Legea e ca pesticidul

În pauza competiţională, Ioan Niculae le face echipa judecătorilor. Pentru început, le-a spus cine iese şi din ce minut

Ioan Niculae, mai cunoscut ca şeful lui Şumudică decît ca miliardarul care trăieşte din mila rudelor şi savantul nepereche de la Jilava, s-a enervat. Asta nu mai e demult o ştire. Noutatea e că de data asta s-a enervat pe judecători.

Cum e posibil ca lectura cărţilor lansate de el în închisoare să dureze mai mult decît scrierea lor? Avocatul lui a calculat: lui Niculae i-a luat, în medie, 29 de zile pentru o cercetare ştiinţifică. E mai rapid decît Balzac, cunoscut şi ca Usain Bolt al literaturii, care „scria şi noaptea!”, precizează avocatul.

Şi uite că magistraţii de la Tribunalul Dîmboviţa au nevoie de peste patru luni pentru a-i citi opera lui Ioan „Fulgerul” Niculae! Să pronunţi o decizie de eliberare condiţionată e floare la ureche. Nu e ca şi cum ai scrie compendii despre alcoolul etilic pe baza măsurătorilor cu sticluţa din laboratorul de strungărie.

Condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, în dosarul „Mită pentru PSD”, patronul Astrei a cerut eliberarea condiţionată încă din august, după patru luni de detenţie. Iniţial, a solicitat instanţei să ţină cont de munca lui de cercetător. După ce procurorii DNA au cerut o expertiză a lucrărilor, Niculae a schimbat tactica la pauză. La termenul din ianuarie, a dat alte indicaţii judecătorilor. Să nu-şi mai bată capul cu tomurile lui. Le-a scris aşa, să nu ardă gazul de pomană, să-şi ocupe timpul. Exact ca Balzac!

Dincolo de reacţia nervoasă din sala de judecată, Niculae şi-a făcut socoteala. A realizat că opera lui despre biodiesel, motorina viitorului, nu are cum să fie apreciată de contemporani la adevărata ei valoare. Pentru cinci luni scăzute din pedeapsă, nu vrea să rişte să stea decenii după gratii, pînă cînd toate maşinile vor merge cu piure de morcov.

„Mai bine mă condamnaţi pe viaţă decît să mă plimbaţi şi să daţi atîtea termene! Vă rog, nu mai ţineţi cont de cele cinci cărţi! Cu sau fără cele 150 de zile, eu am ispăşit suficient pedeapsa!”. Acesta nu e un moft de geniul neînţeles. Aceasta e o fantezie de miliardar: statul de drept intermitent. Ca societate, am ajuns, în fine, la concluzia că legile trebuie aplicate. Da, dar tot orbecăim. E nevoie de vizionari, de muze ale departamentului, ca Niculae, care să ne spună cînd e momentul propice să aplicăm legea şi cînd nu e oportun să ţinem cont de ea. Legea e ca pesticidul. N-o aplici oricînd, oriunde, oricum şi oricui.
Iată ce ne lipsea! Un orar pentru cadrul legal! La tribunal, lucrurile ar trebui să se petreacă exact ca la fotbal, cu boxa în loc de lojă oficială. Cineva trebuie să facă echipa, să schimbe antrenorii mai des decît regulile, să decidă cine intră, cine iese şi în ce minut, să-i înveţe pe arbitri cînd se dă penalti, să înjure militant nedreptăţile la TV.

Legea care a produs atîtea mutaţii homerice în cercetarea ştiinţifică românească trebuie schimbată, susţine Consiliul Superior al Magistraturii. Ba nu, legea e bună, programul e prost, susţine Niculae. Lucrează deja, pro bono, la remedierea comediei umane şi la recuperarea iluziilor pierdute, acum şi la Jilava. Se află la un pas mic de o nouă descoperire: teoria relativităţii extinsă la Codul Penal.

În lipsă de cobai, s-a oferit voluntar pe post de elefant, „Nu mă mai miră nimic, mă pot şi împuşca!”. La termenul următor, va schimba foaia, exact ca Balzac. Le va spune judecătorilor să-şi caute echipă, pentru că, din punctul lui de vedere, „ei nu mai există!”.