor. Sau bătîndu-se pentru puncte şi bani în turneele mici şi mari, pentru fetele din Fed Cup.

Gimnastele n-au şansa asta. Nici canotorii. N-au şansa de a creşte şi altfel, în afara loturilor naţionale. Depind de federaţie, de antrenorii, de medicii, de coregrafii, de nutriţioniştii federali. Iar federaţia, ca mai toate federaţiile de la noi, ţine la tabieturi şi nu dă doi bani pe modernitate. Acolo unde sportivii profesionişti n-au salvat aparenţele, se văd dureros consecinţele încremenirii la vîrful sportului. MTS se ocupă de imnuri, COSR se ocupă de prime. De restul se ocupă sportivii, fiecare, după puteri.

Spre gimnastică au venit, în ultimii patru ani, mai mulţi bani decît oricînd. Au venit de la sponsori şi de la stat. Au fost suplimentate bugetele de pregătire, au fost dublate şi triplate primele pentru medalii.

Rezultatul? Istoric! Locul 13 pe echipe feminin, la CM din octombrie! Nu banii sînt problema, nici eugeniile de sub pernă, ci lipsa de manageri şi lenea în gîndire. În afară de „Bellu şi Bitang sînt de neînlocuit”, şefii sportului românesc n-au mai formulat nimic memorabil. Iar au avut un ciclu olimpic epuizant!

Între timp, alţii au înlocuit antrenorii români cu antrenori străini. Iar noi am luat presiunea de pe fetele de aur şi am depus-o pe umerii altor fete care bat cuba, cu tricolorul pictat pe obraz. Tot cu bandaje la încheieturi, tot cu prenume uşor de scandat. Sandra ne-a lăsat pe mîini bune.