Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Un jurnalist

Franck Ribery nu e genul sensibil care să facă dedicaţii. Dar Franţa – Anglia e Franţa – Anglia, iar un gol e un gol. Aşa că, după ce a marcat din penalty, vedeta lui Bayern şi-a scos tricoul şi a […]

joi, 27 martie 2008, 1:32

Franck Ribery nu e genul sensibil care să facă dedicaţii. Dar Franţa – Anglia e Franţa – Anglia, iar un gol e un gol. Aşa că, după ce a marcat din penalty, vedeta lui Bayern şi-a scos tricoul şi a fugit spre camere. Figura lui de pirat cu un ochi în plus nu prevestea nimic bun. Imaginea a tremurat un pic, dar cameramanii s-au ţinut cu firea.

Postat în faţa obiectivului, Ribery trăgea cu nădejde de poalele maieului alb. Să se vadă scrisul. „Pentru amicul meu Hicham şi pentru Mr. Gilardi”. Mr. Thierry Gilardi murise de infarct cu o zi înaintea meciului. Avea 49 de ani şi era un foarte cunoscut jurnalist sportiv. Era „vocea” fotbalului francez.

Trebuia să comenteze partida de pe Stade de France. Aşa cum comentase zeci de partide ale „les bleus”. Un tip dintr-o bucată, a cărui mare pasiune fusese rugbyul. Un tip care se temea că o să devină idiot de la prea mult fotbal. Un tip care urlase la Zidane, suficient de tare cît să-l audă o ţară întreagă: „Oh, nu, Zinedine! Nu asta, nu astăzi, nu acum, după tot ce-ai făcut!”. Zinedine, fireşte, nu l-a auzit.

Probabil nici Ribery nu l-a auzit pe Mr. Gilardi certîndu-l de la microfon. Probabil nimeni din „naţionala” Franţei nu l-a auzit pe Mr. Gilardi, trăind meciurile într-o cabină izolată fonic. Poate au auzit doar laudele. Fapt e că fotbalul s-a rotit pentru o clipă în jurul presei şi nu invers. Cine-ar fi crezut că e posibil? O dedicaţie de la un fotbalist pentru un jurnalist? Şocant, nu? Aproape înfricoşător, ţinînd cont că vine de la Ribery.

Trebuie să fie o neînţelegere la mijloc. Ce să caute un jurnalist în şirul ilustru de mame, taţi, iubite, copii, prieteni, Iisus, Allah, proverbe chinezeşti, pacea mondială şi alte lucruri importante despre care scriu fotbaliştii pe maieurile lor?

Comentarii (106)Adaugă comentariu

Comentează