June 2009 ↓

În amintirea vremurilor nu foarte îndepărtate cînd era lider de sindicat, Prunea cere egalitate pentru toţi. Să nu fie suspendat numai el, ci toţi membrii FRF trimişi în judecată. “Să-l suspende şi pe vicepreşedintele Federaţiei, Dumitru Dragomir!”.

La o astfel de cerere drastică, nu se putea răspunde decît cu nuanţe. “Prunea este acuzat de corupţie, d-aia a fost suspendat. Eu sînt judecat pentru probleme personale”, a explicat şeful LPF, citat de “Cotidianul”.

Cu riscul de a intra cu bocancii în viaţa şi activitatea “vicelui” FRF, trebuie precizat că, la începutul lui mai, Dragomir a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită. Este acuzat de implicare într-o afacere imobiliară, în urma căreia Liga a plătit 355.000 de dolari, “preţ supraevaluat, deoarece reprezenta o valoare de trei ori mai mare decît preţul practicat pe piaţa liberă în zona respectivă la acea dată”.

Iată o sumă! Considerabil mai mare decît cei 12.000 de dolari, “tariful” lui Prunea, conform rechizitoriului DNA. E şi normal ca pe şeful Ligii să-l deranjeze simpla aluzie că ar face parte din aceeaşi categorie cu Prunea. Ca să se prevină astfel de confuzii supărătoare, poate ar trebui create, după modelul regulamentelor din fotbal, legi separate pentru amatori şi pentru profesionişti.

Pînă una alta, ne descurcăm cu ce avem. Conform Codului Penal, şi luarea de mită, şi traficul de influenţă, de care e acuzat Prunea, reprezintă, scuzaţi lipsa de subtilitate, acte de corupţie. Doar pedepsele diferă: 2-7 ani în primul caz, 1-5 ani în cazul celălalt, după noul proiect de Cod.

Dragomir susţine însă că “luarea de mită” reprezintă o problemă personală, nu corupţie. Pe undeva, are dreptate. Numai că, personală sau nu, legată de familia fotbalului sau nu, tot problemă cu legea se cheamă.

Gică Popescu s-a expus singur conspiraţiilor şi suspiciunilor

Nu vom compara scrisul de azi cu scrisul de ieri şi de alaltăieri. Experţii în nuanţe de cerneală şi pete de caracter pot să-şi vadă de alte treburi, mai relevante. Pentru că în cazul lui Gică Popescu există un angajament scris de colaborare cu fosta Securitate. Dacă l-a semnat închizînd ochii, cu mîna stîngă sau convins că face un serviciu patriei, prea puţin contează. E de domeniul anecdotei. La fel şi restul explicaţiilor. Poate n-a ştiut atunci, dar a avut vreme 20 de ani să afle ce înseamnă un astfel de act în România zilelor noastre.

A sperat, la fel ca majoritatea celor care au căzut la compromis cu vechiul regim, că nimic nu va ieşi la iveală. N-a avut încredere în discernămîntul nostru şi a decis să-şi tăinuiască trecutul. După dezvăluirile din arhive, a avut revelaţia tardivă că sîntem destul de maturi ca să suportăm adevărul. Sau că am depăşit faza istorică în care cineva decidea în numele nostru ce trebuie să ştim şi ce nu.

De fapt, cea mai bună protecţie împotriva umbrelor trecutului este lumina zilei. Ascunzîndu-şi detaliile ingrate din biografie, Gică Popescu s-a expus şantajului şi suspiciunilor. El a conspirat cel dintîi împotriva lui însuşi. N-a vorbit dintr-o teamă omenească, de înţeles. Recunoaşterea angajamentului “patriotic” i-ar fi zdruncinat credibilitatea şi l-ar fi scos din cărţi la alegerile FRF. Cam multe pierderi din cauza unui petic de hîrtie! Îi numeri pe degete, de altfel, pe cei care au avut curajul să iasă în faţă şi să pună publicul în temă în legătură cu trecutul lor de colaboratori. Unii, încă mai puţini, şi-au cerut public iertare. Dacă au primit-o sau nu, asta vom hotărî fiecare în parte.

Asta e calea. Oricare alta ne duce înapoi în timp. Nu contează cîte legende, repere sau prieteni vom pierde pe drum. Toţi foştii fotbalişti, foştii sportivi, antrenori, şefi de cluburi şi federaţii care au semnat angajamente cu Securitatea ar trebui să iasă în faţă şi să recunoască. Ar fi o dovadă de respect faţă de ei înşişi şi faţă de public. I-ar scuti de ruşinea deconspirării, de explicaţiile jenante sau alambicate. Ocolurile laşe duc, mai devreme sau mai tîrziu, în astfel de impasuri otrăvite.

“Am semnat doar un acord cum că voi apăra interesul ţării, nicidecum un acord de colaborare”. Dacă nu era nimic în neregulă, ce l-a împiedicat pe Gică Popescu să vorbească despre asta pînă acum? Sau despre faptul că era urmărit de securişti la tot pasul? Mai ales după ce s-a hotărît să candideze la şefia unei instituţii aureolate de minciună, trebuia să fie primul care mizează pe cinste. Aşa cum a fost primul şi singurul anchetat din Cazul Bratu care a înapoiat banii datoraţi Fiscului.

E un mare curaj, o demonstraţie de forţă interioară să te expui judecăţii mulţimii, cu bune şi rele. Cînd vine vorba despre persoane publice, nu e doar un curaj, e o datorie! Să crezi că mai important decît tine, Gică Popescu, decît bunul tău renume şi planurile tale de viitor, e să-i poţi privi în ochi pe cei de lîngă tine. Pe cei care te-au aplaudat, ţi-au strigat numele şi te-au luat ca model. Exista, e drept, riscul ca lumea să nu mai vadă în el emblema impecabilă. Dar l-ar fi privit în continuare ca pe un bărbat.