March 2009 ↓

Piţurcă l-a tratat pe Max Nicu la fel ca pe toţi jucătorii: cu indiferenţă

“Vă rog frumos, dacă vreţi să mai lucrăm împreună, jucaţi şi pentru mine!”. Piţurcă se roagă de jucători. Sfîntă ironie! Vorbim despre un antrenor care îşi numeşte jucătorii “haiduci”, dar îi consideră cetăţeni de mîna a doua. Cantitate neglijabilă.

Felul cum a fost tratat Max Nicu, titular la liderul din Bundesliga, reprezintă cea mai proaspătă dovadă. Nu a fost pus pe listă pentru meciul cu sîrbii, dar nici nu a fost anunţat. A venit să-şi caute tricoul în vestiar. N-a găsit, bineînţeles, decît un nimic duhnind a dispreţ. Pe cît de mult interes a stîrnit cazul lui din partea autorităţilor, publicului şi presei, pe atît de multă indiferenţă i-a arătat staff-ul “naţionalei”. Aducerea lui Nicu a reprezentat ultima ispită a lui Gică Contra de pe banca tehnică.

Dar Gică Contra a rezistat cu brio. Dacă o ţară întreagă stă cu sufletul la gură, nerăbdătoare să-l vadă pe jucătorul Herthei, dacă toată lumea zice “Da!”, Piţurcă spune “Nu!”. Acum are şi un pretext! Mama stranierului i-a adus reproşuri selecţionerului, alimentîndu-i înverşunarea. Max Nicu nu va juca la Klagenfurt. La lot nu i s-a dat un echipament “tricolor”, ci un costum de marionetă. “Vă rog, jucaţi pentru mine!”. Sfîntă, laşă ipocrizie!

Un tehnician care-şi înţelege meseria stă cu ochii pe jucători. Slaven Bilici se aşază în pat lîngă ei şi le ascultă necazurile. Mourinho îi recomandă lui Adriano un regim pe bază de pîine, apă şi fotbal. “Nu are nevoie de mai mult!”. Nu sînt mofturi, ci metode de lucru cu fotbaliştii. Pînă şi gheata aruncată de Ferguson în capul lui Beckham e o formă de atenţie.

Dar muţenia cimentată faţă de Max Nicu ne spune ceva. Nu e un caz izolat, o neglijenţă accidentală, în iureşul evenimentelor. În octombrie, Daniel Niculae făcea stînga-mprejur pe aeroport, după ce un sms de la un colaborator al lui Piţurcă îl anunţa că nu mai e nevoie de el la lot. “Trebuia să se aştepte la aşa ceva, chiar dacă a venit în România”, a explicat selecţionerul. N-a vorbit cu Niculae, dar i-a transmis încurajări prin intermediul presei: “Este un jucător de moral, dacă va da gol, îşi va reveni!”.

Şi Max Nicu îşi va reveni. Aşa cum şi-au revenit toţi fotbaliştii care au avut de-a face cu vederile imobile ale lui Piţurcă. Despre “naţională”, în schimb, nu se poate spune acelaşi lucru. Nu cu un antrenor care spune, indiferent de ce vorbe foloseşte, “Naţionala sînt eu!”.

Să mai spună cineva că nu e spectacol în fotbalul românesc! Lumea tocmai se plictisise de arbitri băgaţi în sac şi bătuţi cu ciomagul, strînşi de gît, masaţi în stil thailandez, cu picioarele pe ceafă, obligaţi să dea testul Cooper în lanul de porumb. La rîndul lor, jucătorii se săturaseră să cerşească penalty cu directa de dreapta. Pînă şi primarii de comună obosiseră să practice chirurgia estetică pe faţa “centralilor”.

Ei bine, atunci s-a auzit poc! Iar spectatorii unui meci din liga a patra Călăraşi au făcut pasul la ofsaid de pe spinarea “centralului”. Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru arbitraj. Tuşierul Bogdan Luca a “executat un foc în plan vertical”. Adică a tras în aer. Cu un pistol cu bile de cauciuc, deocamdată. Dar nu-i exclus ca genţile de echipament să fie înlocuite cu tocuri de vioară semiautomată.

Gata cu protestele, gata cu trasul de timp! Doar simulările, căderile alea artistice în careu, ca-n filmele de război, vor fi de acum înainte “pe bune”. Ce jucător ar avea curajul sinucigaş să crîcnească în faţa unui arbitru de asemenea calibru? Poate unul care poartă vestă antiglonţ! Ce spectator ar îndrăzni să-i testeze reflexele cu o sticlă spartă? Poate unul aflat sub influenţa conţinutului sticlei! La urma urmei, fotbalul e un joc, frumos, e drept, dar n-avem decît o viaţă!

Stallone a îmbătrînit, Arnold a intrat în politică, Luca a fost scos din arbitraj. Păcat! Trebuia păstrat pentru plăcerea publicului. Să aflăm şi noi odată pentru totdeauna dacă poţi doborî suta de adversari pe minut, cu un singur încărcător!