Un caz umanitar

Deşi corupţia ucide, lui Liviu Dragnea îi produce "rău fizic" să lupte împotriva ei

„Mie îmi face rău fizic să decid eu, care nu sînt judecător, destinul unui om. Trebuie să lăsăm judecătorul să decidă”. Aşa a răspuns Liviu Dragnea cînd a fost întrebat, la Pro TV, despre ridicarea imunităţii unui senator anchetat pentru fapte de corupţie. N-a descris în amănunt simptomele acestui „rău”. N-a precizat dacă seamănă cu răul de autocar sau cu „leşinul DNA”, o slăbiciune cu premeditare, asociată cu vertij de funcţie, care se manifestă în general pe scările Parchetului.

În cazul ăsta, e de mirare că Dragnea, natură atît de simţitoare, s-a dus să vadă din lojă, în repetate rînduri, cum se decide soarta calificării la Euro. Ar trebui publicat un avertisment, ceva, cînd joacă „tricolorii”. Să fie prevenit liderul PSD că unele faze din careul nostru îl pot debusola, cel puţin.
Există tratament pentru Sindromul Dragnea? Există şi poate fi aprobat prin vot. Ştie şi el: „O să insist pentru scoaterea imunităţii parlamentarilor din Constituţie”. Păcat că n-are decît o singură voce, şi aia senzitivă! E nevoie de o campanie serioasă, care să combată vaccinul anti-Beciul Domnesc. Aşa, vorba zboară, mandatul trece. Nu doar pentru sănătatea sistemului, dar, iată, pentru binele fizic al parlamentarilor care au alergie la cererile DNA, trebuie luate noi măsuri de igienă.

Altfel, fostul vicepremier tinde să devină caz umanitar. E obligat să se trateze prin metode primitive: ventuze pe scaun, prişniţe cu mir, bile descîntate pentru deochiul de procuror. E curios cum parlamentarii, nişte oameni care decid zilnic soarta unui popor, suferă de „rău fizic” doar cînd trebuie să decidă traseul colegilor de partid. În rest, se pare că au batista şi sărurile la îndemînă. Nu îi ia cu spasme etice să promită o sută de complexe sportive, de bazine olimpice sau de cămine culturale. Dar, cînd e vorba să lase justiţia să-şi vadă de treabă, îi apucă febra solidarităţii şi au crampe de conştiinţă.
Dragnea se frămîntă degeaba, de fapt. Nu decide soarta unui om dacă-l trimite în faţa judecătorului. Decide doar viteza cu care omul respectiv ajunge să fie judecat. Dacă omul e parlamentar, ajunge mai greu. Dar de ajuns, ajunge. Că nu e mai presus de lege.

O ţară întreagă ştie, a aflat diagnosticul într-o manieră cruntă: corupţia ucide! Numai Dragnea se simte în opoziţie şi o ţine pe-a lui: anticorupţia produce „rău fizic” şi striveşte cariere politice. O fi prea mult pentru el meseria asta, de ales al poporului! Îl obligă la prea multe scrupule! Artist de birou trebuia să se facă, să nu decidă nimic. Doar să picteze aprobări, avize şi autorizaţii.