Tata Puiu şi armata lui Ciocu’ Mic

Certîndu-se cu Steaua, Iordănescu a aflat din timp că "susţinerea totală" din partea FRF înseamnă dezertare completă

În disputa dintre Steaua şi „naţională”, vocea preşedintelui FRF este suplinită cu promptitudine de vocea fostului preşedinte al FRF. Mircea Sandu a reuşit să fie mai prezent decît Răzvan Burleanu într-o situaţie care vizează sursa principală de hrană a Casei Fotbalului.

Fostul şef federal s-a lepădat de poza oficială şi a recunoscut, fără falsă modestie, una dintre marile realizări ale regimului său: „Comitetul Executiv e doar o sperietoare. La TAS orice club din România cîştigă”. Dacă n-ai şti rezultatul scrutinului de acum aproape doi ani, ai spune că tot Sandu e preşedinte „de facto”, iar Burleanu e doar testatorul lui de costume, birotică şi papetărie.

Mircea Sandu spune că Iordănescu a greşit pentru că „n-a făcut un acord cu toate cluburile, cînd s-a luat decizia cantonamentului”. Iată o voce a raţiunii, a dialogului, nu-i aşa? Dovadă că în raniţa oricărui dictator se află bastonul unui pensionar democratic. Fostul preşedinte al FRF şi-a argumentat părerea cu experienţa scandalurilor similare. Într-adevăr, nu e prima oară cînd „naţionala” şi Steaua se bat pe soldăţei, dar e prima oară cînd Federaţia dezertează din spatele selecţionerului. Nici celelalte cantonamente de iarnă nu apăreau în calendarul UEFA, Comitetul Executiv era tot „o sperietoare”, dar conducerea FRF i-a luat, într-un fel sau altul, apărarea antrenorului „naţionalei”.

Acum, strigă doar Iordănescu: „FRF trebuie să ia o decizie dură!”. Federaţia a dat de înţeles că mîlc. E şi asta o decizie dură, să tragi fermoarul la muzicuţă, cînd te trec toate rapsodiile despre binele fotbalului românesc. În loc de „susţinerea totală” pe care i-o asigurau din vorbe, la prelungirea contractului, şefii FRF i-au oferit lui Iordănescu o dezertare în bloc. Şi încă n-a ajuns discuţia la cele şase amicale cu mari echipe.

Tăcerea asta de aur amestecat cu lupte intestine spune mai degrabă că Federaţia nu vrea să-l supere pe Reghecampf, aspirant la tronul „tricolor”, decît că Federaţia îl sprijină pe actualul selecţioner. În zilele noastre, mizele se licitează, se pierd şi se cîştigă pe fronturile comunicării. Al treilea război mondial va fi retoric sau nu va fi deloc. Reţelele de socializare sînt noua muniţie. Se trimit şi retrag acorduri, nu armate. Toată lumea are ceva de spus, de comentat, de revendicat, de reiterat. Numai FRF amuţeşte cînd are un elefant în sufragerie. Nu poate lua „măsuri dure” pentru că nu-i permit regulile FIFA şi Comitetul cu inimă de paie. Dar nimic nu-l împiedica pe Răzvan Burleanu să-şi exprime un regret, chiar şi nesincer, că nu e consens în fotbalul pe care-l conduce.

Iordănescu ar trebui să adune tot ce-a mai rămas cazon în el, tot restul de poleială din „Antrenorul Secolului” şi să-şi dea demisia. Felul cum l-a abandonat FRF în cîmp deschis miştourilor dinspre palat, felul cum i-a subminat credibilitatea, inclusiv în faţa jucătorilor, nu e doar umilitor, e şi rău prevestitor. Dacă în duelul cu Reghele Soare, Generalul s-a trezit vorbind la pereţii popotei, să nu tragă nădejde la vreo surdină clementă, după meciul cu toată Franţa.