Inculpaţii din Dosarul Transferurilor au încredere în justiţie. Atît de multă încît nici nu mai trec pe la tribunal. Justiţia îşi va face treaba şi fără ei. Cei opt acuzaţi n-au nimic de ascuns, fireşte. Ard de nerăbdare să-şi probeze nevinovăţia. Numai că, taman în ziua audierii, găsesc cîte ceva de făcut. Şi uite-aşa, lipsesc, cu rîndul, de la proces. Iar procesul se amînă. Păcat că la tribunal nu e ca la fotbal, unde o echipă poate evolua şi cu şapte jucători pe teren!
Din februarie, s-au strîns nouă amînări. Nouă! O dată din motive de finala Ligii. Altă dată, n-au fost “citaţi corect” sau le-a mîncat cîinele tema avocaţilor. De data asta, s-a îmbolnăvit apărătorul lui Gică Popescu. Iar Giovanni Becali s-a plictisit să aştepte pe holurile tribunalului şi a plecat. Invocînd “probleme personale”.
De cînd mersul justiţiei trebuie să se adapteze “problemelor personale” ale inculpaţilor? De cînd orarul de somn, afacerile, hobby-urile, tabieturile, indispoziţiile inculpaţilor decid dacă un proces se ţine sau nu?
Judecătoarea de caz a pus piciorul în prag. De acum înainte, inculpaţii din fotbal vor trebui să aştepte de la zece dimineaţa pînă cînd se discută cauza lor. E un semn bun că magistraţii au început să se revolte şi împotriva acuzaţilor. Următorul termen e pe 21 octombrie. În caz că vreunul dintre cei opt nu are un vis urît, un cîrcel sau un impozit de plătit, putem spera la un miracol, adică la un proces.
Românii merg pe încredere cînd contribuie la bugetul statului. Nu le plătesc sporuri magistraţilor pentru amînarea proceselor sau pentru ca şefii din fotbal să aibă pe cine păcăli.
Mijlocaşul a ajuns jucăria preferată a moraliştilor din Liga 1
Ochişorii de diavol cuminte ai lui Petre Marin clipesc uşor invidioşi. Lui nu i-au spus niciodată “Noul Mutu”. I-au spus “Jair”, dar nu sună la fel de bombat, nu? Cînd te ţii de treabă, nu te bagă nimeni în seamă. Cinci ani la Steaua şi nici un scandal, nici o vîlvă, nimic!
Pe cînd Tănase, nici n-a venit bine şi se vorbeşte numai de el. A jucat o oră şi roiesc camerele în jurul lui. Deja e noul Maradona! În curînd, la ritmul în care-i creşte faima, s-ar putea să fie chiar noul Pleşan. Sau, şi mai bine, noul Cristi Tănase.
Există jucători ca Petre Marin, pe care-i aşteaptă soţia şi copiii la poarta stadionului, după meci. Există jucători ca Tănase, ca Mutu, ca Tamaş, pe care-i pîndesc poliţiştii de la rutieră cînd ies din cluburi. Şi, desigur, există jucători ca N’Doye, cu un stil unic şi inimitabil. O echipă are nevoie şi de unii, şi de alţii. De asta e fotbalul fotbal şi nu jogging.
Petre Marin are 36 de ani şi peste 400 de meciuri în Liga 1. Cristi Tănase are 22 de ani, o vîrstă critică în fotbal. Vîrsta la care toată lumea se pricepe mai bine la viaţa ta personală decît tine. Vîrsta la care toată lumea, mai puţin tu, ştie ce trebuie să faci, ce femeie ţi se potriveşte, cum trebuie să şutezi, ce trebuie să spui, cum trebuie să te îmbraci şi la ce oră trebuie să-ţi bei laptele. Şefii din Ghencea au lăsat baltă toate treburile ca să se ocupe de programul lui Tănase. A costat o mică avere, e drept, dar Steaua şi-a cumpărat un jucător, major şi vaccinat, nu un cobai nou-nouţ.
Bergodi avertizase că Tănase are nevoie de timp de acomodare. “Numai în România se poate aşa ceva, să aduci un jucător de două zile şi să-l bagi în teren!”. Nu numai că se poate, dar, dacă se rupe, fotbalistul e de vină, nimeni altcineva. Ai 22 de ani. Toată lumea, mai puţin tu, are explicaţii pentru o leziune musculară. Explicaţii care mai de care mai avizate: s-a rupt pentru că purta tenişi de fete cînd era mic, pentru că e îndrăgostit, pentru că pe ghetele lui scrie “Dodel”, pentru că l-au deocheat acţionarii de la Dinamo.
Nu mai rămîne decît să fie afumat cu păr de cîine, tratat cu lipitori, descîntat şi trimis să-şi consume viaţa extrasportivă la mînăstire. Aşa ar fi toată lumea, mai puţin el, mulţumită că l-a adus pe calea cea dreaptă. După o vreme, ar începe iar criticile. Inevitabil! Numai că de data asta lui Tănase i s-ar reproşa că sare peste slujbe ca să joace fotbal.
“Era atît de îndrăgostit de minge, încît stătea cu piciorul pe ea chiar şi cînd marca!”, îşi amintea Nicolae Vameşu, primul lui antrenor. Asta e tot ce contează. Cîtă vreme are pasiune pentru fotbal, nu e nimic pierdut.
Conştiinţa de profesionist se cîştigă cu anii, nu se ia de la magazinul clubului. Petre Marin n-are de ce să-l invidieze pe Tănase. Da, e vedetă, dar asta înseamnă maximă expunere şi maximă cruzime, inclusiv din partea celor care ar trebui să-l protejeze şi să-i apere imaginea.
