Un verdict de bun-simţ

Comisia de Disciplină a dat dreptate fotbalului. E rîndul cluburilor să facă la fel.

Comisia de Disciplină a luat o decizie de bun-simţ: rejucarea meciului “U” - CFR. De bun-simţ.  Şi cu asta, s-a terminat cu laudele, să nu-i deochem.

Decizia este în spiritul jocului, în primul rînd, şi, teoretic, ar trebui să mulţumească pe toată lumea: echipe, public, televiziuni. Mai puţin pe rivalii CFR-ului la titlu. Cadu şi Bornescu, pugiliştii care se ignoră, au primit cîte două etape de suspendare şi amendă de 7.000 de lei. O pedeapsă blîndă, pentru doi inşi care ar trebui lăsaţi să se afirme în orice altceva decît în sport.

Hotărîrile de la Disciplină pot fi atacate cu recurs. Iar verdictul de la Recurs poate fi atacat la TAS şi aşa mai departe. După ce şi-au pledat neobosit cauza zile în şir, după ce au pozat în victime din toate poziţiile, după ce nu i-au adresat lui Cadu măcar o mustrare de formă, oficialii lui CFR au anunţat că vor contesta rejucarea.

De fapt, ce vor? Trei puncte la “masa verde”? Ar însemna să patenteze cea mai comodă metodă de a cîştiga un campionat. Îţi iei doi-trei agitatori în lot, îi pui să enerveze galeria-gazdă, apoi dai vina pe organizatori că fanii lor s-au enervat. Mai simplu decît să nimereşti arbitrul cu bricheta sau terţii cu valiza!

De partea cealaltă, la “U”, Niculescu spune că e de acord cu rejucarea. Bornescu va fi sancţionat cu amendă de 1.000 de euro şi de clubul lui. Dar amenzile vor fi oare suficiente? Parcă lipseşte ceva, o consecinţă mai drastică. Ce fel de antrenor trebuie să fii, cu ce viziune asupra responsabilităţilor tale, încît să trimiţi în teren un jucător care nu-şi stăpîneşte nervii în mod repetat şi oricînd îţi poate pierde meciul la “masa verde”? Două etape desuspendare, ca pentru un banal cartonaş, o amendă modică pentru salariul de fotbalist. Şi atît? Bornescu a refuzat demn invitaţia la psiholog transmisă galant de Iuliu Mureşan. “Nu are rost să răspund, pentru că el e oficial, iar eu sînt jucător!”. Au răspuns oficialii lui “U”, care l-au trimis pe Cadu la tir.

Nu-i aşa că seamănă cu o ceartă între părinţii unor puşti? Pentru că nimeni nu sesizează esenţa gravă, antisportivă a caftului. E normal, se întîmplă, copiii se mai hîrjonesc. Cadu mai că n-a fost premiat cu o bicicletă nouă pentru ispravă. El e şi căpitan pe deasupra. Căpitanul unei candidate la titlu. Modelul de fair-play. Nu e vina organizatorilor că portughezul poartă banderola la CFR. Nici Cadu, nici Bornescu n-au vrut să-şi ceară scuze unul de la altul. Probabil le vor obţine prin alte metode, data viitoare.

Pînă la urmă, oprirea definitivă a meciului a fost un abuz al arbitrului. Alexandru Tudor a scăpat situaţia de sub control şi a văzut numai cartonaşe roşii ipotetice în faţa ochilor. El n-a primit deocamdată nici o pedeapsă şi, probabil, nici nu va primi. Crăciunescu susţine că a procedat corect. Ce-ar putea spune un tată despre copilul lui spiritual? Şi Tudor va rămîne cu impresia greşită că e în regulă să te joci de-a Cavalerul Poznaş al Apocalipsei şi să le iei fotbalul oamenilor. Poţi să te superi pe el?

109 comments ↓

Pagini: [6] 5 4 3 21 » Afiseaza toate comentariile

# 109 helioglobalus on 17.05.12 at 5:12 pm

unde sunt cei care îl slăveau pe acest Brad (TÂM)Pitt al arbitrajului românesc, preacinstitul Tudor, slugă ceferistă,
dacă nu se taie în carne vie, cine seamănă vânt va culege furtună, după cazul Galamaz şi acestea ce urmează,război civil?

# 108 comisar on 14.05.12 at 10:05 pm

citat merace din situl GSP: “Democratia din FRF este de tip Big Brother: sunt eliminati cei mai periculosi rivali, prin comisii, nu pe teren. Craiova, Timisoara, oare urmeaza CFR Cluj?! Cartelul bucurestean domina fotbalul romanesc si forurile organizatoare si, fara jena, isi elimina competitorii prin papusarie in comisiile FRF… Demni continuatori ai comunismului nemilos, noii afaceristi din fotbal scapa de rivali prin decizii care incalca chiar si propriile regulamente. Le reinventeaza din mers, justioficand ca omisiunile din regulamentele procreate tot de ei le permit sa faca orice, dupa necesitatile lor financiare sau de orgoliu…”

# 107 comisar on 14.05.12 at 9:50 pm

Nu e vina lui CFR ca s-a intrerupt meciul. Dar Comisia i-a scos vinovati si pe ei in egala masura cu adevaratii vinovati. Ca sa … ce?! Si de ce?! Fara vina, CFR trebuie sa rejoace complet un meci intrerupt cand tocmai marcase, si asta pentru violentele si greselile comise de altii - gazde si arbitri. Fiindca asa vrea Comisia… sau papusarii ei?!

# 106 Gruia on 14.05.12 at 4:51 pm

“Un verdict de bun-simţ” l-au dat comisiile,iar un verdict corect il va da TAS-ul ! Pe cat punem ?

# 105 Red on 14.05.12 at 3:20 pm

ROMANIA E DIN NOU CAMPIOANA EUROPEANA LA GIMNASTICA, in timp ce majoritatea se ocupa cu comentarea unor lucruri din fotbal gen CCa, PLF, Comisia de Disciplina. A inebunit lumea ! Dar probabil ca asemenea lucruri se citesc de catre cei dusi cu pluta fotbalistica, altfel nu le-ati scrie.
Fotbal = Rusinea performantei

# 104 secsu tare on 14.05.12 at 1:52 pm

Maria ,opinia ta arata exact cata dreptate are vorba aia batraneasca ce spune ca:”acolo unde e multa desteptaciune e si multa prostie”.Esti o femeie inteligenta si frumoasa ,dar uneori esti de-o prostie debordanta.Sa pui gesturile lui Cadu pe acelasi nivel cu cele ale lui Bornescu ,sa minimalizezi gravitatea comportamentului animalic al unor oficiali ai clubului gazda ,care l-au batut pur si simplu pe un fotbalist al echipei oaspete ,si-n plus ,toate aceste aberatii de rationament sa ni le servesti “macerate” intr-o zama de ironie ieftina …..Daca o femeie ,o romanca ajunge sa considere comportamentul salbatic ,violenta fizica a fi subiect de gluma ,atunci sa nu ne mai miram ca Europa de Vest ii considera pe romani niste primitivi ,niste salbatici.Daca ai incercat ironia fina ,ai vrut sa fii subtila & shit sa stii ca nu ti-a iesit.Reciteste-ti textul ,corecteaza-l si poate-ti iese din a doua incercare.Dar daca asta e chiar convingerea ta ,ca agresiunile asupra unui om(indiferent ca e jucator de fotbal sau nu) sunt nu doar tolerabile ,ci constituie un bun subiect de facut glume pe seama victimei acelor atacuri ,atunci inseamna ca te-ai integrat bine in “Regatul manelelor si-al cocalarilor”.

# 103 Tudor on 14.05.12 at 9:21 am

f. multi nu au nicio notiune despre drept sau dreptate sau logica …sa-i pui pe Cadu si Bornescu pe acelasi plan inseamna probleme mari in sensul de mai sus.
Daca niste oficiali lovesc un jucator oaspete si arbitrul intrerupe meciul in urma acestui act huliganic, cum oare va hotara comisia ? ghici ciuperca ce-i …dar, la noi, se ia o decizie originala, iar biata presa o numeste de bunn-simt !
?!

# 102 gest de bun simt on 13.05.12 at 9:19 pm

Am o singura parere! Sunt deacord cu Giovani Becali cand spune ca PRESA PUTE ! Meritati ceea ce v-a oferit el in direct la TV un scuipat pe obraz!

# 101 YO on 13.05.12 at 8:37 pm

OAMENI BUNI ! LA CE MECI VATI UITAT ???

YO am vazut cu totul altceva !!!

In primul rind faultul !
Pai e normal sa dai ditamai luftul cind adversarul iti baga genunchiul in fund! Dar tecind peste asta; caci am vazut circari si mai iscusiti care au pacalit arbitrii (pt. cazul in care cineva contesta corectitudinea acordarii penalty-ului). Bine ca i-a mers! Deci; perfect valabil !!!

Dar, magaria de aici incepe !!!
Oare nu a vazut nimeni cum la executarea penalty-ului Cadu a fost deranjat cu un laser de un suporter de la “U” ???????????? Sint cocat ! (Eu in locul lui ma duceam la arbitu sa opreasca jocul !) Deci, daca a avut curajul si taria executarii penaltyului, Bravo lui ! Iar in aceste conditii e normal ca acesta sa plateasca cu o orecare monada; ce, asta nu e buna ? Adica, manifestindu-si in orice fel si in orice loc! Sau bucuria in Romania este interzisa cumva ? Nu stiam ca exista directive: cind, cum si unde sa te bucuri !
Dar trecind si peste asta, Cadu (zic unii) a incitat suporterii; iar in acest caz ce e cu iesirea asta “necontrolata” a lui Bornescu ? Ce el era supeorter ? Zice ca cica, Cadu l-ar fi injurat! Vax! De cite ori o fi fost injurat deja pina in acel minut ? Ce sa mai zic de multele, alte injuraturi incasate de-a lungul carierei !?
Parerea mea e ca Bornescu ori a fost drogat, ori a fost cumparat !
Iar acordarea ambilor jucatori, este o idiotenie !

Si apropo (nu stiu cum se scrie) vreau sa-mi explice si mie cineva cind s-a scos din regulamentul jocului de fotbal off-side-ul pasiv. Caci altfel nu pot intelege de ce a fost anulat golul de mai devreme al “CFR”-ului !

Si inca un apropo! Cine esti mai fata de te crezi asa desteapta in ale fotbalului ? Lasa pe altii, care se mai si pricep putin!

As mai avea destule; dar s-o lasam moarta …

# 100 comisar on 13.05.12 at 8:25 pm

Cu ce a gresit Cadu? Ca s-a bucurat pentru ca a marcat un gol?! Nu a facut gesturi obscene, nu a lovit pe nimeni, doar s-a dus in fata celei mai apropiate tribune si si-a exprimat bucuria. De cand este insultator sa iti exprimi deschis bucuria golului in fata iubitorilor de fotbal, care se bucura mereu cand vad goluri marcate?! A, nu erau iubitori de fotbal acolo, ci doar oameni insultabili de bucuria unui marcator?! Cine e vinovat ca pe stadion exista locuri in fata carora un jucator nu are voie sa isi manifeste bucuria cand marcheaza?!

# 99 MikeyMo on 13.05.12 at 7:18 pm

Haha articolul acesta e o gluma, nu? Legea e lege si nu e tocmeala pentru ca niste neaveniti au pretentia sa inteleaga o rivalitate care vreme de multe decenii a fost una sportiva (chiar daca pe atunci contextul socio-politic ar fi putut instiga la astfel de manifestari idioate) din inima Ardealului? Mancatorii astia de praz ajunsi la U si finantati de un om care a facut avere pe spatele poporului amarat furand de la buget au adus violenta in Cluj si voi aruncati vina in carca unui portughez care s-a bucurat la inscrierea unui gol? Buna, asta. O radiografie grozav de buna a rahatului de tara in care strain. Bravos autorului si celor care au luat decizia, halal sa va fie!

# 98 nickcs on 13.05.12 at 5:46 pm

asa va fi de acum incolo, corect cel care a remarcat .. Nu-mi convine rezultatul, il ia la bataie pe unul de la adversari , fac tambalau , se opreste partida, si iar o luam de la inceput de la 0-0.. Si iar asa si iar asa .. pana o sa-mi convina.. dar atunci nu-i convine la celalalt , ma omoara in bataie , si iar o reluam … Nu o sa avem meciuri , numai la a 7-8-a rejucare .. Este foarte periculos sa creezi un precedent, si iacata s- creat . Bravisssimo domnilor…

# 97 miki on 13.05.12 at 4:22 pm

la ce sanctiuni sau dat,rejucarea meciului pare o gluma sau orbu’gainii

# 96 tom on 13.05.12 at 6:49 am

Nu am citit nimic despre cei doi eroi Ciuca si celalalt baiat de la U ? Sincer credeti ca gestul lui Bornescu este egal cu cel al lui Cadu ? Foarte suspect .. Sper ca cei de la cfr sa nu se prezinte la rejucare . cel putin din respect pt. sport .

# 95 groparu on 13.05.12 at 3:43 am

Din pacate la incidente de asemenea anvergura ar trebui sa se judece cu aceiasi unitate de masura. Referitor la meciul de la Cluj, Tudor a scris in declaratie ca:

“sancţiunile disciplinare nenumărate ce trebuiau luate m-au făcut să-mi dau seama că jocul nu mai poate continua”.

Insa el nu a retinut alte carnete in afara de cele ale celor 2 sanctionati cu cartonase rosii (Cadu si Bornescu). In mod normal in regulamentul jocului de fotbal se stipuleaza ca orice jucator care paraseste suprafata de joc fara incuviintarea arbitrului va fi pedepsit cu cartonas galben. La fel si la reintrarea pe teren. Plus incaierarile de pe tunelul spre vestiare.

Inseamna ca cele 2 echipe au incalcat regulamentul de joc iar Tudor ar fi trebuit sa arate o duzina de cartonase galbene si apoi rosii. Doar ca nu a facut acest lucru desi si art 54 din ROAF stipuleaza acest lucru

Arbitrul neretinind si alte carnete, acelasi regulament spune ca orice partida intrerupta se va rejuca. Deci cei care au obiectii pot citi acest regulament. Mai dificil de gasit paragraful care indica ca jocul se reia de la 0 la 0 in caz de incidente grave, pentru ca sigur ca daca ar fi fost furtuna meciul s-ar fi rejucat a doua zi de la scorul si minutul la care a fost intrerupt.

In orice caz daca Tudor nu ar fi dictat gratuit acel 11 m ( am mai spus, Muresan e jucator de picior drept iar el a vrut sa traga cu stingul si a prins o chifla groaznica care din inertie la aruncat la pamint) nimic nu s-ar fi intimplat. Socotind aceasta greseala precum si procedura incorecta (a semnalat incidentele dar nu a retinut nici un carnet) Tudor ar fi trebuit sa primeasca cel putin 10 etape de suspendare. Daca ar fi procedat corect la scrierea raportului meciul nu s-ar mai fi rejucat comisiile dictind meci pierdut cu 3 la 0 pentru ambele echipe . Asa va fi o noua infruntare, desigur benefica iubitorilor de fotbal dar mai ales sportului unde rezultatele terbuie sa fie stabilite pe gazon. Insa daca regulamentele sint incalcate cineva trebuie sa plateasca. In cazul meciului de la Cluj ambele echipe au parasit terenul de joc dar Tudor nu a consemnat, Liga nu a luat masuri si meciul se va rejuca.

Ideea finala este ac datorita raportului eronat acest meci poate crea precedente. Ca dealtfel si faza pe care Maria a remarcat-o (dar multi nu au inteles-o) cu Cadu pe post de agitator in ideea de a obtine un rezultata bun la masa verde.

# 94 MariusRO on 13.05.12 at 12:06 am

Ai scris acest articol pentru ca subiectul face cel mai mare trafic zilele astea si ți-a ieșit. Comisia nu a judecat faptele ci interesele. 1. Bucuria lui Cadu in fata galeriei lui U - nepedepsita nici de arbitru si nici de comisie. 2. Atacul lui Bornescu asupra lui Cadu - roșu de la arbitru si 2 !!!!! Etape suspendare de la comisie ( in condițiile in care nu îl provoacă direct nimeni). 3. Cadu, victima fara sa riposteze, roșu de la arbitru si 2 etape suspendare!!!! 4. Pumn in cap primit de Cadu de la maseorul lui U - 12 luni suspendare si amenda. 5. Pumn primit de Cadu de la un suporter care nu avea ce cauta pe tunelul de la vestiare (la fel ca spectatorul de la Ploiești) -nici o sanctiune. Corect nu?

# 93 cla on 12.05.12 at 8:00 pm

MA LEG DE TITLUL ARTICOLULUI, SI STAU SI MA INTREB DACA TU, STIMATA MARIA, CREZI IN ACEASTA SENTINTA CU ADEVARAT…EU UNUL NU CRED. “COMISIA DE DISCIPLINA A DAT DREPTATE FOTBALULUI”. DA?!

# 92 vass bela on 12.05.12 at 7:59 pm

Maria, nu cred ca ai scris tu articolul ! Si o intrebare pt cel care e adevaratul autor : daca era 1-0 pt U, rejucarea de la 0-0 era tot in spiritul fotbalului ?!

# 91 Voicu on 12.05.12 at 7:01 pm

Stimata d-na Andries,
Se intampla extrem de rar sa adaug un comentariu,dar de aceasta data articolul te lasa fara grai! Nu imi pot imagina cum v-ati si gandit sa il scrieti!!! Dupa cum au scris si altii aici, Rapid-Steaua si Petrolul-Steaua (amandoua cu Steaua !!!) au fost judecate cu 0-3 si nimeni n-a sarit in sus, cum ca n-ar fi un verdict just! N-a contat ca afirmatia cum ca “fotbalul e bine sa se joace pe teren”, dar acum e tocmai pe dos si e MINUNAT ca e asa. “Aproape toata lumea e multumita….”, NU se judeca pt a multumi pe aproape toata lumea ci pt a respecta regulamentul. Am impresia ca ati vazut alt meci sau erati in vacanta la acel moment! Un jucator ploiestean si-a facut cruce in fata arbitrului dupa ce a primit un cartonas galben, l-a primit pe-al doilea si…rosu! Comisia l-a suspendat 3 ETAPE!!! Bornescu…..DOAR 2!!! No comment….!

# 90 razvan on 12.05.12 at 6:27 pm

stati un pic sa recapitulez. cfr conduce cu 1 0, meciul e intrerupt si se reia de la 0 0 dandu le crf ului un program foarte obositor iar dupa parerea dumeavoastra echipele defavorizate de decizie sunt contracandidatele lui cfr la titlu? mda, nu te am citit pana acuma dar de acum te ocolesc total.

Pagini: [6] 5 4 3 21 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.