Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Atîtea motive să lupţi

Maria Andrieş despre moartea lui Antonio Puerta

Antonio Puerta avea 22 de ani şi o inimă nu destul de puternică. Medicii vor găsi, ca de obicei, explicaţii, din acelea ilizibile şi inutilizabile, în fond, şi vor arunca o brumă de […]

marți, 28 august 2007, 7:45

Maria Andrieş despre moartea lui Antonio Puerta

Antonio Puerta avea 22 de ani şi o inimă nu destul de puternică. Medicii vor găsi, ca de obicei, explicaţii, din acelea ilizibile şi inutilizabile, în fond, şi vor arunca o brumă de logică asupra dispariţiei. Deşi nu există nici un fel de logică în moarte. Să nu ne facem nici un fel de iluzii în privinţa asta.

O malformaţie la inimă, nu era nimic de făcut şi nici nu s-a ştiut, ceea ce a agravat situaţia şi a scurtat timpul, grăbind sfîrşitul. Poate organismul uman nu e construit să reziste la fotbal, la fotbalul de astăzi, la sportul de performanţă, care-l împinge dincolo de limitele sale cunoscute. Poate. Se vor găsi explicaţii, într-un fel.

Dar rămîne ceva inexplicabil aici, ceva care depăşeşte pentru totdeauna capacitatea noastră de înţelegere. Cum poţi să laşi viaţa cînd ai atîtea motive să trăieşti? Nu neapărat motive măreţe, finale de cupe, titluri, glorie. Ci motive din acelea care ies la iveală doar în ceasuri de cumpănă, mărunţişuri nebăgate în seamă şi care alcătuiesc, de fapt, adîncimea zilelor. Să-ţi duci fiul nenăscut la stadion, să-ţi mai legi o dată şiretul la ghete, să mai simţi o dată mirosul ierbii, talazul tribunelor şi luminile înţepătoare în ochi.

Atîtea motive pentru care ar fi trebuit să deschidă ochii fără să mai tragă de timp pe targă. Cît de fraier poţi fi, Puerta, băiete, să renunţi tocmai acum, mai erau cîteva săptămîni şi-şi vedeai copilul? Încă puţin şi ajungeai titular la „naţionala” Spaniei. Cum să laşi atîtea promisiuni în aer şi atîtea aşteptări legate de tine să aştepte? Cum să laşi fotbalul, jocul ăsta frumos, cu atît mai frumos cu cît ne dă impresia că noi îi facem regulile?

Atîtea motive să lupţi, aveai 22 de ani, omule, şi nici n-ai apucat să-ţi porţi fiul pe umeri, pînă la fabulosul „Sanchez Pizjuan”! Ce poţi simţi cînd unul ca tine cade pe teren şi nu se mai ridică? Ce poţi simţi decît furie, o sfîntă, odioasă furie? Cum poţi să pierzi o luptă la vîrsta asta de necrezut? Cum poţi să abandonezi după numai două zile şi să ieşi din meci, fără să saluţi măcar tribunele? Ce explicaţii pot exista pentru aşa o grozăvie? Poate te vom uita, Antonio Puerta, dar de iertat, nu te vom ierta niciodată.

Trebuia să te ridici şi să lupţi mai departe, aveai atîtea, atîtea motive s-o faci.

Comentarii (119)Adaugă comentariu

Comentează