Şefii de club nu fraternizează dezinteresat cu galeria. Au motivele lor, destul de asemănătoare. După ce Andone le-a reproşat suporterilor că nu susţin corespunzător echipa, a fost certat de Nicolae Badea.  “Eu nu o consider o declaraţie normală!”, a comentat preşedintele dinamovist. După care l-a acuzat pe tehnician că “ostilizează” şi “culpabilizează” publicul.

Apoi a trecut la consideraţii legate de teatru şi de actori, care “o lasă mai moale” dacă nu e sala plină. Iată o comparaţie îndrăzneaţă! Domnul Badea probabil ştie că spectatorii la teatru nu cîntă, nu fac valuri, nu sînt grupaţi în asociaţii şi, de regulă, sînt alţii la fiecare reprezentaţie. Dar comparaţia cu teatrul explică multe, mai ales pe partea comică. Te pomeneşti că Scarlatache nici n-are replici, de vreme ce şifonierele nu prea vorbesc.

“Echipa trebuie să joace mereu ca pentru un stadion plin!”, spune domnul Badea. Trebuie! Dacă aşa ceva ar fi posibil, dacă jucătorii ar evolua la fel şi cu tribunele pline, şi cu tribunele goale, înseamnă că fotbalul se poate lipsi de public. Înseamnă că, de prin secolul XIX, de cînd s-a inventat acest joc, nimeni, cu excepţia domnului Badea, desigur, n-a realizat cît de mult seamănă cu şahul. Unde spectatorii stau la distanţă şi tac chitic, să nu influenţeze rocada mare. Iar apărarea siciliană rămîne apărare siciliană, nu apărarea franceză sau apărarea Nimzovici, indiferent ce se scandează pe margine.

E drept că şi apărarea dinamovistă rămîne apărarea dinamovistă, oricît de mult şi-ar forţa plămînii spectatorii. Şi oricît de mulţi “noi trebuie” ar revărsa domnul Badea în direcţia antrenorului. Andone nu i-a “culpabilizat” numai pe spectatori, s-a “culpabilizat” şi pe sine, cu mare vervă, indiferent de rezultat.

A spus ceea ce domnul Badea, suporter devotat al pluralului majestăţii, n-ar spune în ruptul capului: “Eu sînt vinovat!”. Iată o declaraţie normală.

Şeful FRF crede că fiecare greşeală de arbitraj e unică în felul ei

Mircea Sandu a criticat arbitrajul românesc. Din nou. L-a criticat de i-au mers fulgii şi alte accesorii. “Cine nu face faţă trebuie exclus!”. L-a criticat de parcă arbitrajul românesc ar fi condus de Urs Meier şi Lubos Michel, nu de Mircea Sandu.
Începînd de la mijlocul lui iunie, CCA a trecut din subordinea Comitetului Executiv în subordinea şefului FRF. Preşedintele Sandu are puteri depline asupra instituţiei conduse formal, inerţial, de Vasile Avram. Sandu ia toate deciziile legate de CCA. Poate nu doar să critice, poate să excludă pe “cine nu face faţă”, poate să suspende Comisia cu tot cu şef. Chiar poate! Nu se lăuda cînd ameninţa: “Dacă nu-l pedepsesc pe Onicaş, îi pedepsesc eu pe cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor!”.

Dacă există cineva în fotbalul românesc responsabil cu reforma arbitrajului, acela este Mircea Sandu. Dar şeful FRF şi-a reformat doar tonul declaraţiilor despre arbitri. Îi calcă demonstrativ în picioare, de cîte ori vine vorba despre greşelile lor: “Sînt cîţiva de umplutură!”, “Arbitrii conduc după emisiunile TV!”. E furios la suprafaţă şi pacifist în adîncime: “Din păcate, ăştia sînt oamenii noştri, n-avem ce face!”. Cîtă duioşie paternă în acest “oamenii noştri”! Cîtă dulceaţă sfătoasă, care anulează tot pamfletul dinainte şi îl buclează cu mioriticul “n-avem ce face!”. Buni, răi, de elită sau “de umplutură”, “oamenii noştri” sînt “ai noştri” şi aşa vor rămîne, corp comun cu structurile.

“Să spunem lucrurile pe faţă! Per total, au fost aproximativ 10 greşeli mari de tot, care nu pot să se mai repete!”. Fireşte că nu! Oricît de numeroase, greşelile de arbitraj sînt unice şi irepetabile. “Oamenii noştri” vor comite alte “greşeli mari de tot”, apoi altele 10 şi tot aşa, pentru că arbitrii sînt “oameni”. Şi nu vor fi traşi la răspundere serios, nici ei, nici şefii lor, pentru că sînt “ai noştri”.
Şi cu acest porumbel al păcii eliberat de preşedintele Sandu, a zburat şi iluzia schimbării în arbitraj. Mircea Sandu nu va pedepsi pe nimeni decît cu vorba. După ce spui “din păcate, n-avem ce face”, ca şef al unei instituţii adaugi măcar un “deocamdată”. Laşi să se întrevadă o briză de soluţie. Sau, dacă nu ai soluţii, nici alţi oameni în afară de “ai noştri”, te dai la o parte. Nu te încăpăţînezi să fii un lider “de umplutură”.

“N-avem ce face!”. Ba da, există ceva de făcut: scandal. Etapă de etapă, şefii de cluburi vor striga, cu rîndul, că sînt “furaţi” şi că pleacă din fotbal. Doar că ei nu pot spune că “n-au avut ce face”, la alegerile FRF, cînd i-au dat lui Sandu, “omul lor”, 192 de voturi din 259.