January 2007 ↓

Declinul impresarilor Becali inseamna declinul unei intregi mentalitati, al unui stil de a face afaceri in fotbalul romanesc.

Cei doi frati abandoneaza incet, dar sigur negotul cu jucatori si incearca sa dea lovitura prin alte parti de business si de lume. Pentru ca de ceva vreme fotbalul nostru nu se mai iubeste pe tunuri, banii mari vin din rezultatele in Europa, nu din tavalitul pe covor in fata “granzilor” europeni.

Stilul Becali in transferuri inseamna minciuna cu picioare scurte, de copil trimis prea devreme in focurile campionatelor puternice. Stilul Becali inseamna sa-ti tradezi clientul la greu, chiar daca numele clientului e Mutu. Inseamna sa te lasi rugat de jucatori sa le gasesti contracte, sa-i ameninti, sa-i controlezi, sa stie ca tu le-ai facut cariera, tu le-o omori. Stilul Becali inseamna sa alegi echipa in functie de comision, nu de interesul fotbalistului.

Stilul Becali inseamna sa ocolesti fiscul, inseamna acte tainuite sau masluite la Federatie, inseamna sa ai un brat mai lung si mai contorsionat decit bratul legii. Stilul Becali inseamna, pina la urma, stilul fratilor Camatari, dar stropit din belsug cu Calvin Klein. De ce nu mai merge? Pentru ca ceva se schimba, institutiile incep sa functioneze, nu mai e talmes-balmesul postdecembrist, in care prosperau bisnitarii, iar averile cresteau ca ciupercile atomice.

Epoca “transferurilor-bomba” a trecut, cluburile romanesti merg pe alte strategii, pastreaza jucatorii, recupereaza veteranii. Singura, “nationala” mai serveste ca vitrina pentru marfurile Becali&co. Dar o vitrina care straluceste doar de la poleiala lasata de “generatia de aur”.

Prea multe tepe, prea multe scandaluri in presa, prea multe pariuri gresite, prea multa grandomanie, vezi episoadele cu Giovanni presedinte de club. A aparut concurenta in impresariat, a cam disparut materia prima fraiera printre jucatori. Ca afacerist, cind ai pierdut increderea, ai pierdut totul. Si de la briu in jos, si de la briu in sus.

Asa ca cei doi frati patati nu mai urca scari in spirala a profitului, ci se furiseaza pe usa din dos a fotbalului. Isi sterg urmele, evita aparitiile in public, in presa, dupa toate regulile mafiote ale tacerii. Inainte faceau pe dracu-n patru sa atraga atentia asupra lor, acum nu mai stiu cum sa treaca neobservati. Nu din modestie, ci din precautie. Justitia romana o fi ea oarba, dar tot are simtul mirosului. Iar dinspre afacerile fratilor Becali vine un miros puternic, si nu de parfum.

Au contribuit: Maria, Ironcyman, lore_yo, craca_giulesti, Adrian Georgescu, Doru11, Mr.Jack, Barbarul, damaris, elle, vyzkaino, nicu, alex_poli-tim, danpetrescu

Cine să rîdă de francezul Platini dacă nu francezii? Cine să-l ironizeze pe stîngistul Platini dacă nu un ziar de stînga? În ediţia sa de marţi, “Liberation” îl taxează pe noul şef al UEFA pentru idealismul său de paradă. Ironia n-ar fi întreagă, dacă n-ar veni din partea unei publicaţii care a constatat pe propria piele, anul trecut, după o criză financiară majoră, că prea mult idealism nu numai că strică, dar duce de-a dreptul la faliment. Socialismul nu mai vinde, ăsta e adevărul, nici în presă, nici în fotbal. Dă bine în discursuri, dar nu foloseşte la nimic în economia de piaţă.

Marea familie a fotbalului francez, scrie “Libe”, se mîndreşte cu alegerea lui Platini, acest “sfînt cu platoşă care zdrobeşte demonii fotbalului-business doar cu un slogan”.

Sloganul în cauză sună ca orice slogan, exaltat, simplist şi simplificator: “Fotbalul e un joc, înainte de a fi un produs, un sport, înainte de a fi o marfă, un spectacol înaintde de a fi o afacere”.

Poanta e, remarcă “Liberation” că Platini vorbeşte una, iar membrii federaţiei franceze fac alta. Conferinţa de presă dinaintea amicalului cu Argentina, de pe 7 februarie, se va ţine nu în sediul federaţiei, ca de obicei, ci în magazinul unei cunoscute firme de echipament sportiv, sponsorul “naţionalei” din Hexagon. Morala? Cu idealismul cîştigi alegerile, dar cu realismul cîştigi bani.