Pînă la ei, ni s-au terminat decoraţiile
Românii nu le arată destulă recunoştinţă sportivilor, crede Florin Mergea. Posibil. Lista cu eroi naţionali a suferit schimbări dramatice în ultima lună
„Mulţumim, Lucian, aseară ai fost cel mai bun din ring şi ne-ai făcut mîndri că sîntem români!”. E mesajul lui Florin Mergea pentru Bute, după meciul pierdut la Quebec. Mai departe, în postarea de pe Facebook, citată de Mediafax, tenismanul îşi exprimă supărarea pentru că meciul din Canada n-a fost televizat în România. „Nu e normal”, a comentat Mergea. Ba da, e normal reculul, e normal ca un sportiv profesionist să fie redat mediului privat, după anii în care s-a lăsat confiscat de stat şi exploatat în gale de caritate pentru politicieni.
„După ce că în acest moment, în sport, avem valori pe care le numeri pe degetele de la mîini, care sînt singurele persoane care pun România într-o lumină bună în lume, nici pe aceştia nu-i punem în faţă şi nu ne mîndrim cu ei!”, adaugă finalistul de la Londra. E o iluzie optică, aici. Valorile noastre din sport nu sînt puţine. Numărul lor n-a scăzut dramatic precum numărul dropiilor din Bărăgan. A crescut, în schimb, cantitatea de mizerie vizibilă la TV, peste care trebuie să strălucească un pumn de campioni. Asta-i tot! Nu e cazul să intrăm în panică, nici să dăm în accese de vinovăţie faţă de sportivii noştri. Ei, oricum, au privilegiul că activează într-un domeniu de larg interes. Avem finalişti mondiali şi în afara sportului. Dar, de vreme ce nu le cîntă imnul cînd îşi fac meseria, nu se aleg cu aplauze prelungite.
Cît despre lipsa de recunoştinţă a patriei faţă de sportivii ei, chiar nu e cazul. Sportivii sînt premiaţi cu bani de Guvern, de cluburi şi de MTS, decoraţi de Preşedinţie, au rente viagere, paşapoarte diplomatice, stele de general. Acum opt ani, de 1 Decembrie, Lucian Bute a primit de la preşedintele Traian Băsescu Ordinul Meritul Sportiv clasa I, răsplată pentru titlul mondial IBF.
Bute a avut momentul lui, partea lui de lauri şi de recunoaştere. Mergea consideră că n-a fost suficient „pus în faţă”. E o părere. Greu să mulţumeşti pe toată lumea! Pînă la urmă, de ce ne-am propune asta? Şi ce e cu sloganul ăsta, tocit ca prispele de la Muzeul Satului de creativii din campaniile electorale: „Mîndri că sîntem români!”? De parcă ne acuză cineva că ne ruşinăm! Britanicii se simt ei brusc mîndri că sînt britanici după ce Andy Murray le-a adus prima Cupă Davis, după 79 de ani? Nu! Se simt mîndri de Andy Murray, de fratele lui, de echipa lor. Cu sau fără Salatieră, nivelul mîndriei lor rămîne constant hipertrofiat, de secole. Nu ne-ar strica să ne deprindem şi noi să fim mîndri, pur şi simplu.
Iar dacă ne simţim obligaţi să ne certificăm mîndria cu nume, locuri şi date, nu e nevoie decît de un salt din tipare, să le găsim şi în afara sportului. De pildă, să fim mîndri de românii care şi-au luat ţara în mîini şi au ieşit în stradă, la începutul lui noiembrie. Pentru noi, protestul public e un sport destul de nou, n-avem performanţele altora, dar începem să ne pricepem. Şi dacă e vreun imn din acest an care să ne cutremure, atunci e acel „Deşteaptă-te, române!” cîntat în piaţă. Ne-a adus mai aproape de starea de echipă decît orice play-back de pe stadioane.
Iar dacă e să fim recunoscători, să fim recunoscători întîi faţă de tinerii morţi sau răniţi în tragedia de la Colectiv. Ne-au pus ei „într-o lumină bună în lume”, cum se exprimă Mergea? Cui îi pasă? Prea ne batem capul cu asta! Important e că ne-au pus lumea într-o altă lumină. Unii dintre ei au fost decoraţi post-mortem, numiţi cetăţeni de onoare etc, pentru meritul strict de a-şi fi salvat semenii din foc. Dar ei, toţi, au meritul că ne-au salvat pe noi de minciună şi de renunţare. Au plătit preţul schimbării noastre, un preţ, de fiecare dată, sfîşietor de mare. Aşa că în loc să ticluim onoruri, colane şi alte „mea culpa”, mai bine facem ceva în privinţa asta, a costurilor umane. Mai bine ne luptăm noi luptele, la timpul lor, dacă vrem să fim deja mîndri, data viitoare, cînd boxează Bute.