January 2009 ↓

Acest articol a fost scris impreuna cu cititorii, in urma unei invitatii lansate pe blogsport.ro, si va fi publicat in editia tiparita a Gazetei Sporturilor de miine, 31 ianuarie. Va multumesc!

Iata articolul in forma finala:

O finala europeana in Bucuresti reprezinta, deocamdata, o tichie de margaritar si pentru fotbalul nostru, guvernat de gasti, si pentru capitala noastra, inca neguvernabila. Si, pentru ca tabloul sa fie complet, sa tinem cont ca pregatirile se vor desfasura in peisaj de criza globala.

Gazduirea unui eveniment sportiv aduce indiscutabil cistiguri de imagine. Ar pune Bucurestiul pe harta, eventual pe coordonate ceva mai stabile. Iar construirea unui stadion modern in Capitala nu reprezinta un moft, ci o necesitate. Cu sau fara finala UEFA, proiectul trebuia dus la capat.

Numai ca asta nu depinde numai de FRF. Mircea Sandu a obtinut o victorie, posibil singura din aceasta campanie numita finala Europa League. O campanie care costa citeva zeci de milioane de euro si pentru care trebuie sa-si asume raspunderea pina la capat. Nu se poate trage la o parte, spunind: ”Eu v-am pus finala pe masa, acum e treaba statului, a primariei, a firmei germane care va construi stadionul”.

Ar fi o naivitate sa ne inchipuim ca finala din 2012 va arata un Bucuresti cu totul altfel decit il stim. Ar fi ridicol sa credem ca orasul se poate schimba intr-unul salubru, aerisit si civilizat peste noapte. Nu exista proces de cosmetizare pe masura unei asemenea transformari. Lumea ne va vedea exact cum sintem, plus-minus panselutele de rigoare.

Dar asta e alta problema, alta discutie. Sa savuram momentul, sa tinem pumnii si sa speram ca o sa iasa bine. Nu e cazul s-o luam nici in tragic, nici in foarte tragic. Sa ne amintim ce megascandal de coruptie s-a declansat in Portugalia, din cauza organizarii Euro2004. Sa tragem cu ochiul la ucraineni si polonezi, resemnati pina la seninatate in fata amenintarii de a pierde organizarea Euro 2012.  Sau la englezi, parasiti de sponsori si muscindu-si miinile ca vor gazdui Olimpiada. Nu mai pomenim de Africa de Sud, unde FIFA tine mortis sa organizeze Mondialul, desi nu e un loc sigur nici macar pentru Blatter.

Dupa ce-am vazut cum stau altii cu finantele, coruptia si elanul organizatoric, sa ne intoarcem la ale noastre. La responsabilitatea FRF, mai precis. Intr-o ancheta publicata in “Gazeta” de azi,  se vorbeste despre “ciupelile” aplicate arbitrilor de catre forul condus de Mircea Sandu. Se pare ca asta e stilul casei: “ciupeala”. De ici, de colo. Amintiti-va de scandalul biletelor la Euro. De scandalul gazonului sfarimicios, made by Oprisan. Aceiasi oameni erau la FRF. Acelasi om care se angajeaza, in numele fotbalului romanesc, sa organizeze o finala europeana.

Si atunci se ridica o intrebare care trebuie neaparat si urgent pusa: este FRF-ul condus de Mircea Sandu un partener credibil pentru acest proiect? Ginditi-va ca finantarea e suportata, in majoritate, de la bugetul statului. In calitate de contribuabil, v-ati lasa banii pe mina Federatiei? Sau ar trebui sa gasim niste “romani nemti” care sa se ocupe de treaba asta?

Au contribuit: Maria, Gianini, Dxx, sport local, Mamma mia!, Dani, Mendieta, Bogdan, Laurentiu, monibv, radu, thejack

Bucureştiul urmează după Dublin, dar face parte din altă grupă. A Poloniei, Ucrainei, Rusiei. S-o numim grupa Estului-care-trebuie-încurajat. Organizarea unei finale europene asta reprezintă: o încurajare, mai exact, un brînci sănătos înainte. Un “Puneţi mîna şi construiţi stadionul ăla odată!”, tradus în jargon diplomatic.

Ca oficial la Nyon, Mircea Sandu n-a avut nevoie de traducere. Ştie că ăsta e modul UEFA sau FIFA de a presa federaţiile şi guvernele naţionale să investească în infrastructură. De regulă, dar nu obligatoriu, genul ăsta de presiune dă rezultate.

Grecii au avut flerul să se autoironizeze pentru că nu terminaseră Stadionul Olimpic la timp. Trecînd peste scrupulele patriotice, au făcut spoturi în care atleţii tulburau siesta muncitorilor, traşi la umbră, pe movile de moloz.

Ştim cu ochii închişi cu ce viteze-record se construiesc autostrăzi la noi, suta de kilometri la suta de ani. Ştim cît de graţios se mişcă Dorel şi compania. Ştim că se pregăteşte un buget de criză. Sîntem, cum se spune, nişte optimişti bine informaţi.

Ştim că Mircea Sandu, în două decenii, a izbutit să obţină această invitaţie cu antet la o cheltuială de cîteva zeci de milioane de euro. Fără să socotim cele 150 de milioane de euro, pentru stadion, o investiţie strict necesară spre urgentă.

Întrebarea e: ne permitem finala asta? Ce cantitate de vizite de lucru, telegrame de la UEFA şi revoluţii la FRF se impune pentru terminarea stadionului în ultimul moment? Şi ce şanse sînt să vedem spoturi cu maidanezi tăind calea buldozerelor care-i aduc pe jucători la meci?