April 2008 ↓

Observa nostalgic Mircea Lucescu: Dinamo - Steaua “şi-a pierdut spiritul de rivalitate de pe vremuri”. Vorba aia, nici rivalitatea nu mai e ce-a fost. S-a multiplicat, s-a diversificat ca ofertele de concediu. Acum contează mai degrabă rivalitatea dintre jucători şi proprii antrenori. Sau parcă mai la modă e prietenia, toată lumea e mînă-n mînă cu toată lumea.

În fine, descoperirea lui “Il Luce” se dovedeşte, încă o dată, corectă. Dinamo - Steaua a cam prins lustru de muzeu. E un meci de colecţie, scos de două ori pe sezon la aer, apoi arhivat şi bolduit în palmares.

Dar asta nu înseamnă că şi-a pierdut din importanţă. Un meci care testează coeficientul de impertinenţă al conducătorilor şi coeficientul de indiferenţă al jucătorilor. E unul dintre acele meciuri în urma cărora se cristalizează o stare de spirit.

Un meci care hotărăşte nu doar titlul de acum, ci felul în care se va duce lupta la titlu în sezonul următor. Amintiţi-vă de Dinamo - CFR. Uneori, ultima impresie e mai importantă decît prima. Mai persistentă, ca imaginea neconsolată a fularului roş-alb la gîtul cui nu trebuie.

Şi-a pierdut spiritul de rivalitate? Poate va avea mai mult spirit de sărbătoare. În plus, finanţatorul Stelei se anunţă în tribune cu o sută de luptători wu-shu. Deci va fi şi oareşce spirit olimpic, în stil chinez.

După declaraţiile de avere, arbitrii vor fi îndemnaţi să dea şi declaraţii de sărăcie. Primul, Colţescu. “N-am nimic de ascuns”, le-a spus el reporterilor Gazetei. Tocmai asta e problema. Gafa lui e că şi-a prezentat necazurile financiare cu delicii. S-a autovictimizat. Nu e tocmai atitudinea potrivită în lumea de duri arţăgoşi din fotbalul românesc.

Nimeni nu-i învaţă pe arbitri cum să-şi protejeze imaginea. Sînt băieţi mari şi fac şi ei ce-i taie capul. Au relaţiile lor în fotbal, au rate, calorifere, familii de întreţinut şi psihologi de plătit.

Şi, cînd peste ei dă buzna un Borcea, negru de supărare, toate astea, caloriferele, ratele, carnetul de şomer, merţanul, apartamentul de 50 metri pătraţi pot şi sînt folosite împotriva lor.

Acum, n-o fi Colţescu un Oliver Twist al abitrajului. Dar nici Borcea nu e vreun Lorenzo de Medici. Nici vorbă. E unul dintre ciocoii noi care confundă camăta cu mecenatul. Şi care nu mai au nimic de pierdut la capitolul reputaţie. Aşa că îşi permit să iasă la atac. Conform unui raţionament greu de combătut: arbitrii bogaţi sînt vînduţi, cei săraci sînt de vînzare. Sau nu?

“Băi, ţie nu ţi-e ruşine să dai penalty-ul ăla?”. Directorul lui Dinamo nu se mai ruşinează demult să pună astfel de întrebări. La rîndul lor, cei de la CCA şi FRF îl vor întreba probabil pe Colţescu: “Băi, ţie nu ţi-e oarecum jenă să fii atît de sărac?”.