O gafă cu G mare

Ministrul Lipă a aranjat frumos, gospodăreşte imaginea cabinetului Cioloş: nu numai că nu dă bani la biserici, dar mai interzice şi imnul României!

La meciul de baschet feminin dintre Sepsi SIC Sfîntu Gheorghe şi U Cluj, suporterii gazdelor le-au înjurat pe jucătoarele oaspeţilor pentru că se antrenau în timp ce ei intonau imnul Ţinutului Secuiesc. Ministrul Sportului a studiat situaţia şi a tras concluzia că imnul României e de vină. Prin urmare, a decis să-l interzică la competiţiile interne. Ce s-a întîmplat cu suspendarea terenului, cu amenzile date de comisiile de disciplină ale federaţiilor, cu interdicţiile huliganilor la meciuri, cu celelalte metode de a sancţiona manifestările violente pe stadioane şi în sălile de sport? De unde şi pînă unde interzicem imnul naţional pe teritoriul ţării?

Ministrul Elisabeta Lipă susţine că „legea nu permite” să cînţi „Deşteaptă-te, române!” la competiţiile interne. A trimis şi o adresă federaţiilor prin care le impune propria interpretare originală asupra legislaţiei în vigoare. Această iniţiativă la cald se va răsfrînge en-gros asupra întregului Cabinet Cioloş. Care, iată, nu numai că e „antiortodox” şi nu dă bani pentru biserici, dar este şi „antiromân”, pentru că interzice imnul de stat. Ca să vezi! Tehnocraţii ăştia sînt, cum ar veni, un fel de Transformers cu motoare de la Ghimbav în loc de inimă, care vor să ne vaccineze şi să pună cipul pe noi!

Ministrul Lipă a dat explicaţii pe Facebook: „Pentru mine nu există acorduri mai frumoase decît cele ale Imnului. Mi s-a cîntat de cinci ori pe podiumul olimpic şi l-am ascultat de fiecare dată cu ochii în lacrimi, cu emoţie, mîndrie şi bucurie în suflet. Şi acum lăcrimez cînd aud Deşteaptă-te, române!”. Trecem peste faptul că a ascultat pe podium două imnuri diferite, de-a lungul carierei sale sportive. Să te emoţionezi la imnul naţional nu reprezintă o chestiune de gusturi muzicale. Gata cu emoţiile!, ne îndeamnă doamna Lipă, să fim raţionali, adică să aplicăm legea şi să nu mai cîntăm imnul după ureche. De fapt, această adresă a MTS nu este altceva decît o reacţie emoţională faţă de un gen de situaţie care cere imperios uzul raţiunii.

Existau soluţii punctuale, legale, pentru incidentele de la Sfîntu Gheorghe. Există Codul Penal, există Legea privind combaterea violenţei în sport. Dar, în loc să recurgă la ele, MTS s-a emoţionat! S-a temut că soluţiile astea nu-s de-ajuns, că astfel de situaţii se vor repeta, ceea ce e foarte probabil. Şi, pentru a-şi asigura liniştea şi pacea, a scos de tot imnul României din sportul românesc. A picat toată clasa pentru că a prins un singur elev copiind.

Argumentul forte ale doamnei ministru este exemplul personal. În general, experienţa unui mare sportiv e un argument greu de parat. „Nu ştiu dacă e relevant, dar nu mi s-a cîntat niciodată imnul la vreo competiţie naţională şi am cîştigat 25 de titluri de campioană naţională în carieră”. De data asta, nu e relevant. Oricum ai lua-o, e inducţie incompletă, cum zice o vorbă din popor. Nu epuizează toate cazurile, n-are puterea unei reguli. La finalele Cupei Ligii şi Cupei României la fotbal se intonează imnul naţional, de exemplu.

În schimb, merită să ne întrebăm dacă e potrivit să intonezi imnul naţional la un meci de baschet feminin, în campionatul intern, între două echipe ale căror galerii care se răfuiesc pe teme etnice. Şi care confundă simbolurile naţionale cu tradiţionalele petarde. Da, asta merită să ne întrebăm. Eventual, înainte de a da cu parul în fanii lui Anton Pann.

Cireaşa interpretării, ministrul Sportului susţine că respectă imnul. De ce oare recomandarea MTS sună ca o jignire, ca un abuz, ca o cenzură, ca o discriminare la noi în casă? Susţine că a acţionat „în spiritul Constituţiei pe care am jurat la Investire”. Aha, Constituţia aia, pe care jură toată lumea cu ochii închişi şi află apoi cu surprindere despre libertatea de exprimare şi libertatea de conştiinţă. Cum să-şi exprime sportivul român identitatea de român, ataşamentul faţă de simbolurile naţionale? Pe ascuns, doar în afara competiţiilor, să nu fie luat la ochi de MTS!? Şi să zică mersi că „legea îi permite” încă să vorbească româneşte şi să aibă cetăţenie română!?

Nu există nici o lege, în afara celei inventate de doamna Lipă, care să descurajeze exprimarea apartenenţei naţionale în sport. Singurele lucruri interzise prin lege cu privire la imnul naţional sînt să-ţi baţi joc de el şi să-l cînţi într-o limbă străină. Atît. Legea nr.75 / 1994, la care se referă doamna Lipă, lasă lista deschisă pentru intonarea imnului „şi la alte manifestări organizate în unităţi de învăţămînt sau alte instituţii de cultură”, în afara celor enumerate drept obligatorii.

Doar pentru că nu menţionează competiţiile sportive interne, nu înseamnă că legea interzice intonarea imnului în astfel de cazuri. După cum nu există, vorba doamnei Lipă, „o lege care să permită” oficierea de slujbe religioase în şcoli sau pe stadioane. O lege care să precizeze pe larg condiţiile în care se intonează „Doamne, miluieşte!” în cadru laic. Dar pînă acum nici un ministru, nici un judecător, nimeni n-a interzis fumul de tămîie în spaţiile publice. Nu există o lege privind „Bună ziua” şi „Bună seara”, dar asta nu înseamnă că legea nu permite să ne salutăm între noi. Nu există o lege despre intonarea „imnului Ţinutului Secuiesc” şi totuşi, iată că nu l-a interzis nimeni în sălile de sport, nici măcar MTS.

Sîntem români, cu riscul ca această calitate a noastră să afecteze socotelile diplomatice ale doamnei Lipă. Sîntem români şi, indivual sau în comunitate, avem dreptul să ne exprimăm liber, cum găsim de cuviinţă, dragostea de ţară, apartenenţa la România. Constituţia ne garantează că putem pune drapelul în birou, la poartă, la balcon, ca panaş, lîngă oglinda retrovizoare. Nu trebuie să fim sportivi de performanţă, să luăm aurul la Olimpiadă şi abia apoi să ne permitem luxul de a asculta imnul. Îl putem cînta cînd vrem, fie şi din simplul motiv că nu strică să auzim mai des şi „Deşteaptă-te”, pe lîngă „Miluieşte”.

Dacă ar fi ministrul Sportului în Franţa zilelor noastre, prima măsură a doamnei Lipă ar fi să interzică „Marseileza”, pe motiv că a dat startul multor fluierături şi bătăi cu jandarmii pe stadioane. Păi, nu? La urma urmei, ce versuri sînt astea? Ad litteram, instigă la ură de rasă, xenofobie şi violenţă, în speţă „să ne stropim ogoarele cu sîngele necurat…”. Fireşte, în Franţa, o astfel de gafă cu G mare, în spirit patriotic cu p mic, ar fi fost urmată a doua zi de o demisie. Cu D mare.