Preşedintele de „N-avem şanse!”

Duckadam îşi rezervă tonul mobilizator pentru campaniile electorale. În campionat, îi îndeamnă pe stelişti la descurajare

După principiul „autocritica este cea mai bună critică”, preşedintele de imagine al Stelei şi-a exprimat optimismul în legătură cu potenţialul de varză al echipei pe care o reprezintă: „Asta e, probabil nu avem nici o şansă să luăm campionatul!”.

Ca portar de legendă, Duckadam şi-a cîştigat dreptul de a judeca după standarde ameţitoare prestaţia contemporanilor săi antrenaţi de Gâlcă. Poate să spună, de pildă, ca Johan Cruyff despre Olanda, că-l dor ochii cînd se uită la meci. Dar, ca preşedinte de imagine, treaba lui este să-şi ţină durerile pentru el. Şi să ne împărtăşească numai bucuriile, încrederea şi entuziasmul său, apropo de campioană. Şi-o fi epuizat emoţiile diplomatice în campania prezidenţială, cînd şi-a pus imaginea în slujba candidatului Victor Ponta.

După înfrîngerea cu Oţelul, Duckadam a dat vina mai puţin pe joc şi mai mult pe „arbitrajul ruşinos” şi pe hăituirea globală a Stelei. Dar tot n-a dres impresia de ansamblu. În calitate de PR voluntar, ne-a comunicat îngrijorările lui cu privire la starea de spirit a finanţatorului. Acesta ar avea din ce în ce mai multe motive să abandoneze clubul. Şi, dacă n-are destule, îi mai găseşte Duckadam cîteva, de rezervă: „Mă întreb cît va mai rezista, Armata i-a luat sigla, echipa a fost dată afară din Ghencea pentru a doua oară!”. Da, aşa vorbeşte un adevărat preşedinte de imagine al „deţinuţilor politici”, cum l-a numit el pe patronul Stelei.

Şi aşa se pierde un trofeu! Cobind şi stînd cu mîinile în sîn, în mijlocul unei harababuri unde nimeni nu-şi cunoaşte locul. Şi unde nimeni nu simte nevoia să pună ordine nici măcar în propriile declaraţii. Toată retorica asta prăpăstioasă, în care se amestecă arbitrajele meschine, pedepsele divine şi taberele intestine din MApN, duce echipa, previzibil, spre prăpastie. Preşedintele de imagine pictează maimuţoi trişti pe imaginea echipei. În alte împrejurări, cînd Steaua se afla în vervă europeană, un astfel de detaliu grafic n-ar fi afectat şansele echipei. Acum, cu un singur oftat anapoda, declanşezi o furtună de panică.

În mod normal, un responsabil cu imaginea transmite mesaje pozitive şi cînd şansele sînt preistorie pe fundul Gropii Marianelor. Duckadam se ocupă însă de imaginea Stelei, iar la Steaua un singur post este luat în serios, restul sînt literatură de ecuson. Prin urmare, fostul mare portar ar putea să se numească, avînd aceleaşi atribuţii: criticul de imagine al Stelei, stilistul de criză al Stelei, preşedintele de bocit şansele al Stelei, directorul de pronosticuri apocaliptice al Stelei.

O fi şi asta vreo miză: să fii primul care anunţă că Gâlcă şi trupa lui au ratat obiectivul. Dar Duckadam trebuie să aleagă: ori intră în competiţia chibiţilor, ori vorbeşte din interiorul clubului, ca un oficial care-şi asumă sacoul. Altfel, ajungem la situaţia ridicolă în care jucătorii Stelei sînt mai realişti decît şefii lor, pierduţi cu firea. Jucătorii se ruşinează, cred că vina e a lor şi că e reparabilă, în şapte etape. Oficialii clubului, însă, îi ruşinează pe arbitri, se stropşesc la generali şi se vaită ca văduvele din Troia că au pierdut titlul. Nu amintesc nimic despre modul ruşinos în care au gestionat litigiul cu MApN sau despre modul ruşinos în care şi-au îndepărtat suporterii. Dacă există vreo mare conspiraţie împotriva Stelei, ea se desfăşoară în club, nu în afara lui.

Dovadă? Discursul demoralizator al lui Duckadam. După egalul cu Astra, anunţase că Steaua a devenit „o echipă normală, care nu mai face diferenţa”. După înfrîngerea în faţa ultimei clasate, preşedintele de imagine a anunţat ratarea titlului. Dacă el spune asta, el, care e obligat prin fişa postului să identifice numai variantele luminoase de viitor, nu mai e nimic de spus.

Aşteptăm să apară prin oraş afişele cu „Votez Ratarea Titlului – Helmuth Duckadam, legendă a fotbalului românesc”.