Fără fani la Steaua - Urziceni. Doar o etapă de suspendare, dar tendinţa rămîne. Oficialii LPF, FRF, şefii de cluburi se simt în siguranţă doar cu tribunele goale. Interdicţiile şi sancţiunile dictate în ultima vreme împotriva galeriilor nu sînt răspunsuri în forţă, ci reacţii de panică. Nu au menirea de a apăra fotbalul, ci de a-i apăra pe şefii din fotbal de furia publicului.
Dacă doreau într-adevăr să lupte împotriva violenţei, cereau legi mai bune, propuneau amendamente la Codul Penal, referitoare la huliganii din fotbal, cum au cehii. Sporeau măsurile de securitate, obligau toate cluburile să-şi instaleze pe stadion sisteme de supraveghere video, de exemplu. Asta se aşteaptă de la ei, nu să educe masele jignind şi bătînd cu pumnul în masă.
Preocuparea oficialilor comunişti era să umple stadioanele, să fie înconjuraţi de mulţime peste tot. Una dintre demonstraţiile de forţă ale sistemului era să strîngă zeci de mii, sute de mii de oameni cît ai bate din palme. Şefii din fotbal efectuează mişcarea inversă şi golesc stadioanele. Gestul implică acelaşi dispreţ faţă de oameni. Dar, de data asta, nu e o demonstraţie de forţă, ci de slăbiciune. Semnul că au scăpat situaţia de sub control.
Inutil tună şi fulgeră federalii împotriva huliganilor care “ne fac de ruşine în Europa”! Huligani există peste tot, ideea e să nu-i transformi pe toţi microbiştii în victime colaterale ale măsurilor antiviolenţă. Să nu mutilezi sportul din cauza unei boli care-i depăşeşte graniţele.
Luîndu-i fotbalului vocea tribunelor, şefii de la Ligă nu fac decît să se plaseze pe aceeaşi treaptă de competenţă cu huliganii. Nu reuşesc să se facă auziţi şi ascultaţi altfel decît oprind spectacolul.



42 comments ↓
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Victor pune punctul pe”I”mult mai abitir
de cat Maria si daca toti CLIENTII ar gandi ca el,toate meciurile(sau majoritatea lor)s-ar juca cu tribunele goale.
-DACA N-AS FI ASA DE IN VARSTA M-AS INDRAGOSTI DE TINE,DAR CUM AM ACEST HANDICAP MA MULTUMESC CU CE SCRII SI CU SCRII,SEMENI CU TOPESCU TOT MAI MULT.
MULTUMESC, SPER CA CEI VIZATI SA CITEASCA SI EI MAI .
eu sunt observator neutru, pentru ca locuiesc in oradea si din pacate nu am privilegiul de a-mi sustine echipa locala,dar am constatat ca “adevaratii huligani”sunt altii decat cei pe care ii vad ziaristii: aici ma refer la comportamentul permanent huliganic pe care il etaleaza antrenorul echipei campioane Dan Petrescu etapa de etapa,apoi imi aduc aminte de comportamentul antrenorului Marius Lacatus aratand tribunei degetul mijlociu si partea dorsala,apoi putem vorbi de comportamentul “huliganic penal”al oficialului FRF Florin Prunea si in general sa stiti ca un comportament huliganic au toti(aici ma refer la acei oameni fara cei 7 ani de acasa ajunsi in functii prin orice alte mijloace decat cel al competentei) cei cu costum si cravata care tin lectii de democratie in public.Evident ca acei oameni isi primesc raspunsul actiunilor lor din partea publicului asa cum acestia reusesc prin mijloacele pe care le au.
As fi curios insa cine va lua vreodata atitudine impotriva acestor “adevarati huligani”.merci, dar nu ai de ce !!!
jandarmeria nu are ce cauta pe stadioane, pina acum a demonstrat numai ca poate sa incite spiritele, sa bata, sa gazeze si sa impuste omeni fara a fi pedepsisti.
ce respect pentru lege va capata un baiat de 15 ani care vine prima data pe stadion si stind asa intr-o parte intra in el niste gorile care injura mai rau ca huliganii atit de mult blamati, scuipa si dau cu rangile de metal mai ceva ca mafia de la craiova si mai apoi dupa ce il umplu de singe ii mai si dau o amenda ce de sa nu mai fie huligan, dupa asta ne miram de ce la cluj acei 3 baieti i-au dat cu caramida in cap jandarmului fara sa ezite
pina la urma asa si nu am inteles pentru ce au suspendat stadionul
Alexandru, jandarmeria ce păzeşte?!
Dacă eu troznesc pe unul în tribună pe ghencea, că înţeleg că eşti stelist, deci să zic că te “ating” pe tine… se extinde, sar 10 pe mine, alţi 10 pe ăilalţi 10; vin mascaţii - dau cu pulanele la întîmplare, ne cocoşează, eventual ne evacuează… nu pe 22, că pe 100 sau 200. Şi?!? Şi ne bagă în dubă la gramadă, amendează pe loc pe unii care nici măcar să se fi uitat urît, apăi să fi luat parte la încăierare. Repet: amendează pe loc, nu după ce consultă înregistrările.
Dacă jandarmeria şi-ar face treaba şi şi-ar justifica existenţa pe stadioane altfel decît prin învineţitul la gramadă - de cele mai multe ori al unor nevinovaţi, şi dacă TOATE cluburile ar asigura mijloacele necesare pentru identificarea eventualilor infractori, se poate modifica regulametul, iar cluburile n-ar mai răspunde pentru ce fac eu în tribună.
Cluburile plătesc, pe lîngă propria neputinţă de a instala camere de supraveghere, şi pe cea a mascaţilor.
nicusor chis, sigur nu ştie fiica ta ce-nseamnă ****, sigur n-a auzit pe stradă sau la şcoală sau în faţa blocului cuvintele beep sau beep sau beep!
Nene, nu e chiar aşa… singura diferenţă că pe stadion, spre deosebire de la şcoală sau pe stradă, după **** se aude “dragomir!” Asta e singurul cuvînt pe care îl poate învăţa din tribune, pe lîngă ce ştie sau aude deja: dragomir.
Am trait atata timp cu impresia ca tunetele si fulgerele sunt niste fenomene meteo oculte. Acu’ aflu ca ele sunt produse de niste “federali”, ce-i drept in mod inutil. Uf, ce usurare. Sincer daca ma uit la poze cu “federalii” romani - pe multe le am tatuate de antebrat, in semn de profunda si imuabila consideratie - chiar au fete/moace de producatori de tunete si fulgere. Matrapazlacurile cum le-or produce oare?
“Nu reuşesc să se facă auziţi şi ascultaţi altfel decît oprind spectacolul.”- Felicitari , Maria!
D-na Andries,astept o campanie in presa sportiva,si nu numai, referitoarela masurilor aberante care se dicteaza impotriva echipelor din cauza unor derbedei.Daca nu stiati, aflati ca toate cluburile gazda sunt obligate sa ia masuri standard pentru desfasurarea partidelor,altfel nu ar primi aprobare pentru sustinerea meciurilor ,respectiv firma de paza plus jandarmi care sunt platiti ora/om tot de cluburi.Si atunci intreb si eu ce vina au cluburile? Deci Steaua,care are si sistem video instalat pe bani grei, va plati amenzi si va juca fara spectatori plus riscul excluderii pe viitor din Europa iar cei care trebuiau sa-si faca datoria,repet ,pe bani,sunt bine mersi , nu raspund in niciun fel SI NIMENI NU ii deranjeaza cu nimic si nici macar nu ABORDEAZA ACEST SUBIECT ! Chiar vi se pare corect ?
de c vorbiti fara sa stiti c sa intamplat?Steaua este suspendata din cauza suporterilor de la tribuna 2 si 0.”huliganii” nu au vina, totul sa intamplat in fata tunelului . dar oricum ma asteptam sa dati vina tot la peluze din cauza mentalitatii comuniste.
BRAVO! AU INCEPUT SA SE TEAMA. OAMENII NU SUNT PROSTI. SIGUR CA EXISTA SI CEI CARE TOLEREAZA, POATE PREA PREOCUPATI DE PROBLEMELE PERSONALE, CARE VIN DOAR PENTRU MECI SI CARE NU SE MAI SIMT IN STARE SA DUCA SI UN ASTFEL DE RAZBOI. SFARSITUL CIOBANULUI NU E CHIAR APROAPE, DAR NOI NE APROPIEM DE EL. SEMNE AU APARUT. SA FIM TARI!
PLEACA CIOBANE!
Tinerii isi exprima frustrarile in tribunele stadioanelor.Asta inseamna excesul de democratie…Poate ca nu toti cei care se manifesta animalic sunt huligani.E puterea exemplului,din pacate.Am copiat de la Occident toate nenorocirile,in numele asa-zisei libertati…Dar…´´sa nu dea Dumnezeu cel sfant,sa vrem noi sange,nu pamant!“Felicitari Maria.Continuu sa sustin ca esti number one in cronica sportiva.
sisteme video sunt dar nu sunt folosite imaginile lor in identificarea si pedepsirea huliganilor,de ce?aici trebuie raspuns,cu pedepse colective,din care au de pierdut spectatorii civilizati si clubul,nu se rezolva nimic,acei huligani,barbari,oligofreni,se vor ascunde ca lasii mereu in spatele celor multi,de ce nu se filmeaza zona din care provin magariile,si individualizati toti cei de acolo,poze la casele de bilete cu ei si interzicerea pe stadion 2 ani?nici o lege nu te condamna pt. discriminare daca nu te comporti civilizat si nu esti primit,se merge cu masurile pina la faza globala mai mult declarativ,aici este neajunsul
sa faca cum e in italia sa suspende peluzele
ei bine da! dsoara andries a pus punctul pe i
Pentru claustrofobus
Dar parca textele pline de logica sunt minoritare celor cu densitate mare de idiotenii pe suta de cuvinte. Imi vine in minte imaginea elevului ce banguie, la tabla, fragmente de raspunsuri, suflate de catre colegi.
Diferenta dintre M.A. si majoritatea jurnalistilor sportivi e ca are darul de a vorbi frumos despre orice porcarie, iar cand se axeaza si pe logica…textul e sublim.
Dar logica…parca i se sufla.
ma pot considera huligan pentru ca vad altfel sportul,fotbalul, viata…? frecventez peluza de multi ani..am mers pe multe stadioane..am rupt si scaune..m-am si batut,am injurat,am scuipat,vandalizat…etc
dar “baietii buni” pe care ii prezentati ca fiind al lor fotbalul ce lucru bun fac?baga milioane de IEURO nu? ii invitati in emisiuni..va scuipa,va jignesc,si acceptati va sclaviti ..si ii reinvitati..si incepeti jurnalele cu ei…ati transformat fotbalul intr-o masinarie de bani! visati numai la bani toti! voi ati omorat spiritul sportului nu huliganii! huliganii doar injura si se bat!
P.S Traiasca presa libera!!
Huliganii la puscarie!!
daca orice pusti cu o torta aprinsa in mana este huligan atunci chiar suntem o tara de mana a3a… daca coca-cola a intrat in romania la 50 de ani intarziere dupa restul europei, putem fii fericiti ca fenomenele dupa stadioane au avansat, copiind ce se intampla in vest acum 20 de ani… culmea, coca cola se bea si astazi
miscarile de pe stadioane vor continua
Felicitari Maria! Eu apreciez articolul tau si il consider atat de plin de adevar. Sunt doar un microbist, nu un huligan.
Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment