Tributul terorii

Stadioanele îşi iau periodic tributul în sînge. Putem vorbi de terorism în sport, dar n-avem voie să ne luăm de terorişti. Din cînd în cînd cineva moare, dar nimeni, niciodată nu ajunge la tribunal. De ce? Nu există legi? Ba […]

Stadioanele îşi iau periodic tributul în sînge. Putem vorbi de terorism în sport, dar n-avem voie să ne luăm de terorişti. Din cînd în cînd cineva moare, dar nimeni, niciodată nu ajunge la tribunal. De ce? Nu există legi? Ba da, există, dar nu sînt aplicate. Sau sînt aplicate cu un talent complice. Principul este simplu şi vechi: pîine şi circ. Statul distribuie pîinea şi lasă circul în pace. Să se desfăşoare în legea lui, nu a ţării.

Există violenţă pe stadioane, există violenţă în şcoli. Dar aşteptăm să moară oameni, să ne dea la palmă puştiul cu bazooka, pentru a lua măsuri. Delincvenţa e delicvenţă, dar circul este circ. Iar educaţia nu mai e o miză. Spălarea de creiere, divertismentul iresponsabil sau ilegal, în general supapele prin care răsuflă tensiunile sociale sînt vizate de sus, peste capetele profesorilor sau fotbaliştilor. Din cînd în cînd mai moare cineva, dar se pare că ăsta nu e un motiv să se închidă supapele, să fie oprit circul.

Legea şi oamenii ei ezită în preajma stadioanelor, iar ultraşii simt asta. O simt în Italia, o simt în România, o simt în Franţa sau în Turcia. Simt că venitul la meci e ocazia prielnică să dea drumul sălbaticului care tînjeşte în umbra omului civilizat. Simt că nu e pericol de pedeapsă şi se dezlănţuie. Din cînd în cînd mai moare cineva, dar asta-i viaţa, nu? Fotbalul merge înainte, cu tot ceea ce a ajuns el să însemne: bani, tot mai mulţi bani şi tot mai puţin respect pentru viaţa umană.

Violenţa în sport este tratată cu mănuşi de către autorităţi. Să nu-i supere prea mult pe suporteri. Să nu-i bruscheze. Pentru că suporterii cumpără. Bilete, programe prin cablu, fulare, tricouri, bere şi hamburgeri. Suporterii nu sînt doar suporteri, sînt consumatori. Ce producător e atît de nebun încît să se ia de consumatori?

Cei care învîrt bani în fenomen nu văd în galerii potenţiali delincvenţi, ci potenţiali clienţi. Iar fotbalul e un produs atît de profitabil, încît trebuie vîndut indiferent de consecinţe. Din cînd în cînd, pe eticheta lui scrie negru pe negru „moarte”, dar nimeni n-are nici un interes să vadă, nici să se vadă. De cînd consumatorul contează mai mult decît omul? De cînd cantitatea de public contează mai mult decît calitatea umană a sportului?

Putem vorbi de terorism în fotbal, de terorism în sport, dar terorismul banului, în faţa căruia legile pălesc. Din cînd în cînd moare cineva. Dar se pare că nu e un motiv suficient de puternic ca să nu faci în continuare profit. De fapt, să nu ne facem iluzii, nici nu există astfel de motive. Banii învîrt lumea pe degete, cu tot cu instituţiile şi legile ei.

Campionatul italian s-a oprit. Obligaţi la pauză de reflecţie, afaceriştii din „il calcio” meditează probabil intens la gravitatea incidentelor. Ce pierderi vor avea? Cît costă moartea unui om? Milioane, zeci de milioane? Cum poate să coste atît de mult moartea, cînd viaţa unui om nu face doi bani?