Mutu se recomandă drept martir al naturismului, adică fraier
Mutu vrea să dea în judecată compania care a produs pastilele-minune. “Pe prospect scria că sînt sută la sută naturale, n-aveam de unde şti că au substanţe interzise”. Aşadar, eticheta e de vină. Seamănă cu un caz clasic din justiţia americană, cînd pasta de dinţi e vinovată pentru carii şi chipsurile pentru că au ajuns cu tot cu pungă în stomac.
O precizare utilă: “sută la sută natural” nu se referă la principiile active, aceleaşi şi în plantele pisate, şi în medicamentele de fabrică. Dacă mesteci frunze de salcie sută la sută naturale sau iei aspirină, tot acid acetilsalicilic consumi. Efectul e acelasi, desi nu la fel de spectaculos.
După cum dacă mesteci frunze de coca sau prizezi cocaină, pentru testul doping nu contează. De data asta, Mutu a ales să mestece frunze de slăbit. Fără să se intereseze ce conţin ele, mai exact. Cazul lui ilustrează cu brio efectele nedorite ale automedicaţiei. Iată ce se întîmplă cînd nu apelezi la specialişti! Chivu îşi consultă medicul şi pentru gelul de păr. E atitudinea normală pentru un sportiv plătit cu 4,5 milioane de euro pe sezon.
Autonom din fire, Mutu a simplificat modul de viaţă al fotbalistului profesionist după principiul “natural înseamnă bun”. Şi sîngele de broască pe care “doctorul” Ma Junren îl prepara pentru atletele chineze era sută la sută natural! Şi sîngele de viţel care ajungea în venele cicliştilor e sută la sută natural! Pe cît de natural, pe atît de dopant!
“Sută la sută naturală” nu poate fi decît naivitatea, dacă de naivitate a fost vorba. Mutu spune că a crezut orbeşte în etichetă şi n-a cercetat mai departe. N-a ştiut de sibutramină, deşi avea obligaţia, ca profesionist responsabil, să ştie măcar că nu tot ce zboară se mănîncă. Nici Andreea Răducan n-a ştiut că Nurofenul are pseudoefedrină, nici medicul lotului de gimnastică n-a ştiut că pseudoefedrina se află pe lista substanţelor interzise. Argumentul ignoranţei n-a contat în cazul ei. Nici în altele, asemănătoare.
Singura şansă să traverseze decent această perioadă ar fi fost să stea cuminte. Eventual să-şi recunoască greşeala, bărbăteşte, nu să se recomande drept martir al naturismului, adică fraier. Aşa, ar putea invoca la fel de bine faptul că a fost victima modei, victima vracilor, victima sistemului de testare antidoping, victima metabolismului lent sau a ţesuturilor adipoase. Dar adevărul care te trage de nas e că a fost victima propriei prostii.
Chiar dacă ajunge la tribunal, cu farmaciştii de gît, reabilitarea e departe. În cel mai fericit caz, va determina companiile de medicamente să treacă pe toate prospectele “A nu se lăsa la îndemîna fotbaliştilor!”. Sau, mai simplu, “A nu se lăsa la îndemîna lui Mutu!”. Dar asta nu prea arată a victorie.
Din dosarele CNSAS, apare un Ţiriac cu vocaţie de dizident
Ion Ţiriac n-are talent la scris. Pînă şi un copil de clasa a doua ar ticlui o compunere mai vioaie decît notele informative semnate de agentul Titi Ionescu, numele de cod al fostului tenisman. Sau poate încă de pe atunci, din anii ‘60, se apropia de stilul concis al contractelor cu şase zerouri.
“La plecare mi-a înmînat 6 sticluţe de lac de unghii pe care m-a rugat să dau jumătate dintre ele mamei sale aflate la Bucureşti”. Sau: “Înainte de a face deplasarea în Anglia (în aceeaşi lună), am fost căutat de tov. M. O., pentru a duce un bibelou”. Sînt fragmente din dosarul de colaborator al lui Ţiriac, citate în “Evenimentul zilei”. Dacă n-ar fi vorba despre un document în facsimil din arhivele CNSAS, ai crede că magnatul avea normă de poveşti de adormit copiii, nu de informaţii utile sistemului.
Filonul telenovelistic din relatările agentului Titi a rămas, din păcate pentru showbiz, neexploatat! Ce-i drept, abia acum au ajuns la lumina zilei operele alese din dosarul lui de colaborator. Şi criticile acide din dosarul lui de urmărit, sub numele de cod “Tănase”. Probabil din precauţie exagerată pentru propria imagine, omul de afaceri a ocolit subiectul. Vorbim însă despre un om de afaceri care nu numai că nu ocoleşte subiectele, le atacă frontal, direct între ochi, uneori chiar înainte de a deveni subiecte.
Conform CNSAS, Ţiriac n-a făcut poliţie politică. A semnat nişte note. A fost un colaborator prost, la care s-a renunţat pentru că “a dat dovadă de rea-voinţă” în colaborarea cu organele. A acceptat compromisul, la fel ca mulţi alţi sportivi, dar a păcălit sistemul. Altfel spus, n-a dat în gît pe nimeni! Cu atît mai mult, trebuia să bifeze în faţa opiniei publice acest capitol din CV.
Se mîndreşte că a fost miliţian, se mîndreşte cu prietenia lui Ion Gheorghe Maurer, fost înalt demnitar comunist, care conducea Consiliul de Miniştri pe vremea cînd agentul Titi transporta lac de unghii în cantităţi modice. Dar s-a ferit să discute despre dosarul lui de urmărit şi despre angajamentul formal cu Securitatea. Ciudat!
Dacă anunţa la vreme, n-ar mai fi apărut acum semne de întrebare. Aşa, dezvăluirile din dosare par să vină în completarea profilului de magnat renascentist. Avem prilejul să-i cunoaştem şi latura delicată, care se cramponează de bibelouri, nu doar latura nemiloasă, din manejul de la Balc. Trecutul lui Ţiriac ne este livrat cu amortizor, sub formă de adevăruri romanţate.
Agentul Titi manifesta “rea voinţă” faţă de organe. Da, dar unele organe manifestau o bunăvoinţă ieşită din comun faţă de el. În perioada cînd compunea literatură de sertar pentru Securitate, Ţiriac era protejatul lui Maurer. Acesta l-a mutat de la hochei la tenis, l-a învăţat să vîneze şi chiar l-a obligat să-şi radă mustaţa după un pariu. Informaţiile astea nu apar, fireşte, în dosarele de la CNSAS, mai degrabă favorabile magnatului.
De ce acum? Poate nu i se mai pare “cool” să ai prieteni nomenclaturişti. Sau poate nu consideră profitabil în perspectivă să fie asociat cu fostul regim. Adevărul se află între Titi, Tănase, lacul de unghii şi mistreţii din ţarc, cam pe la mijloc. Tot acolo unde se află şi calculele.
