July 2009 ↓
July 31st, 2009 — Fata de la ultima pagină
“N-ar fi ajuns aici, dacă rămînea alături de noi!”, spun foştii impresari. “L-am fi ajutat, dar ne-a refuzat!”, au sărit sindicaliştii. “Decizia împotriva lui Mutu este periculoasă. Fotbaliştii vor fi pîndiţi dacă beau sau fumează!”, s-a alarmat şi şeful FRF. Tentante ipoteze! Există însă decizii mai proaste şi nedreptăţi mai mari pe lumea asta.
Şi în ce ar consta ajutorul, cînd un jucător are de înfruntat marile corporaţii dindărătul marilor cluburi? Sau cînd te trezeşti prins în labirintul instanţelor civile, sportive, internaţionale, naţionale? Odată intrat, nu te mai scoate nici Kafka!
Da, decizia TAS are doza ei de ameninţare şi de absurd. Dar, în ciuda daunelor apocaliptice, în ciuda raportului de David şi Goliat dintre părţi, bătălia lui Mutu cu Chelsea nu e atît de disperată pe cît pare. E o înfrîngere, dar o înfrîngere cu drept de apel. Există varianta contestării în civil, la un tribunal federal din Elveţia.
Procesul durează de cinci ani. În ziua cînd s-a anunţat verdictul în cazul românului, Bobby Robson încheia o bătălie lungă de 18 ani. Una cu adevărat grea. Şi cea mai nedreaptă dintre toate.
July 30th, 2009 — Fotbal intern
Putea fi doar un joc de antrenament. O echipă de copii, cu o medie de vîrstă înduioşătoare, 22,1 ani, strînşi ca puii în apărare şi perfect dezorientaţi în atac. Nu-i exclus ca Goian să fi ratat penaltyul din compasiune de frate mai mare.
Dar trăsnetul matematic pornit din dreptul lui Nicoliţă a pus lucrurile la punct. Steaua nu s-a jucat doar cu cercetaşii Reginei, Steaua a început să-şi calibreze stilul şi ritmul pentru următorul nivel. Trei ocazii în primele cinci minute, şuturi la poartă cît pentru un sezon întreg. Da, e antrenată de un italian, dar fotbalul italian reprezintă, în primul rînd, un fotbal gîndit. O combinaţie savantă de forţă şi strategie, pe care se mulează pasele masivului Grzelak.
Începe să se vadă echipa lui Bergodi. Stancu iese treptat în lumină, Surdu îşi descoperă vitejii nebănuite, Bănel, ei bine, face paradă de tehnică. “Bobocii” Onicaş şi Ionescu, la mijloc, s-au scuturat de tracul debutului. Urmează adversari mai tari decît copiii de mingi, fără îndoială. Adversari cu care nu-ţi permiţi să exersezi loviturile la poartă 90 din 90 de minute. Şi totuşi, ce schimbare!