Iarna paşilor pierduţi

Din cauza unei campanii pripite de transferuri, Steaua nu mai poate privi de sus meciurile cu Botoşani şi Iaşi

Steaua mai are două meciuri în acest campionat, cu adversari de care a trecut în tur. Dar de atunci s-au întîmplat multe. Nu atît scandalul legat de sigla clubului, nici surpriza de pe turnantă numită ASA Tg. Mureş, nici arbitrajele îndoielnice. Nici măcar eliberarea finanţatorului n-a influenţat jocul campioanei atît cît a făcut-o banala pauză de iarnă.

Pe terenul celor de la FC Botoşani, roş-albaştrii au învins în tur cu 2-0, „dublă” Prepeliţă. Cu CSMS Iaşi, au avut un meci mai căznit, cîştigat cu 1-0. Primul meci cu o siglă nouă pe tricouri. Lotul de atunci a suferit modificări drastice faţă de lotul aliniat în meciul cu Oţelul, borna crizei steliste, împodobită cu autogolul lui Latovlevici.

Au plecat Sînmărtean, Keşeru şi Szukala, doi jucători cu profil ofensiv şi un fundaş. Toţi, stîlpi ai cetăţii. Au venit în loc Guilherme, Tamaş şi Ţucudean, adică doi fundaşi şi un atacant. Nu atît transferurile fără noimă reprezintă sursa problemelor, cît lipsa timpului pentru rodaj. E ca şi cum Steaua ar fi dărîmat trei pereţi şi ar fi cumpărat în loc o căruţă de cărămizi.

Indiferent de valoarea lor individuală, era puţin probabil ca nou-veniţii să se integreze imediat în edificiul Stelei. Acum se spune că, în sfîrşit, campioana şi-a revenit, s-a trezit, s-a adunat din corzi etc, etc. Oare? De fapt, vorbim despre altă echipă. Echipa care se răsfăţa motăneşte în fotoliul de lider nu mai există. Gâlcă a trebuit să improvizeze cu materialul clientului, să înjghebe o arătare de adăpost, să nu mai plouă în defensivă şi să nu mai bată vîntul la construcţie.

Un jucător ca Sînmărtean nu se înlocuieşte ca tapetul. Chiar şi plictisit, jucînd cu gîndul la pensia în petrodolari, „pictorul” tot ar fi fost mai util echipei decît o întreagă trupă de zugravi tocmiţi din campionatul intern. Rămîneau Rusescu şi Tănase pe post de creatori de diferenţă. Dar unul s-a prăbuşit în cotul pricinos al lui Gabi Mureşan. N-a mai fost acelaşi profitor sclipitor de dinainte de mască. Celălalt s-a accidentat pe final de sezon şi, brusc, lotul Stelei a devenit străveziu de subţire.

Rezervele cîştigă titlul, se spune. Sub acoperirea acestui raţionament, Steaua nu şi-a securizat titularii. În toamnă, la meciul cu Aalborg, Chipciu a purtat banderola de căpitan „dintr-o greşeală”. „Vreau să îi cer scuze lui Andrei Prepeliţă! Nu eu trebuia să fiu căpitan în această seară, cineva din staff m-a trecut din greşeală pe foaia de joc”, s-a dezvinovăţit mijlocaşul. Miercuri seară, a purtat banderola „pe bune” şi a ridicat primul Cupa Ligii deasupra capului. Nu şi-a mai cerut scuze nimănui.

Şi totuşi, asta nu-l face pe Chipciu un lider, un răţoi alfa, ca să-l parafrazăm. Deocamdată, e un fel de adjunct al lui Cristi Tănase. Nu e grav pentru Steaua, dimpotrivă. Lipsa şefului consacrat din teren îi va ţine pe toţi în stare de alertă. Se vor întrebuinţa fiecare după puteri, nu vor aştepta pînă şlefuieşte Chipciu diamante cu şpiţul.

Fără îndoială, meciurile cu Botoşani şi cu Iaşi vor avea alt grad de dificultate decît în tur. Nu pentru că nivelul adversarilor s-a schimbat, ci pentru că Steaua nu s-a sudat. Cheia finalului de sezon o reprezintă unitatea grupului. Chiar dacă ASA nu se dezechilibrează pe puntea suspinelor, e important pentru Steaua şi pentru liniştea verii să  încheie coerent această cursă după propria umbră.

Echipa lui Gâlcă trebuie să se elibereze de balastul judecăţilor retrospective, ce-ar fi fost dacă Tănase nu se uza, dacă Sînmărtean refuza siguranţa zilei de poimîine etc, etc. Nu mai ajută la nimic.

Trebuie să se desprindă, cît de cît, şi de nisipurile mişcătoare ale litigiului dezarmant cu Armata. Cu toate scrîşnelile şi împiedicările, campioana deţine încă atuul echipelor cu tradiţie. Anii de glorie, oricît de îndepărtaţi, lasă în urmă un praf de aur. Iar pulberea asta preţioasă lipeşte şi face zid din orice, cărămizi, bolovani de rîu sau pietricele debutante.