Ceva mult mai important

Cazul Muamba va schimba puţin, dar sigur felul în care privim fotbalul.

Două veşti după cazul lui Fabrice Muamba, fotbalistul căzut pe teren, în timpul unui meci din Cupa Angliei. Prima veste reprezintă o raritate în felul ei.

Liga 1 […]

Cazul Muamba va schimba puţin, dar sigur felul în care privim fotbalul.

Două veşti după cazul lui Fabrice Muamba, fotbalistul căzut pe teren, în timpul unui meci din Cupa Angliei. Prima veste reprezintă o raritate în felul ei.

Liga 1 a introdus prezenţa obligatorie a ambulanţei la meciuri înaintea Premier League. Există un capitol la care îi întrecem pe englezi, s-ar spune. Doar că a trebuit să moară cineva pe teren şi anume Ştefan Vrăbioru, jucător de 23 de ani, legitimat la Astra Ploieşti, pentru a fi parcată ambulanţa la stadion. Pînă nu apare un precedent, nu apare nici un regulament sau o lege mai bună.

Că ambulanţa de la „U” Cluj era folosită, din cînd în cînd, la nivelat terenul, asta-i altă discuţie, veche de secole, legată de talentul nostru în materie de forme fără fond. Dar măcar la formă, de data asta, ne-am prins mai repede decît englezii.  Schimbarea în Albion a survenit în octombrie 2006, după meciul Chelsea – Reading, în care Petr Cech şi Carlo Cudicini s-au accidentat grav. La conferinţa de presă, Jose Mourinho, pe atunci manager în Stamford Bridge, a criticat dur absenţa ambulanţei de la stadion: „Portarul meu a aşteptat în vestiar timp de 30 de minute să vină ambulanţa. Iată ceva la care fotbalul englez trebuia să se gîndească. Iată ceva mult mai important decît fotbalul”. Iată ceva la care fotbalul românesc, fără să fie unul special, se gîndise deja, pe durere. Ulterior, clubul Chelsea a depus o plîngere oficială la Federaţia engleză, iar regulamentul a fost modificat.

Această schimbare i-a dat mai multe şanse de supravieţuire lui Muamba, a comentat presa britanică. Uneori, nici Salvarea nu e suficientă, iar cazurile în care medicii nu mai pot face nimic reverberează adînc în lumea din jur. După ce Muamba s-a prăbuşit pe teren, după ce a fost scos pe brancardă din stadion, spectatorii, fani ai lui Bolton sau ai lui Tottenham, au aplaudat solidar, apoi White Hart Lane s-a golit în tăcere. Trebuie să fi fost un spectacol straniu, zeci de mii de oameni, încolonîndu-se muţi spre porţi. Ce înfrîngere şi cît de aspră ar lăsa asemenea urme?

Şi aici ajungem la a doua veste. Oamenii care cad pe teren schimbă, puţin cîte puţin, felul în care privim fotbalul. Ne schimbă aşteptările pe care le avem de la el. Nimic nou despre fragilitatea omenească, nu ni s-a şubrezit genomul, dar s-a industrializat fenomenul. Are alte standarde, alt ritm, alte presiuni decît acum 50 de ani. Medicii pot da vina pe o anomalie cardiacă nedepistată, pe un cromozom care n-a ieşit la analize etc., etc. Dar explicaţiile lor se pierd în avalanşa de reacţii multimedia, postate din toate direcţiile.

Explicaţiile medicilor par, cumva, în plus. Nu există nici un motiv acceptabil pentru ca un jucător de 23 de ani să facă stop cardiac în timpul unui joc de fotbal profesionist. Şi dacă există, acesta nu intră în categoria: „accident nefericit”.
Cam multe accidente, în ultimii ani. Foe, Puerta, Miklos Feher. Nume care puse laolaltă compun un avertisment tragic. Ne îndreptăm spre o lume în care sportul sau ceea ce am făcut noi din sport nu va putea fi practicat decît de mutanţi, de Mario Cipollini sau de wrestleri.