Fotbalul nostru suportă preţul violenţei generalizate şi al dispreţului faţă de reguli.
Instigări la violenţă existau. Modelul exista. “Vă spun eu că o să-şi ia el o palmă înapoi. Îi promit că o să-i dau eu o palmă înapoi. O să fiu şi cu un bodyguard. Care e problema?”. Aşa a condamnat finanţatorul Stelei încăierarea de la derby-ul cu Rapid, din etapa trecută. N-a condamnat bătaia de pe teren. “Ce e pe teren nu mă bag. Se întîmplă, sînt nervi”.
Un conducător de club îşi apără jucătorii. Nu pe toţi. Nu mereu. “Mihai Costea merită să fie huiduit! A fost un măscărici pe teren!,”,”Jucători fără caracter, asta sînt!”. Dacă cel care i-a angajat nu dă doi bani pe siguranţa lor, pe valoarea lor, pe nimic al lor, în general, la ce să te aştepţi de la restul lumii fotbalului?
Există o Comisie de Disciplină. L-a amendat pe Gigi Becali pentru că l-a jignit pe şeful Ligii. “Am spus că cei de la Ligă sînt sclavii lui şi a spus că i-am atins demnitatea!”. Pentru jignirile aduse propriilor jucători, finanţatorul Stelei nu poate fi amendat. Plăteşte deja pentru asta. Salarii.
Fotbaliştii se pot revolta, antrenorii se pot revolta, pot avea şi ei demnitatea atinsă. Dar în cazul ăsta, trebuie să recurgă la instanţe din afara sportului. Pentru că în instanţele din Liga 1 se tolerează limbajul violent, comportamentul violent, “nervii”. Fără sancţiuni majore, fără discursuri combative, cît timp nu sînt vizaţi şefii de la FRF şi LPF, aceşti stewarzi ai propriilor sensibilităţi ultragiate.
Pentru situaţiile cînd modelul promovat de la oficială naşte monstruozităţi, există o lege antihuliganism. Legea nr. 4/2008 sau “legea lui Dragomir”, care ne pune în faţa unei alegeri familiare: între două rele. Era rău dacă n-o aveam, dar nici cu ea aşa slăbuţă, ambiguă în stilul ROAF-ului, nu ne este foarte bine.
Printre principalele noutăţi, i-a scos pe jandarmi din stadioane. O măsură logică pentru o societate civilizată. Nici nu fluierase bine Robert Dumitru suspendarea meciului de la Ploieşti, că şeful Ligii a şi găsit responsabilii: “Jandarmii sînt de vină!”. Legea întocmită de el, fireşte, n-arem nici un cusur. Sau se eschivează pînă şi de la a avea un cusur. Lasă loc de interpretări cît cuprinde: “se poate dispune faţă de învinuit sau inculpat măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţii”. Se poate dispune, dar nu neapărat.
Cu toate criticile dinaintea promulgării, textul legii a rămas aşa, în doi peri. Clară este doar diferenţa dragă şefului LPF, dintre “învinuit” şi “inculpat”. Apoi faptul că “uciderea unei persoane în arena sportivă ori a unui spectator reprezintă infracţiune” (art. 38, 1).
Iar spectatorii n-au voie să profereze ceea ce profera Gigi Becali în alineatul 1 şi 2 din prezentul articol: “să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă, împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora”. În afara stadionului, “palmele” se reportează. Sau “se poate dispune…”
Iată de ce construim stadioane: ca să aibă unde se produce politicienii. Cînd ajung în România, campionii mondiali joacă pe teren de minifotbal
Foştii campioni mondiali au mers pe jos, sute de metri, cu fanii după ei. Organizatoarea şi-a înghiţit lacrimile, privindu-i cum se amestecă în mulţime, docili precum caii de paradă. Studenţii priveau de la geamurile căminelor, alţi curioşi se căţăraseră pe garduri, cu ochii la Antognoni, la Baresi, la Gianini, la Gentile, la Schillaci. La Paolo Rossi. Să te uiţi şi iar să te uiţi. Să ceri autografe. Fasolea şi cîrnaţii ar fi fost redundante.
Dacă se inaugura un semafor la Tg. Frumos, venea fanfara de la Cozmeşti. Dacă ar fi fost Ziua Unirii la Iaşi, veneau lăutarii, în jurul cazanelor aburinde. Dacă ar fi fost Zilele Oraşului, cîntau în deschidere Andreea Bălan şi Smiley. Primăria a vrut să-i aducă în 2008 pe U2, pentru exact 2 milioane de euro, dar n-a ieşit manevra. Dacă ar fi fost Ziua Fanfarelor Militare, ar fi
cîntat, fireşte, fanfara militară, o lună în şir. Dacă ar fi fost inaugurată o pistă pentru biciclişti, ar fi venit primarul Gheorghe Nichita, să taie panglica. Ţac, ţac!
Aşa, la Iaşi a fost inaugurată doar o academie de fotbal, cu un meci din alt vis. Claudia Ursu, coorganizatoarea “Serii Campionilor Mondiali”, e rudă cu familia preşedintelui. Poate disciplina de partid le-a interzis autorităţilor locale să se implice în eveniment. Dar nu Claudia Ursu a intrat pe teren.
Proiectul e mai vechi, de vreo trei ani. Antognoni şi cîteva foste glorii au plănuit să facă o şcoală “Maestrelli” (după numele unui mare antrenor italian) pentru copiii defavorizaţi din Iaşi.
Gala, mai ieftină ca tabela
Nu i se poate reproşa primarului Nichita că nu arată nici un interes pentru fotbal sau pentru copii, deşi aceştia nu votează. Nici nu are relaţii reci cu FRF, prinsă acum cu gala fotbalului de la DNA. Şi atunci, cu atît mai neaşteptată pare indiferenţa autorităţilor ieşene faţă de reconstituirea unui meci-reper al fotbalului nostru: România - Italia, 1-0 la Bucureşti, în aprilie 1983. Ursu spune că totul a costat în jur de 60.000 de euro. S-a jucat pe terenul de minifotbal, deţinut de un afacerist ieşean, apropiat al FRF, Dan Cojocaru.
Sigur că Iaşiul are şi terenuri mai mari. În mai 2010, arena “Emil Alexandrescu” a găzduit finala Cupei României. Prilej cu care Primăria a decis să achiziţioneze o nocturnă, de 2 milioane de euro, de achitat în zece ani, şi o tabelă nouă, la preţul de aproximativ 116.000 de euro. La care s-au adăugat încă 24.000 de euro, pentru soclu. Firma care a cîştigat licitaţia n-a
izbutit să instaleze tabela la timp pentru finală. Nici o problemă. N-a fost penalizată cu 10.000 de euro pe zi, cum scria în contract, iar comanda nu s-a anulat.
Finala s-a jucat cu tabela veche. Trei zile au ţinut sărbătorile cu mici şi bere în faţa Palatului Culturii. La pauza meciului - artificii, iar la final, primarul însuşi a coborît pe teren, să felicite jucătorii. Conform ziarelor locale, le-a strîns mîna pe rînd, după ce-i întorcea uşurel, să le vadă numele de pe tricou. Cum ar fi procedat oare cu Antognoni?
Team-building politic
Noua tabelă ieşeană şi-a găsit între timp întrebuinţare. Pe 25 septembrie, pe arena “Emil Alexandrescu”, s-a disputat o miuţă recreativă: un meci între politicieni şi jurnalişti. Din echipa politicienilor au făcut parte consilieri locali, lideri de partide şi fireşte, Gheorghe Nichita, căruia nu i se poate reproşa că nu ştie fotbal. A fost faultat, a înscris un gol. S-a terminat egal. Cîteva sute de spectatori aduşi cu autocarul la meci au aplaudat. Înaintea meciului, Nichita a lansat proiectul “Iaşi - oraş european al sportului”.
E un titlu la care ar putea concura şi Clujul. Pe 23 septembrie, noul stadion a fost “testat” într-un meci organizat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Au jucat politicieni, afacerişti locali, constructori, jurnalişti. Gazonul a rezistat, iar după o săptămînă, arena a fost inaugurată oficial. “Dacă voi mai fi invitat să joc, o să-mi chem şi familia, şi pe bunica. Să profit de gazonul construit din banii clujenilor, să aveţi voi subiecte de presă şi mai piperate!”, a replicat Tişe la întrebările jurnaliştilor locali.
Toate bune, doar că stadionul a fost ridicat şi cu bani de la Guvern. Pe lîngă banii clujenilor. Care probabil şi-ar aduce şi ei familiile, vecinii, colegii de serviciu să testeze un teren de cinci stele. Numai că ei, contribuabilii, trebuie să achite taxă la intrare: 7 RON de persoană vizitatul, 200 RON de grup fotografiatul şi filmatul. Ţac, ţac!
