Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Lupta la titlul de şmecher

Coincidenţă sau nu, şeful Astrei recunoaşte şmecheria oriunde s-ar afla, de data asta, în arbitraj.

Contrar aparenţelor din Topul Forbes, Ioan Niculae nu are întotdeauna dreptate. După cum nici Astra nu poate învinge în fiecare zi Lyonul! Cu doi oameni […]

marți, 16 septembrie 2014, 9:58

Coincidenţă sau nu, şeful Astrei recunoaşte şmecheria oriunde s-ar afla, de data asta, în arbitraj.

Contrar aparenţelor din Topul Forbes, Ioan Niculae nu are întotdeauna dreptate. După cum nici Astra nu poate învinge în fiecare zi Lyonul! Cu doi oameni eliminaţi, echipa lui Isăilă a pierdut, cu 1-4, în faţa CFR Cluj, iar „centralul” Kovacs a devenit ţinta criticilor lui Niculae.

„Dacă ar fi un campionat mondial pentru şmecherie, Kovacs ar fi în primii trei, poate chiar pe primul loc!”, a spus patronul giurgiuvenilor. Ei, bine, aici s-a strecurat o mică, nevinovată eroare de percepţie. E o eroare de tipul: „Uite cine vorbeşte!”. Într-unul din dosarele penale deschise pe numele lui, şeful Astrei este acuzat că, deşi n avea dreptul, a cumpărat de la stat gaz la preţ subvenţionat. Prejudiciul menţionat în dosar este de 130 de milioane de euro.

De la audierile din august, de la DIICOT, a ieşit un Niculae mai puţin furios decît îl ştim din fotbal. Afaceristul a spus că, din punctul lui de vedere, a făcut un serviciu statului, arzînd gazul ieftin şi scăzînd presiunea pe conducte: „Dacă nu porneau marii consumatori, în aprilie 2009, ajunsese presiunea pe conducte magistrale la peste 32-34 de bari, pericol iminent de explozie!”. Ca să vezi! Dacă n-ar da cineva un „tun” din cînd în cînd, preventiv, economia României ar face „boom”. Declaraţia asta, că a făcut un serviciu patriei arzîndu-i gazul la preţuri mici, l-ar califica pe Ioan Niculae direct în finala mondială la şmecherie. Ar pierde-o, desigur, pe mîna tuşierului.

Multiplul lui rol, de afacerist, patron de club şi expert în arbitraj, ne îngăduie, din cînd în cînd, acest amuzament. Să-l auzim pe salvatorul patriei plîngîndu-se de un prejudiciu de trei puncte! Uite, de asta are fotbalul nostru o frumuseţe aparte, un ridicol şarmant. Să-l auzi pe Niculae reclamînd pînă la cer şmecheria arbitrilor! Despre economia naţională se poate glumi, se pot arunca vorbe în doi peri, „am consolidat-o, n-am subminat-o”. Dar despre un meci n-o să-l auzim vreodată vorbind altfel decît pe ton grav, de Mare Inchizitor prin telefon. Jocul cu mingea bate afacerile cu statul, reducerea CAS-ului şi preţul la gaze. Cînd iese de la audieri, Niculae şi cei ca el îşi permit să ia peste picior acuzaţiile, să spună că au prevenit catastrofe cu zeci de morţi şi zeci de mii de şomeri. Cînd ies de la stadion, le dispare umorul şi cheful de glumă! Se declară şi ei, în rînd cu restul lumii, o dată în viaţă, fraieriţi. Nu le place deloc.

Arbitrii care vor mai intra în bătaia istericalelor lui Niculae n-au decît să-i întoarcă vorbele. Să-i spună că, de fapt, au ajutat Astra. Au consolidat-o, n-au prejudiciat-o. I-au făcut un serviciu, dîndu-i jucătorii afară, pentru că altfel elevilor lui Isăilă li s-ar fi urcat cupele europene la cap. Vestea bună, din toată melodrama, e că şeful Astrei nu se mai simte persecutat de antrenorii sau jucătorii lui. Vestea proastă este că şeful Astrei se simte în continuare persecutat de arbitri, de adversari, de fotbal în general. Nu dă semne că se va converti într-o sursă de normalitate pentru echipă.

Asta e. Dacă nu s-ar bate la titlul de cel mai defavorizat dintre pămînteni, Niculae probabil n-ar investi în fotbal. Îi trebuie şi lui un trofeu, să fie şi el învingător, într-un fel sau altul. Are deja imagine de mare perdant ca afacerist. I s-a dus faima ca investitor care n-a făcut profit, a făcut doar un serviciu public şi a ajuns să fie persecutat sau, cel puţin, neînţeles de procurori. Că nu-i la îndemîna oricui să înţeleagă înalta menire a discounturilor pentru săracii miliardari, datornici la stat. „Nu ne-au făcut statuie, ne-au făcut dosar penal!”, s-a resemnat Niculae, la ieşirea de la DIICOT. Ţară ingrată, plină de metan!

Comentarii (54)Adaugă comentariu

campionu (8 comentarii)  •  18 septembrie 2014, 7:46

Maria tu esti „nebuna” serios. De cand asteptam sa se scrie ceva despre afacerile acestui miliardar incult de carton. Multumim pentru articol!

vasco (317 comentarii)  •  18 septembrie 2014, 8:58

Apropos de „smecheri”,parerea mea e ca suntem un popor de smecheri,e chiar o lauda generala sa te consideri smecher,asa incat ,daca toti suntem smecheri,de ce nu am schimba si denumire tarii in SMECHERIA…?Poate ar fi mai potrivita.

LUKAS (1 comentarii)  •  18 septembrie 2014, 11:10

Daca pot da un tun de peste 100 de milioane de euro si eu o sa creez cat slujbe vreti. Ce e cu logica asta ? Cu banii prejudiciati puteau fi platiti Profesori, Medici etc.
DNA face curatenie.

cfr.istul (3 comentarii)  •  18 septembrie 2014, 11:15

Felicitari pentru articol!

Comentează