Uitaţi de Franţa! E în aceeaşi grupă cu noi, dar în altă clasă. Şi oricum, nu de “cocoşi” ne-am poticnit în drumul spre Africa de Sud. Dimpotrivă, cu favoritele ne-am concentrat, am dat totul şi chiar ceva peste.

Cu echipele mai slab cotate însă ne apucă superioritatea statistică sau ospitalitatea tradiţională. Ultimele calificări le-am ratat pentru că am făcut figură absentă în faţa “piticilor” grupei. Vă mai amintiţi de egalul de la Erevan, din 2004? De umilinţele recente cu Lituania şi Austria? Iar în preliminariile pentru Euro 2008, am smuls patru puncte de la olandezi, ca să putem pierde liniştiţi patru puncte cu bulgarii.

“E o grupă abordabilă”, a comentat venerabilul Houllier. Pentru alţii, poate! Pentru noi, rămîne de văzut! Avem priceperea să transformăm orice grupă, mai ales una abordabilă, într-o grupă complicată. Ne-ar fi ajutat să picăm, în loc de Luxemburg, Albania şi Belarus, cu alte două-trei echipe din prima urnă. Spania, Anglia, Germania, să zicem. Aşa eram siguri că “tricolorii”, cum sună formularea standard?, “vor trata serios fiecare meci”! Sau aproape fiecare…

Avem ambasadori la sporturile de iarnă

“Nu e o delegaţie mică, e o delegaţie medie!”, a precizat şeful COR. Înainte de a pleca la Vancouver, la JO de iarnă, sportivii români au dat mîna cu tot felul de oficiali. Inclusiv cu ministrul care s-a declarat “emoţionat şi stingher”, dar nu s-a sfiit să facă promisiunile de rigoare. “Vom aduce sponsori, sportul e cel mai bun ambasador etc, etc…”

Adevărul e că sporturile de iarnă au fost cel mai discret ambasador, mai degrabă un fel de spion trimis în recunoaştere pe pîrtiile şi patinoarele de vis ale altora. Pînă acum, România făcea doar act de prezenţă simbolică la Jocurile cu zăpadă. Dar ceva s-a întîmplat în săptămîna dinaintea plecării spre Canada: trei medalii la CM de juniori.

Reka Ferencz- aur la biatlon şi Paul Pepene - aur la schi fond au devenit primii români campioni mondiali din istorie la sporturi de iarnă. Iar Petrică Hogiu a completat surpriza cu argintul la schi fond. Pînă şi antrenorii celor trei au rămas cu gura căscată. Dar şi-au revenit repede şi au lansat observaţia calmă: “Nu e întîmplător!”. Au dreptate! Sînt rezultate istorice, dar nu sînt minuni. Juniorii-surpriză vor concura şi la Vancouver, dar acolo va fi altceva. Şi-au propus clasări în primii 25.

Cum au ajuns să se bată românii cu nordicii pentru medalii?S-au antrenat pe pîrtiile din Bulgaria şi Austria. Ei au pus talentul şi pasiunea, ministerul şi Federaţia au venit cu banii. Nu sîntem Jamaica, zăpada nu reprezintă o prezenţă exotică, avem munţi, avem oameni. Dar ne lipseşte baza. N-avem infrastructură.

Soluţia antrenamentelor în străinătate are limitele ei, ca orice soluţie pe termen scurt. Nu-i putem trimite peste hotare pe toţi copiii pasionaţi de schi, de patinaj, de înot, de tenis, de canotaj. N-ar fi mai rentabil oare, şi pentru juniori, şi pentru orgoliul naţional, şi pentru diplomaţia românească, să le construim baze sportive aici, în ţară?

Cele trei medalii neaşteptate demonstrează că problema este a sistemului şi numai a sistemului. Şi nu se referă neapărat la finanţare, ci la atitudine şi organizare. A fost suficient să li se întindă o mînă tinerilor sportivi, ca să urce pe podium. Pînă acum, n-am avut astfel de rezultate pentru că autorităţilor nu le-a păsat.

Dacă interesul pentru sporturile de iarnă le-ar ţine un pic mai mult, cît să amenajeze o pîrtie ca la Val d’Isere, probabil am trimite la JO din 2014 o delegaţie mare şi foarte mare. Iar miniştrii cu sportul în portofoliu nu s-ar mai simţi “stingheri” în prezenţa istoriei cu faţă de puşti.