Ce înţeleg şefii din fotbal prin rigorile legii: mica înţelegere în formă continuată

La trei săptămîni după ce au bătut toba victoriei împotriva Craiovei, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată, pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă şi sustragere de sub sechestru în Dosarul Dezafilierii. FRF n-a elaborat nici un comunicat de data asta. Rămîne pentru studiu, la discreţia publicului, doar comunicatul DNA, cel în care şefii fotbalului românesc sînt acuzaţi pentru încălcarea legilor ţării, nu a ROAF-ului.

Iată un aspect decisiv. După multă vreme de boemă în raport cu statul român, cetăţenii cu activitate în fotbal tind să devină egali în faţa legilor cu ceilalţi cetăţeni români. După ani buni în care au lipsit aproape cu desăvîrşire, dosarele penale care implică persoane de la vîrful sistemului se înmulţesc. Şi haloul de intangibilitate, de imunitate mediatico-diplomatică din jurul finanţatorilor şi federalilor se dizolvă ca un nor toxic.

Cazul cetăţeanului care finanţează Steaua este lămuritor asupra a ceea ce înţeleg oamenii de fotbal prin rigorile legii: un fel de mica înţelegere, la sentiment. Deţinutul Gigi Becali a cerut întreruperea pedepsei, susţinînd că are nevoie de trei luni de libertate ca să-şi pună în ordine treburile. Cînd flutura la televizor punga cu bani, nu avea nevoie de speranţa pe care le-o solicită acum judecătorilor. Cînd făcea troc de terenuri cu statul, nu avea nevoie de speranţă. Era sigur sută-n sută că nu va păţi nimic. Cînd trimitea valize cu 1,7 milioane de euro spre alte echipe, nu avea nevoie de speranţă. În schimb, atunci aveau nevoie de speranţă ceilalţi români, cei mulţi, care nu deţineau un club de fotbal.

În favoarea finanţatorului Stelei, un microbist de la Palatul Victoria a dat un mesaj de susţinere, chiar înainte de pronunţarea verdictului la Înalta Curte: “Steaua este un fenomen social!”. Şi atunci, fotbalul ce fel de fenomen o fi? Unul care, evident, nu încape în dubă sau în boxă! Sub pretextul interesului pentru  mulţimea de suporteri-alegători, ar trebui să se aplice dublul standard în justiţie: o măsură pentru oamenii de fotbal, o măsură pentru restul lumii.

Aceşti cetăţeni care se ocupă de un sport atît de popular au la mînă, cum ar veni, milioane de oameni. Publicul de fotbal reprezintă o masă comună de manevră şi pentru politicieni, afaceriştii din fruntea cluburilor şi federali. Dacă majoritatea consideră că finanţatorul Stelei trebuie absolvit cu magna cum laudae, să fie absolvit de pedepse! Ce nevoie mai avem de tribunale, în dosarele din fotbal? Nu-i mai simplu să facem doar sondaje de opinie?

În virtutea acestui calcul sfidător, Sandu şi Dragomir încă reacţionează ca nişte răsfăţaţi ai tribunalelor şi îşi acuză reclamanţii că “vor să influenţeze justiţia”. Finanţatorul Stelei cere clemenţă de la judecători. Iar judecătorilor li se transmite să umble cu binişorul cu dosarele penale din fotbal, eventual să le pună şi o ştampilă cu “Fragil”.

“La cîte necazuri avem, dacă ni se ia şi această plăcere ar fi foarte rău!”, a meditat premierul. Pericoloso sporgersi! Depinde din ce parte a enormităţii priveşti lucrurile. Necazurile pe care le avem ni se trag, în mare parte, din cauza încremenirilor din justiţie. Viaţa într-un stat de drept, în care nimeni nu e mai presus sau mai alintat de lege, nu e o perspectivă chiar atît de neplăcută, cum pare dacă te uiţi de sus.

Se întîmplă din nou! După negocieri palpitante, patronul Rapidului a vîndut iluzia vînzării clubului

Singura veste care să nu fie rea, pe care fanii rapidişti o pot primi zilele acestea, ar consta în schimbarea patronului la club. Actualul proprietar din Giuleşti exploatează din plin acest orizont de aşteptare înfrigurată. Nu e zi să nu apară un anunţ de vînzare iminentă a Rapidului. Clientul recent Nicolae Cristescu învaţă din mers ceea ce Fathi Taher, Gruia Stoica şi alţi afacerişti cu afinităţi vişinii au învăţat lungind gîtul în tribuna oficială: cum să-ţi legi nervii ca pe şireturile de la pantofi, negociind cu George Copos.

Venirea unui alt investitor ar reprezenta un început. Începuturile sînt bune, aduc cu ele ceva proaspăt şi optimist. De cînd n-a mai fost rost de optimism în Grant? Noul patron n-are decît să devină, la rîndul lui, un creditor scrupulos al echipei. Dar, măcar un timp după descindere, se va strădui să convingă lumea că are gînduri serioase. Cam cum a procedat Negoiţă, înainte de a prelua pachetul majoritar la Dinamo. Sau Florian Walter, după ce a luat “U” Cluj. Sau fiecare dintre patronii Craiovei, din ‘90 încoace.

O schimbare de proprietar ar ridica moralul jucătorilor, al antrenorilor, al suporterilor. Ar fi, de altfel, şi singura şansă de a deturna, cît de cît, tăvălugul care împinge echipa spre abisurile ligilor inferioare. Dar nu vi se pare un act de cruzime să le dai fanilor speranţe că vînzarea Rapidului este posibilă? Să prezinţi această vînzare ca pe o tranzacţie comercială, nu ca pe ceea ce este: o dedublare. George Copos nu va vinde Rapidul decît lui George Copos. Şi în acest caz, fireşte, nu-i exclus să se răzgîndească şi să-şi ia clubul înapoi.

În locul anunţurilor de negocieri intense, este mai uman îndemnul lui Nae Manea, la scepticism pe toată linia: “Copos face mascarada asta de ani de zile, ne-am săturat cu toţii de cîte ori a vîndut clubul!”. Rapid este precum calul din basmul acela arab, care, după ce era vîndut, se întorcea în galop la fostul proprietar ca să mai fie vîndut o dată. De ce nu va ceda Copos clubul? Are motivele lui. În primul rînd, chiar şi în ruină, Rapidul rămîne o redutabilă sursă de influenţă. Asigură atenţie publică, expunere mediatică. Altfel te prezinţi la tribunal cînd eşti proprietarul unui club de fotbal cu asemenea tradiţie. Şi altfel îţi pledezi cauza cînd eşti un afacerist ca oricare altul.

În al doilea rînd, vînzarea Rapidului ar trebui să aducă un cîştig. Nu, nu ar trebui, e obligatoriu să aducă un cîştig! Potenţialii cumpărători negociază un preţ, a doua zi preţul se înmulţeşte prin pui vii, hrăniţi cu lapte. Şi tot aşa, şi tot aşa, ştiţi tiparul, “Dau un regat pentru un leu!”. Interesul echipei de fotbal nu se află printre priorităţile vînzătorului în serie George Copos. Afacerile sînt afaceri, vorba lui Dumitru Bucşaru, fostul proprietar al Unirii.

La fel ca majoritatea cluburilor româneşti, Rapid se află la mîna finanţatorului-creditor. Dacă fanii puneau mînă de la mînă şi încercau să cumpere clubul, sigur că n-ar fi ajuns la vreo înţelegere cu patronul actual. Ideea cu fanii-acţionari, “socios”, e bună. Metoda e proastă. Metoda asta trebuie schimbată, ca să fie posibilă vreo schimbare pe termen lung, în Liga 1.