Reflexe pozitive

O victorie de serviciu cu un adversar de pluton, sau de Plutonov, cum doriţi, şi o calificare de serviciu. Binecuvîntată fie obişnuinţa! În această continuitate în bine stă, de fapt, importanţa rezultatului cu Borisov. Meciul în sine n-a fost decît […]

O victorie de serviciu cu un adversar de pluton, sau de Plutonov, cum doriţi, şi o calificare de serviciu. Binecuvîntată fie obişnuinţa! În această continuitate în bine stă, de fapt, importanţa rezultatului cu Borisov. Meciul în sine n-a fost decît o bornă sură şi solidă, o înşiruire de reflexe bune, după care urmează frisonul, de-acum familiar, al tragerii la sorţi.

În faţa propriului public, Steaua a avut un „ce” exuberant, o uşurinţă lucidă în joc şi o unitate de oglindă în priviri, cea a lui Dică, oportun şi sclipitor, căpitan din cap pînă-n picioare, de parcă s-ar fi născut cu banderola pe braţ. Şi cea a lui Rădoi, încordat ca un arc electric după parapet. O dată cu reflexele bune, ale calificării, Steaua l-a dobîndit şi pe acest Zaharia, un bărbat de mirare la picioarele Stelei, l-a recîştigat pe Neaga, pelerinul abrupt. Şi l-a restaurat pe acest antrenor căpos şi neînduplecat în căpoşenia lui, pe care, ciudat, nu?, îl cheamă nici mai mult, nici mai puţin decît Hagi.