February 2009 ↓

“Un lot mai bun de atît nu există!”, a parat Rednic zvonul venirii lui Dică. O declaraţie mai bună de atît nu există, din partea unui antrenor. 

Rednic nu şi-a cumpărat ultimul răcnet în materie de ochelari de cal, nici nu poartă lentile de contact roz turbat. Nici n-a trecut, în lipsă de soluţii tactice, la budism. Raul n-a luat primul avion spre Bucureşti, cînd a auzit că e dorit la Dinamo. Messi, Cristiano Ronaldo şi Ribery nu s-au prins frumuşel de mînă şi n-au pornit în pas elastic spre Groapă. Nici Contra n-a fluturat vreo batistă în gară. Nimic din toate astea nu s-a întîmplat.

Şi totuşi, Rednic a declarat exact ce trebuia să declare. Nu e nici ironie, nici optimism exagerat, e pragmatism corect aplicat. Decît să critici conducătorii, mai bine îţi lauzi jucătorii. Poate se prind şi acţionarii că nu e musai să transfere tot ce le trece prin cap, în diferite momente ale zilei.

Venirea lui Dică ar fi complicat şi situaţia jucătorului, şi situaţia echipei. Sosirea unui fost stelist ar fi tulburat inutil spiritele. Echipa s-ar fi ales cu o sursă de tensiune în plus şi cu un dram de linişte în minus. S-a întîmplat ca la Dinamo să prisosească jucătorii, însă niciodată n-a prisosit liniştea.

Dică nu e genul de fotbalist care se adaptează, ci genul la care trebuie adaptate echipa, relieful, clima, polii magnetici şi, la nevoie, gaura din stratul de ozon. Sigur, în caz de forţă majoră, trage la rînd cu ceilalţi. Dar, dacă pui mîna pe un inorog, nu-l trimiţi să are terenul ori să niveleze tuşa.

Cu sau fără pînzele de păianjen în care l-au ambalat impresarii, drumul de la Dică la Dinamo era oricum încîlcit. Seamănă mai degrabă a tranşee decît a drum. Comisioanele nu joacă, o ştie şi Rednic prea bine. Chiar dacă era vorba de un alt nume, un transfer în pripă, de dragul transferului, nu dă rezultate pe termen scurt. Decît dacă jucătorul se numeşte Beckham, iar echipa - strada de shopping din Milano.

Ce caută Adrian Ilie în Cecenia? Bani? Mulţi, mulţi bani? Foarte mulţi bani? La 34 de ani, s-a dus să-şi facă testele medicale în Germania. Pe 12 martie, se va prezenta la reunirea lotului de la Terek, pe un stadion numit cîndva Dinamo.

La 45 de ani, Jean Pierre Papin s-a întors în ianuarie pe teren la o echipă de divizia a 10-a din Franţa. “E ca un cadou de Crăciun!”, a exclamat preşedintele de la Facture Biganos Boien. Fostul “Balon de Aur” va pune umărul la promovarea în Divizia Onoare. Aşadar: Marseille, AC Milan, Bayern, Biganos - vedeţi seria logică?

Razman Kadîrov, patronul-preşedinte de stat de la Terek, îl vrea pe Adi Ilie cu orice preţ. Măcar manager. Doar să-l aibă la club, aşa cum are pantere şi urşi în curtea vilei. Ceva se află acolo, ceva teribil, groaznic, “groznîi”, în rusă. Ceva care anulează instinctele libere şi face leoparzii să se gudure. Dacă fiarele nesupuse pînă în ultima fibră ajung să toarcă precum mîţele sub mîna stăpînului, ce se întîmplă cu oamenii?

Papin a revenit din plăcere, la liberă alegere. Adi Ilie revine pentru că încă nu s-a eliberat de imaginea lui ca fotbalist. O imagine sortită să rămînă veşnic neterminată, din cauza accidentărilor. Mai avea ceva de spus în fotbal, ăsta e refrenul carierei lui.

De ce n-a putut Adi Ilie să spună ce mai are de spus în ţară, în Ghencea, de pildă, unde l-au mătrăşit ca pe un pui de gazelă? Şi de ce trebuie să se ducă la capătul lumii, să-şi vîneze demonii? De ce-şi oferă acest cadou legat cu sîrmă ghimpată? Poate că are nostalgia unei anumite forme de putere, puterea propriului nume. Poate e doar nevoia de adrenalină.

În orice caz, banii, doar banii nu ajung să-l pună pe drumuri spre jungla năclăită de petrol şi sînge. E nevoie de o supradoză de iluzie. Dar, dacă tot e să lucreze la un dictator, măcar va avea parte de unul adevărat, “the real thing”. “Voi comite crime atît cît trăiesc!”, se laudă patronul lui Terek. Şi toată lumea ştie că nu glumeşte.