Adevărata lovitură a lui Dinamo
În loc să-şi promoveze propria strategie, Negoiţă deconspiră "practicile mioritice" ale rivalilor
Oferta pe care i-a făcut-o Dinamo lui Marica este un secret straşnic, care ne va bîntui 50 de ani de acum înainte. Patronul Negoiţă a precizat doar că era o „ofertă serioasă”. A evitat să spună pe numere la cît evaluase perla care n-a mai jucat un meci întreg din februarie 2015.
Dar, pentru că premiantul şcolii dinamoviste a semnat cu rivalii de la Steaua, Negoiţă a simţit nevoia unei corecţii de imagine. A declarat că e dezamăgit de „atitudinea domnului Marica”, de faptul că nu şi-a schimbat „mentalitatea dîmboviţeană”, că e incapabil „să schimbe propriu-zis ceva în felul de a fi”. Dacă ăsta ar fi un criteriu obligatoriu să joci la Dinamo, ar rămîne vestiarele goale. În fine, majoritarul n-a uitat de escapadele lui Marica în piaţă, la proteste, şi l-a numit, fără menajamente, „deontolog pe Facebook şi în alte momente publice”. O fi de bine, o fi de rău? Măcar nu l-a înjurat de hipster!
„Ascunde o trădare cu o minciună”, iată verdictul domnului Negoiţă. „Trădarea” e la vedere, o ştim şi noi. Motivele ei sînt discutabile. Şeful de la Dinamo susţine că Marica ar fi avut de ales. Avea oferta „serioasă” de la clubul-mamă, dar a refuzat-o. Jucătorul a explicat că a optat pentru „echipa care l-a dorit cel mai mult”. În limbajul tehnic, din mercato, asta se traduce de obicei prin: „echipa care mi-a oferit cei mai mulţi bani”. Salariul maxim la Dinamo este de 7.000 de euro. La Steaua, atacantul va avea, oficial, salariul minim pe economie, plus bonusurile din punga neoficială.
Negoiţă a înţeles altceva. Că Marica s-a simţit mai dorit de Steaua pentru că a negociat direct cu patronul: „Aceasta este o practică mioritică, pe care văd că domnul Marica şi-o doreşte”. Apoi ne-a luminat cum se procedează „la cluburile serioase”. Patronul nu se ocupă de tot, există diviziunea muncii, cine-ar fi crezut? Negoiţă are „deontologii” lui în materie de transferuri. De aceea, el, unul, „niciodată nu va contacta şi nu va negocia cu jucători, indiferent de numele acestora”.
Bravo lui! Dar nu şerbetul, apa rece şi arta conversaţiei de „la palat” l-au convins pe Marica să „trădeze”, ci banii. Motivul ăsta nu ţine de „mentalitatea dîmboviţeană”, ţine de natura umană în capitalism. Este acelaşi motiv pentru care Răduţ, plătit cu 9.000 de euro pe lună la Pandurii, a refuzat să vină la Dinamo pentru 6.000 de euro pe lună. După ratarea acestri ţinte, Negoiţă a dat vina pe cluburile finanţate cu bani publici: „De asta sînt probleme în fotbalul românesc, că sînt cluburi susţinute de stat, într-un fel sau altul”. E adevărat, dar vorbim despre acelaşi stat care a iertat Dinamo de plata a 5,1 milioane de euro dintr-o datorie totală de 5,4 milioane de euro.
Răduţ e „un jucător care face diferenţa”, cum l-a descris Rednic. Dinamo n-a reuşit să-l convingă, nu din lipsă de „palat”, ci din pricina unei politici austere în materie de transferuri. Să aduci doar jucători liberi de contract nu dă bine pe afiş, dar nu-i exclus să dea bine pe teren.
După cum se ştie, nici banii, nici numele nu joacă. În loc să ascundă un eşec relativ cu un mare secret, în loc să-l moralizeze pe „trădătorul” Marica, şefii lui Dinamo ar trebui să-şi promoveze mai încrezător propria lor strategie. În loc să se plîngă de manierele „dîmboviţene” ale rivalilor, să se laude că l-au convins să semneze pe Hanca, de la ASA Tg. Mureş.
Asta înseamnă, de fapt, să dai lovitura! Nu e superstar, n-are milioane de „Like”-uri şi a fost adus gratis, pe bomboane şi covrigi. Însă mijlocaşul de 23 de ani promite mai mult folos pentru echipă decît un atacant de 31 de ani, cu un bagaj de conflicte, inadaptări şi diagnostice mai voluminos decît bagajul de minute jucate.