Autogolul de pe bancă
Doar victoriile finanţează Steaua. Înfrîngerile finanţează şcoala de antrenori
Dacă Mirel Rădoi nu comitea unele gesturi motivaţionale către fanii dinamovişti, la finalul derby-ului, cine-ar fi crezut că a fost prezent pe stadion? Jocul Stelei nu conţinea nici o urmă din mîna lui Rădoi.
Ca antrenor, Rădoi nu va juca niciodată şah. Şi nu doar pentru că e fanul sporturilor de contact. Are alt stil, unul care nu presupune anticiparea mutărilor adversarilor, ci o aruncare cu toate piesele înainte, în valuri, spre careul advers. Dacă Steaua ar avea un lot întreg de Mirel Rădoi, Rădoi Unu, Rădoi Doi, Rădoi Trei, n-ar fi nici o problemă. Aşa cum dacă Hagi selecţionerul ar fi avut la dispoziţie cinci de-alde Hagi în atac, cinci de-alde Hagi la mijloc şi un Popescu în apărare, ar fi devenit antrenorul acestui secol. După ce ajung pe bancă, foştii lideri din teren suferă, o vreme, de această iluzie optică. Au impresia că lucrează doar cu fotbalişti de la nivelul lor în sus.
Tactica în tuşe eroice a lui Rădoi funcţionează pentru un tipar de jucător în care încape numai Rădoi. Un Rădoi în formă maximă. La meciul cu Dinamo, jucătorii Stelei au fost sub nivelul lor, nu mai vorbim de alte standarde şi viziuni. Absenţele din lot reprezintă doar un ciob din explicaţie. Ceva se întîmplă acolo, în laboratorul de testat geamuri. Atmosfera dezlînată de la oficială şi-a împins norii de scame pînă vestiar, pînă în inima, plămînii şi creierul campioanei. Şi ce putea face în această privinţă războinicul Arabiei pus şef la cercetaşi? Ce altceva decît să-şi roadă unghiile?!
Antrenorii ca Rădoi dau randament cu condiţia să-şi aleagă marmura. Un moft imposibil în campionatul nostru. În Liga 1, echipele caută meşteri care înjgheabă strategii din resturi de stofă. Rednic n-are un lot de vis la Dinamo, nici pe departe, dar l-a croit cu mînă sigură. L-a aşezat încît să stea în picioare şi să mai şi alerge coerent. După meci, l-a alintat, dar nu prea tare: „Am arătat şi noi ca Barcelonica!”. Barcelonica e Adibasul extratereştrilor. Bun şi aşa! Pe cînd Rădoi a aşteptat de la jucătorii lui să-şi croiască singuri drumul spre poarta lui Cerniauskas. A avut o tresărire abia la sfîrşit, şi aia de orgoliu, în degetul mijlociu. E nevoie de o mai mare risipă de energie în lupta la titlu.
„Trebuie să strîngem rîndurile”, a spus Dumitru Dumitriu. Care rînduri? Cele marcate cu stele verzi, să se ştie c-a trecut Harlem Gnohere pe-acolo? După vulpoiul Rednic şi Dinamo, pentru Rădoi urmează un alt meci-şcoală, cu iepuraşul Bocănilă şi Astra. Pînă atunci, Steaua ar fi bine să-şi strîngă nu numai rîndurile, ci şi gîndurile. Liniştea şi stabilitatea n-au domnit niciodată în tabăra stelistă, în ultimii ani. Pe bancă, stresul a atins cote care l-ar pulveriza pe Rădoi cel de duminică seară. Dintre toţi tehnicienii Stelei, în era Becali, el are măcar privilegiul de a nu fi mopul ispăşitor. În rest, condiţia de breloc şi-a scos mereu coarnele onomatopeice, şi la bine, şi la greu. După războiul cu MApN, va urma un alt război pentru siglă, cu Dacia Piteşti. Doar nu era să urmeze o pace lungă.
Singura şansă la viaţă a echipei trebuie căutată acolo unde s-a aflat întotdeauna: pe teren. Rezultatele finanţează Steaua. Fără ele, urmează deriva şi la gară! După acest 1-3, dintre Ireal şi Barcelonica, întrebarea nu e dacă Rădoi va pleca sau va rămîne. Puţin probabil să fie demis, campioana nu duce lipsă de şocuri, deocamdată. Întrebarea e dacă Rădoi va continua să dezerteze de sub presiunile la care e supusă echipa. Demisia e doar o formalitate, cîtă vreme te sustragi şi drepturilor, şi obligaţiilor de antrenor.