În grupă cu umbra noastră

Cu toată "nefericirea" lui Iordănescu, în preliminariile CM 2018, "tricolorii" au o grupă mai echilibrată decît dacă ar fi picat singuri, cu ei înşişi

„Aş vrea să jucăm împotriva României la Euro, de ce nu? Aveţi o echipă bună, care a avut mereu jucători buni, tehnici, de fiecare dată”. Asta spunea selecţionerul Morten Olsen în toamnă, după amicalul pierdut cu 2-0 la Bucureşti. Dacă-l întrebi pe Iordănescu, obţii reacţia opusă: cu oricine, numai cu Danemarca, nu! „Vorbind cu secunzii, mi-am manifestat temerea vizavi de Danemarca”, a oftat selecţionerul României, după tragerea la sorţi pentru preliminariile CM 2018. Temerea, frica, evlavia şi cutremurul au redevenit etichetele stării de spirit „tricolore”.

„Nu îmi doream să joc ultimul meci în Danemarca. Ne aduce aminte de ceea ce s-a întîmplat în 2003”, a explicat Iordănescu o altă temere a lui, legată, de data asta, de programul grupei. Morten Olsen îşi aducea aminte şi el, anul trecut: „Da, a fost un meci nebun, am bătut cu 5-2, dar puteam să şi pierdem”. Rezultatul care l-a traumatizat pe general nu reprezintă, iată, triumful vieţii pentru selecţionerul danez. Doar „un meci nebun”, în care, asta n-avem cum să uităm, ne-am faultat singuri, semănînd nisip în loc de gazon.

În plus, „bestia neagră” antrenată de Olsen a rămas egală cu ea însăşi, nu s-a reformulat radical, fotbalistic vorbind. Este un duşman puternic, dar un duşman cunoscut.  Dacă tot e să tremurăm, de fiecare dată cînd nu picăm singuri în grupă, să tremurăm în faţa echipelor care seamănă mai mult cu noi! Adică a echipelor inconstante, care-şi schimbă faţa de la o generaţie la alta şi, uneori, de la un meci la altul.  Polonia şi Muntenegru sînt necunoscutele cu grad de risc din grupa noastră. Ambele sînt construite în jurul unor fotbalişti-vedetă: Lewandowski, un Mutu mai prestigios şi mai titrat al polonezilor, şi Jovetici, de la Inter, pentru Muntenegru. „Tricolorii” n-au încă un lider de talia celor doi. N-au nici un fel de lider, dar au tot timpul şi toate motivele să-şi facă rost, nu e ăsta un drob de sare.

Cam asta se ştie, pe scurt, despre cele două bestii gri ale noastre. Nu se ştie ce se află dincolo de vedete. Polonezii au trăit amar de vreme din amintirile bronzurilor mondiale, din 1974 şi 1982, încît uitaseră să joace fotbal. Iar la ultimele turnee finale la care au participat, CM 2006, Euro 2008 şi 2012, n-au trecut de faza grupelor. Iar Muntenegru poate pierde copios în faţa României, cu 0-4, în amicalul din 2008, cu Mutu pe teren. Dar e capabilă şi să remizeze cu Anglia, 1-1, într-un meci oficial din 2013.

Şi apoi mai e Armenia, cu care Iordănescu are iarăşi o poveste de coşmar. Mai e Kazahstanul, care, teoretic, conform ariei de selecţie, ar trebui să pună ceva mai multe probleme decît Andorra, Feroe, San Marino. „Nu avem cum să fim fericiţi după tragerea la sorţi. Eu speram la altceva şi credeam că vom avea o grupă uşoară”, s-a lamentat generalul „tricolorilor”. Este o grupă echilibrată, nici a „morţii”, nici a somnului pe lauri de pluş.

De fapt, nu componenţa grupei constituie, de fapt, sursa nefericirii. Iordănescu sigur a identificat-o, dar n-o pomeneşte, din superstiţie. Judecînd după felul cum a arătat „naţionala” în ultimul meci, cu Irlanda de Nord, avem dreptate să ne temem şi de umbra noastră. Anul viitor, în toamnă, „tricolorii” vor deschide balul preliminariilor într-un meci cu Muntenegru. Cel mai probabil, vom avea în primul „11” mai mulţi tineri decît veterani. Dacă tu, general, transmiţi în gura mare că ţi-e teamă de ăia, că te ascunzi de ăilalţi, că ai temeri, că ai nelinişti şi presimţiri proaste, fotbaliştii ce moral să aibă? Parcă-l şi auzi comentînd pe Morten Olsen, ca Ştefan din „Apus de soare”: „Căzuseră, înainte de-a-i izbi”.