November 2011 ↓

Primăria din Ploieşti a descoperit petrol în propriul sediu. Îşi permite să achite 120.000 de euro pe an pe salariul lui Răchită.

În proiectul de buget pe 2011 al Primăriei Ploieşti, cheltuielile cu salariile au crescut de la 2.897,50 mii de RON (în 2010) la 3.554,00 de mii RON.

Cheltuielile legate de clubul de fotbal sînt suportate din bugetul local, în virtutea unui contract de asociere cu firma care deţine echipa, SC FC Petrolul SA.

Invitat într-o emisiune TV, Valeriu Răchită a refuzat să răspundă cît primeşte pe lună în calitate de manager la Petrolul. Să facă jurnaliştii o cerere “pe 544″ (conform Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public)! Presa locală s-a executat, a făcut o cerere şi a obţinut statele de plată de la Petrolul. Conform site-ului “ph-online”, Răchită încasează în jur de 10.000 de euro pe lună, 120.000 de euro pe an. Este cel mai bine plătit din club şi cel mai bine plătit bugetar din ţară. Cîştigă de peste cinci ori mai mult decît şeful statului, care ia, la nivelul 15 al grilei de salarizare bugetară, 1.800 de euro pe lună, fără prime de victorie. De ce? Ne lămureşte Răchită: “Am un salariu decent, datorită căruia nu sînt şantajabil. Mă fereşte de tentaţii!”. Cine ar vrea să-l şantajeze pe Răchită şi în ce scop, ce sarcini de înaltă responsabilitate deţine acolo am fi foarte, dar foarte curioşi să aflăm.

Petrolul i-a fost donat Primăriei în februarie 2009, de FSLI Petrom, fostul proprietar. În vara aceluiaşi an, urma să se decidă dacă echipa va fi susţinută financiar de la bugetul local sau va fi sprijinită şi de alţi investitori. Afaceriştii nu s-au înghesuit cu oferte, aşa că, în vară, presa locală anunţa că în total, cantonamentele, primele de promovare, salariile, deplasările echipei de fotbal i-au costat pe ploieşteni în jur de 3 milioane de euro. Informaţia a fost confirmată într-un răspuns oficial, semnat de primarul Andrei Volosevici: din februarie 2009 pînă în martie 2011, Primăria Ploieşti a cheltuit pentru clubul Petrolul (echipe, juniori, staff) în jur de 2.517.352 euro.

Plata acestor salarii, notează site-ul “ph-online”, ridică unele suspiciuni de evaziune fiscală. La avans, se achită 99,9 la sută din salarii, iar la lichidare - restul de un leu, doi lei, sume la care corespund impozite de cîţiva bani.

Între timp, clubul condus de Răchită a mai primit un cadou din partea oraşului: un stadion de 17 milioane de euro, de pe urma căruia bugetul local nu încasează nici un leu. Un contract de concesiune fără licitaţie, între Primărie şi FC Petrolul SA, a simplificat bătăile de cap legate de chirie, încasări pe bilete, spaţiile comerciale din incinta stadionului şi alte posibilem beneficii, în contul investiţiei în arena sportivă.

S-ar spune că Primăria din Ploieşti a descoperit petrol în propriul sediu şi are de unde să susţină şi fotbalul local! Doar că există bănuiala că salariile de la SC FC Petrolul SA au fost plătite cu bani din rezerva bugetară. “Cotidianul” publică o evidenţă a fondurilor pe care Guvernul le-a alocat Primăriei din Ploieşti, din decembrie 2010 pînă în octombrie 2011. Astfel de fonduri sînt virate doar în caz de urgenţă, la cererea primarilor. La Ploieşti au ajuns cinci tranşe din fondul de rezervă, în valoare totală de 1,8 milioane de euro. Bani pentru reabilitarea termică a blocurilor, pentru plata chiriei a două grădiniţe şi pentru “cheltuieli curente şi de capital”.

Nu-i exclus ca fondurile din rezerva Guvernului să fi fost folosite pentru plata fotbaliştilor. Dar şi dacă nu, e bizar ca un oraş care n-are bani suficienţi pentru chiria grădiniţelor să aibă 20 de milioane de euro pentru fotbal: 17 milioane de euro stadion plus 3 milioane de euro finanţări la echipă.

Sau poate salariul lui Răchită prezintă un interes naţional maxim şi trebuie achitat indiferent de condiţii! Nu cumva managerul de la Petrolul să fie tentat de alt club din Liga 1.

Un comic propune un “cerşetor român” căpitan la “naţionala” Franţei. Să nu ni se urce la cap!

Autorul glumei se numeşte Jamel Debbouze, al zecelea în topul personalităţilor favorite ale francezilor pe 2011. În spectacolul lui de stand-up comedy, “Tout sur Jamel” (”Totul despre Jamel”), are şi o parte rezervată fotbalului. Îl ironizează pe Ribery, pentru că vorbeşte franceza cu greşeli, pe Toulalan, pentru că numele său e lung şi “frînează jocul”. Apoi vine cu soluţia: “Echipa Franţei ar trebui să-şi ia un căpitan român, care să cerşească mingea”. Apoi adaugă: “Sîntem toţi rasiştii cuiva”.

Debbouze, unul dintre actorii din Hexagon cel mai bine plătiţi, a cerşit la rîndul lui mingea de la Zidane. Într-o scenă din comedia “Asterix şi Obelix”, capătă balonul doar dacă îi dă un pupic pe obraz lui Zizou. Bună şi cerşetoria la ceva! Fiu de emigranţi marocani, Jamel e comic, meseria lui e să-i facă pe francezi să rîdă. Şi, ca să nu ne simţim vizaţi, trebuie menţionat că face glume despre orice. Despre propriul spectacol, despre naşterea copilului său, despre întîlnirea cu socrii, despre tatăl care nu-l lăsa la teatru, “e doar pentru homosexuali şi pedofili”.

Sfătuieşte lumea să voteze pentru că e gratuit. Despre atei spune că sînt “homeleşii” religiei, un cărăbuş care nimereşte pe scenă “e uriaş, vine de la Cernobîl”. Cu spectacolul său, face stadioane întregi “să rîdă cu lacrimi”, “să urle de rîs”, scria “La Provence”. A spus poanta cu “cerşetorul român” în iulie, la Trets, un orăşel din sudul Franţei. A spus-o, de curînd, şi la un post de radio, de unde s-a propagat în masă şi a ajuns şi la urechile românilor.

Se fac multe glume pe seama noastră, în ultima vreme. Glume mai bune sau mai proaste. Ori noi am devenit mai sensibili, ori oamenii simt nevoia să rîdă mai mult, cu sau fără motiv. Poanta cu românul la “naţionala” Franţei are, pe undeva, un substrat flatant. Francezii au reţinut despre noi, printre altele, cum că am juca fotbal. Iată o noutate, faţă de celelalte bancuri cu români. În rest, metafora “cîmpului de cartofi” e mult mai cruntă, în ordinea observaţiilor ancorate în real. Cum ar spune Jamel, “sîntem extrem de bine organizaţi din punct de vedere capilar”.

Istoria intoleranţei dintre Vest şi Est are rădăcini vechi şi ne vine peste puteri să le îndreptăm. În cartea sa “Europa natală”, Czeslaw Milosz, poetul “Solidarităţii”, amintea de o plachetă, la intrarea unui magazin din Strasbourg: “Interzis românilor, polonezilor şi evreilor”. Era în anii ‘30. Urmele acelui mesaj au rămas, se simt, se văd şi astăzi, se aud la radio. Dar, înainte de a ne victimiza, de a striga “Discriminare!”, să nu uităm, sîntem toţi rasiştii cuiva.

Ca să ne repatriem cerşetorii din Franţa, avem nevoie de politici sociale. Deocamdată, nu ni le permitem, din lipsă de bani şi de “organizare capilară”. Cerşetorii români sînt tot acolo, Debbouze şi concetăţenii lui se lovesc de ei la fiecare colţ de stradă, “sînt mult prea mulţi”. Nu ne putem aştepta să închidă ochii, din politeţe corectă politic. N-avem bani pentru politici sociale, aşadar. Dar uneori nici banii nu ajută. Iar educaţia vine prea tîrziu. Patronul Astrei, Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogaţi oameni din fotbalul nostru, l-a numit ieri “maimuţă” pe propriul jucător, nigerianul Udoji. Nu era glumă. A vorbit cît se poate de serios.