Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Seminţele mîniei

Deşi a început mai tîrziu, la Botoşani, lupta contra violenţei pe stadioane nu ia prizonieri

În Botoşani, există obiceiul ca, din cînd în cînd, arbitrii sau jucătorii să fie alergaţi pe dealuri, după meciurile din ligile inferioare. Este un obicei […]

marți, 29 iulie 2014, 9:06

Deşi a început mai tîrziu, la Botoşani, lupta contra violenţei pe stadioane nu ia prizonieri

În Botoşani, există obiceiul ca, din cînd în cînd, arbitrii sau jucătorii să fie alergaţi pe dealuri, după meciurile din ligile inferioare. Este un obicei vechi şi cam păgîn. Unii istorici fără ocupaţie susţin că bătăile rituale urmate de curse de urmărire se practicau înainte de apariţia fotbalului.

Cunoscînd potenţialul eminamente intempestiv al microbiştilor locali, jandarmii din Botoşani au decis să dea un exemplu. Au acţionat prompt cînd un spectator a aruncat cu o pungă de seminţe pe teren, la FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş. Punga, precizează Botoşani News.ro, a fost direcţionată spre banca de rezerve a oaspeţilor. Probabil că omul a avut oarecare îndoieli, în mînia sa, întrucît protestul balistic a ratat larg ţinta.

Dacă spectatorul respectiv ar fi proiectat doar cojile, una cîte una, spre banca rivalilor, n-ar fi avut nici o problemă. Risca să fie acuzat, cel mult, de război psihologic. Jandarmii nu l-ar fi considerat un pericol pentru siguranţa competiţiilor sportive. Aşa, l-au amendat cu 500 de lei şi i-au interzis să mai intre pe stadioane timp de un an. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi a dat şi un comunicat pe această temă, în care invocă Legea 4 /2008, legea pentru prevenirea violenţei în competiţiile sportive, deşi aceasta a fost, între timp, completată cu Legea 10/2012.

Din două, una: ori fotbalul nostru a ajuns atît de paşnic, s-au aruncat toate petardele, s-au ars toate torţele, încît n-au mai rămas de disciplinat decît aruncătorii de pungi de seminţe. Ori domnia legii în zburdalnicul fotbal botoşănean a început cu nefericitul Laurenţiu I., din Stăuceni, vinovat de fapte de violenţă în formă ambalată. Acesta este momentul zero televizat al luptei cu huliganii din toate ligile. Chiar este.

Mai multe instituţii din judeţ au pus mînă de la mînă şi au lansat o campanie pentru prevenirea violenţei în sport. La fel ca lupta pentru drepturile civile, ca răscoala de la 1907, ca orice revoluţie sau război, şi campania asta trebuie să aibă un Flămînzi al ei, un atentat, un gest, scînteia ei. Să înceapă de undeva. La meciul cu Gaz Metan au asistat zeci de jandarmi şi mii de oameni. Era imposibil să nu apară ceva, un contravenient. Dacă nu era punga de seminţe, era o bere ascunsă într-o sticlă de suc.

La extrema cealaltă a vigilenţei, se află un meci din Constanţa, dintre CSO Ovidiu şi CS Eforie, din liga a 4-a, disputat la începutul lui mai. După ce-a arătat un „galben”, arbitrul Marian Carson a devenit sac de box. „Au dat în mine ca-ntr-un animal”, declara el pe patul de spital. În jur de zece spectatori şi cîţiva fotbalişti l-au bătut sub ochii poliţiştilor… Ba nu, sub ochii nimănui. Poliţiştii plecaseră de la stadion la pauza meciului. Plecaseră, probabil, să rezolve cazuri mai grave decît violenţa de pe stadioane. Inspectoratul Judeţean de Poliţie a anunţat că anchetează cazul.

Singurele sancţiuni date, pînă acum, sînt cele ale AJF-ului din Constanţa. Doi jucători au fost suspendaţi cîte doi ani, pentru lovirea arbitrului „provocîndu-i leziuni grave”. Cei care l-au înjurat doar au primit două etape de suspendare. Iar clubul organizator CSO Ovidiu a fost suspendat patru etape şi amendat cu fabuloasa sumă de 500 de lei, exact ca recalcitrantul botoşănean.

Undeva, între pumnii spărgători de nasuri şi spărgătorii furioşi de seminţe, se află adevărul despre starea civilizaţiei de pe stadioanele noastre, din toate ligile. Se află adevărul şi justa măsură a faptelor, cea pe care am nimeri-o, cu puţin efort. Doar că n-o luăm la ochi. O alergăm pe dealuri.

Comentarii (22)Adaugă comentariu

iesean (4 comentarii)  •  29 iulie 2014, 10:05

eu am aruncat la csms – viitura, cu niste pufarine..dar n-am luat amenda, ca le era foame la oameni..jucasera 30 de minute…

Florin (27 comentarii)  •  29 iulie 2014, 10:55

Bun articol dar e scris din Bucuresti…

Si se refera la alt continent – Romania provinciala…Despre astia scrie toata lumea, inclusiv guvernul, frf-ul etc., scrie cum spuneam planuri si idei pe hartie, aia mananca paine cu ceai si se culturalizeaza pe sant sau la carciuma, pentru ca altceva nu au, nu te poti uita toata ziua la telenovele…

Unii au zis ca Moldova e alta planeta, dar si Muntenia si celelalte sunt planete in jurul Bucurestiului…

Sa revin cu picioarele in tema, am jucat putin fotbal si am vazut jucatori-„gazda” care la fiecare cadere a adversarului indeplineau un ritual cultural – il calcau pe genunchi.

Sau arbitri care dadeau „Fuga, fuga, prin porumb”, ca mistretul galben…

Sau ca mistretul care povesteste de Liiceanu, ala de la Ateneu.

OK, l-au amendat pe saracul ala, s-a bifat, mai vedem la urmatoarele alegeri…Pana atunci, stai acasa domnisoara ziarista, ca la fotbal „mai se enerveaza oamenii”. Cu scuzele de rigoare.

je (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 11:27

Daca nu aminteai si de al doilea eveniment, acum deja erau postate vreo 200 de commenturi de tipul „moldovenii „e” niste tarani”. 80% scrise de cei 80% dintre elevii ilfoveni care nu au luat BAC-ul.

moldova (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 11:48

Stimata doamna / domnisoara,

Ati scris un editorial care, pe langa faptul ca nu are nicio legatura cu titlul din pagina initiala („În Botoşani, există obiceiul ca, din cînd în cînd, arbitrii sau jucătorii să fie alergaţi pe dealuri”), sanctioneaza o atitudine normala si corecta de organizare a unui meci de fotbal.

De unde si pana unde alergat pe dealuri, seminte, ironii golanesti?

Astept curios un raspuns…

Maniero (5 comentarii)  •  29 iulie 2014, 12:22

Foarte bun.

Mx5 (101 comentarii)  •  29 iulie 2014, 13:48

Doamna Maria, intre aruncatul cu punga de seminte si pumnii spargatori de nasuri trebuia sa intercalezi undeva „inovatia” de pe Giulesti, respectiv aruncatul cu punga de urina de catre spectatorii gazda (Rapid), spre banca oaspetilor (Steaua), daca tot vorbim despre „starea de civilizatie de pe stadioanele noastre”. Aici s-a ajuns si nimeni nu poate preveda pasul urmator, urmatoarea „inovatie”.

maria andries (1349 comentarii)  •  29 iulie 2014, 15:19

Pt. Florin, foarte bune observatiile tale, desi nici planeta Bucuresti nu mi se pare departe de restul sistemului solar romanesc

fanU CR&POLI T. (14 comentarii)  •  29 iulie 2014, 15:21

dar cu arbitru din caras????? VALIUG-CU?????de ce nu amintiti?????este fiul unu-i?????mare pungas in ale fura locuriile celor ce meritau in Diviza : A&B????pe vremea mea de arbitru????

fanU CR&POLI T. (14 comentarii)  •  29 iulie 2014, 15:46

daca cei din botosani erau fugarii pe dealuri???ma intreb cei din valiug pe unde????? ca ei au muntii si nu dealuri.poate pe la dalboseti,pe valea almajului????etc,etc.

bt (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 15:58

lumea e un loc mai bun datorita articolului astuia, doamna maria e pe modelul moldovean – taran. doamna maria, daca vrei cultura du-te la biblioteca. fotbalul e un sport pentru marea masa si daca din total se va gasi un mandru sa arunce o punga de seminte nu inseamna ca toti suntem niste violenti si prosti. daca vrei cultura du-te la o biblioteca si documenteaza-te inainte sa mai incerci sa mai fabulezi

JJdinFJ (17 comentarii)  •  29 iulie 2014, 16:09

Bull’s eye, Maria.

JJdinFJ (17 comentarii)  •  29 iulie 2014, 16:11

Bull’s-eye, Maria. Ca pe vremuri.

Cataleya (5 comentarii)  •  29 iulie 2014, 16:49

E usor a scrie varsuri ce din coada au sa sune..asa si acest articol prin care d-na Andries arata ca exista.Este bine ca materialele sa exprime o realitate ,nu acuze fara „sustinere”.Poate aduceti aminte de modul in care GINO fugarea arbitrii pe teren,spectatori care aruncau cel putin cu o bricheta la derbiul Stelei,vandalismele facute de spectatorii de la Rapid,Dinamo si Steaua.Dar acestea sunt la nivelul capitalei nu intr-un targ „PRAPADIT” care pe langa somitatile culturale mondiale a mai dat si pe cele sportive LIPA fiind doar una dintre ele.Daca rasfoiti saitul Federatiilor de haltere,box si lupte ,gasiti medaliati cu aur,argint si bronz la competitiile,balcanice,europene si mondiale pe care Botosaniul a reusit sa le obtina prin f.f.f.MULTA MUNCA si nu prin alergarea arbitrilor si adversarilor.De bun simt sunt necesare SCUZELE fata de cetatenii acestei urbe popularizati negativ ,tendentios.

maria andries (1349 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:46

Pt. bt, nu m-ai „citit” bine, sint si moldoveanca, si taranca 🙂 articolul este despre altceva

Donald duck (3 comentarii)  •  29 iulie 2014, 17:51

Naspa ARTICOL,dar rau de tot.Cred ca erai nacajata tare cand ai scris balaria asta de articol.

Alter-Ego (23 comentarii)  •  29 iulie 2014, 18:31

Genial 🙂

cezar (1 comentarii)  •  29 iulie 2014, 19:19

…O INVITAM PE D NA MARIA ANDRIES SA VIZITEZE ORASUL BOTOSANI…SI POATE SI LA UN MECI AL FC BOTOSANI ACASA PE MUNICIPAL..!!!..SANT SIGUR CA VA RAMANE PLACUT SURPRINSA CHIAR UIMITA DE FRUMUSETEA ACESTOR LOCURI…!!!

tibi (3 comentarii)  •  30 iulie 2014, 2:03

nu be smechera de bucuresti,arata ca esti ladyyyy,thanks

tibi (3 comentarii)  •  30 iulie 2014, 2:12

nu toti inteleg metaforia ta,sunt si eu din botosani dar de 15ani in uk,lasa iepurii sa alerge,sa aiba si oamenii aia saraci o bucurie,nu fi selffish,try be human,ca asta ne distruge pe noi… aroganta farra scrupule,tot respectul ,dar lasa iepurii sa alerge..cu drag londra

tibi (3 comentarii)  •  30 iulie 2014, 2:30

nu am fost in romania de 8ani…si nu inteleg aceasta mentalitate…tu gandesti ceea ce altii nu inteleg,eee bine ca te intelegi tu pe tine,nu am somn ca e cald in londra asa ca iti scriu…scuzeee dar asta eee…ce zici de morhinio …?

Florin (27 comentarii)  •  30 iulie 2014, 9:50

Si Bucurestiul mananca seminte, recunosc…si eu am aruncat o punga pe National dupa ce ne-a dat Eindhoven 2 goluri in 3 minute in prelungiri…normal ca nu l-am nimerit pe Razvan, care bagase fundasi in minutul 89 sa tina de 1-1…

Am auzit ca unor fotbalisti li s-a dat cu televizorul in cap inainte de meci…parca erau de la steaua sau asa ceva ;))

Maria, daca te duci la un spectacol si actorii isi uita textele sau canta extrem de fals, sau Romeo ii spune Julietei „vino fa-ncoa”, tu nu ai arunca cu apa pe scena?.

Sau daca prin absurd ai avea o punga de pufarine, vorba ieseanului, nu le-ai da actorilor sa manance?

Florin (27 comentarii)  •  30 iulie 2014, 10:00

E prea buna tema ca sa nu scriu douazeci de comentarii 😉

Daca, sa zicem, spectatorii arunca obiecte in echipa proprie, trebuie sa se ia masuri?

Sa daca, sa zicem, arunca in arbitrul propriu, cum se procedeaza ;))))?

Comentează