Definitiv, dar pînă cînd?

Conducerea Stelei îşi trăieşte fantezia cu mulţimi care plătesc şi dispar

90 la sută dintre abonaţii Stelei au fost interzişi în Ghencea. „Definitiv!”, a precizat Valeriu Argăseală. Aşa solemn spre ţeapăn cum sună, declaraţia asta ar putea face impresie. Dar […]

Conducerea Stelei îşi trăieşte fantezia cu mulţimi care plătesc şi dispar

90 la sută dintre abonaţii Stelei au fost interzişi în Ghencea. „Definitiv!”, a precizat Valeriu Argăseală. Aşa solemn spre ţeapăn cum sună, declaraţia asta ar putea face impresie. Dar ce-o fi însemnînd „definitiv” în dicţionarul preşedintelui stelist? Pînă la moartea termică a Universului sau pînă la prima manevră de imagine?

Ce-o fi însemnînd „abonat” în jargonul creativilor de la Steaua? Dar „suporter”, „spectator”, „public”? S-ar putea să însemne cu totul altceva pentru conducerea roş-albaştrilor decît pentru restul lumii, inclusiv Academia Română. Din abonamente şi bilete, Steaua a încasat sezonul trecut 5,2 milioane de euro. Banii au rămas definitiv în bugetul clubului. Numai că abonamentele au fost bannate şi biletele – raţionalizate. S-au evacuat peluzele, s-au periat tribunele. Urmează ca suporterii să fie însemnaţi cu fierul roşu în frunte, să aibă un benghi definitiv, o ureche „capsată”, ceva, ca să nu mai apară dezbateri de principiu la turnicheţi.

Deocamdată, domnul Argăseală înţelege prin „suporter” un fel de variantă bipedă a maidanezului. Ceva între pericol public şi sursă de blană. Dar, conform istoriei recente a Stelei, nimic nu e definitiv. Iar fanii se pot aştepta la noi peripeţii, dacă stăruie să cumpere bilete. De la conversaţii de salon cu bodyguarzii pînă la piuneze şi superglue pe scaune. Un superglue definitiv, desigur. De la teste cu poligraful la ghişeu pînă la o repriză de ruletă rusească la intrare. Cine are noroc vede meciul, cine nu, nu.

Inutil de precizat că nicăieri în lume cluburile de fotbal nu-şi pun imaginaţia la bătaie ca să se debaraseze de public. Inutil de precizat că o situaţie atît de lipsită de sens nu poate dura decît pînă la următoarea idee fixă a conducerii Stelei.

E de înţeles că liderii din Ghencea au tot felul de fantezii cu mulţimi care plătesc şi dispar cît ai pocni din degete. Ciudat e că, în cybersecolul XXI, suporterii Stelei nu găsesc ceva mai palpitant de făcut în satul global decît să vină la meci. Unde li se spune, galant, „domniţă” sau „vagabondule”.

Pe undeva, fanii roş-albaştri seamănă la încăpăţînare cu Nadal, alergînd după toate mingile în meciul cu Nicolas Almagro. „Aleargă chiar şi după mingile pe care nu le poate cîştiga!”, se mira comentatorul. Normal! Nu există vreo regulă în tenis conform căreia 1) Nadal cîştigă toate mingile şi 2) Nadal nu trebuie să alerge, vine mingea spre el. Dar există o regula valabilă şi în tenis, şi în fotbal, şi în sportul cu absurdul practicat de nevoie de galeria Stelei: cine nu aleargă după mingile definitiv pierdute şi nu bate la porti definitiv închise nu cîştigă.