Cine-i Olăroiu, ca antrenor

Şeicii îi fac oferte de milioane antrenorului pe care FRF nu l-a vrut nici gratis

Antrenorii pierd teren în fotbalul nostru, dar, sfîntă excepţie românească!, numai în fotbalul nostru. Poate ar trece neobservată această lipsă de creier tactic briliant dacă […]

Şeicii îi fac oferte de milioane antrenorului pe care FRF nu l-a vrut nici gratis

Antrenorii pierd teren în fotbalul nostru, dar, sfîntă excepţie românească!, numai în fotbalul nostru. Poate ar trece neobservată această lipsă de creier tactic briliant dacă n-ar veni veşti bune din afară. Al Ain-ul lui Olăroiu a cîştigat titlul în Emirate.

Este o reuşită importantă, discret înnobilată de faptul că Maradona, alias antrenorul rivalei Al Wasl, n-a izbutit să-l bată pe român, nici la propriu, nici la figurat. Duelul de la distanţă al celor doi a smucit un pic sobrietatea jocurilor arabe. Dar a avut şi farmec patriotic. Pînă la urmă, un român i-a dat replica zeului reabilitat: „Cine-i el ca antrenor?”.

Cît despre cine-i Olăroiu ca antrenor, ne-am făcut o idee. El a adus ultimul titlu Stelei, acum şase ani. A calificat apoi o echipă românească în grupele Champions League, după o pauză de zece ani. A stat pe tuşă la lecţia de coşmar cu Boro. Retrospectiv, chiar şi acel meci sumbru pare să conţină mai mult fotbal şi mai multă emoţie decît finalul la foc mic din Liga 1. Înainte de episodul Al Ain, a mai fost Cupa cu Steaua, cucerită în calitate de consultant tehnic.

Buclînd frumos CV-ul lui Olăroiu, dăm peste oferta pe care FRF nu i-a făcut-o, la fel cum nu i-a ofertat nici pe Mircea Lucescu, nici pe Boloni, nici pe Dan Petrescu. Există un grup select al antrenorilor români pe care Federaţia nu şi-i permite şi punct. Nu e vorba doar de salariu. A confirmat şi Olăroiu, cînd se discuta despre venirea sa în locul lui Răzvan Lucescu: „Era o prioritate pentru mine să vin pe banca «tricolorilor», aş fi renunţat la bani pentru acest lucru, dar nimeni nu m-a contactat!”.

Federaţia a avut momentul ei să-l oferteze pe Olăroiu, dar l-a ratat cu graţie surdomută. La fel a procedat şi cînd Rădoi s-a pensionat înainte de termen de sub tricolor. Fără oferte de la FRF, candidatul la funcţia de Victor Piţurcă s-a întors la arabi, a preluat Al Ain şi i-a adus primul titlu de campioană, după 7 ani. „Lăsaţi-mă să mă bucur! Am făcut fericiţi o sută de mii de oameni!”. Să-l lăsăm să se bucure. N-are rost să ne pierdem în dizertaţii despre cît de exigent e campionatul-multinaţională din Emirate. Sau cît de mult se pricep şeicii la fotbal. Se pricep destul cît să investească sute de milioane de dolari în stadioane şi în echipe, destul cît să nu se apuce, pe banii lor, de compus primul „11”.

Finanţatorul Abdullah Mohd Khalid S. Al Nahyan (oare i-ar încăpea pe „burtieră” numele întreg, în talk-show-uri?) sărbătoreşte titlul şi promite să-l plătească pe Olăroiu cu 1,7 milioane de dolari pe sezon. Şeicul de la Al Hilal îl ispiteşte pe român cu un contract de 12 milioane de dolari pe trei ani. Bani la care e greu să renunţi, chiar dacă te numeşti Olăroiu şi n-ai „bune maniere”, cum a observat jignit Maradona.

În contextul acestor sume şi rezultate, graba Federaţiei de a se dispensa de antrenorii verificaţi în străinătate capătă alte nuanţe. Seamănă, aşa, cu o risipă programată, cu fumurile de miliardar din „Filantropica”. Ne permitem luxul să renunţăm la antrenori pe care alţii îi acoperă cu aur. Asta nu e o fiţă prea gravă, dacă te gîndeşti că, pe zi ce trece, fotbalul nostru dă semne că-şi permite să renunţe de tot la antrenori.