Ca să se schimbe ceva la Steaua, trebuie schimbat patronul

“Becali e vinovat că Steaua a ratat un an!”. Judecata a fost exprimată de Cristiano Bergodi, în interviul acordat Gazetei. Cît înseamnă un an în viaţa unei echipe? E la fel ca un an din viaţa unui om, mai mult, mai puţin? La viteza fotbalului de azi, un an trece foarte repede. Ierarhiile se răstoarnă şi se refac cît ai clipi. Numai că la Steaua timpul nu curge. Şi nu de un an, de cîţiva ani. A observat şi fostul tehnician din Ghencea că echipa bate pasul pe loc. Evenimentele se repetă periodic, nu se schimbă decît numele antrenorilor şi al jucătorilor. Tiparul distructiv se păstrează intact.

Ce înseamnă să ratezi un an? “Defineşte ratare!”, i-ar cere un klingonian microbist lui Bergodi. Dacă Real Madrid, cu galaxia la purtător, a fost eliminată din “optimile” Ligii, înseamnă că a ratat anul? Posibil. Dar, din punctul de vedere al marketingului sportiv, Real Madrid n-a ratat nici măcar o secundă din 2000 încoace. A ieşit din Liga Campionilor, dar, pentru al cincilea an consecutiv, a fost declarat cel mai bogat club din lume.

Depinde ce-ţi doreşti. Bani, performanţe, faimă, demnitate? Steaua nu ştie. Şi chiar dacă ar şti, la club nu sînt permise decît “pohtele” patronului. Iar “pohtele” astea au înlocuit treptat valorile care susţin o echipă. Judecînd după furtunile nervoase şi accesele de veselie, s-ar spune că în Ghencea se întîmplă în fiecare zi cîte ceva. Nu în fiecare zi, ci de la oră la oră, şi chiar dintr-un minut în altul, în cuprinsul unei singure fraze! În realitate, sub suprafaţa isterică nu se întîmplă nimic. Pauză. Întuneric. Din cînd în cînd, cineva izbeşte o uşă, cineva se baricadează în vestiar. Apoi se lasă din nou amorţeala.

“Marele meu regret e că începusem o muncă şi nu mi s-a dat voie să continui!”. Bergodi n-a înţeles probabil de ce nu i s-a dat voie. Astfel de lucruri sînt greu de înţeles. De ce dictatorii africani îşi măcelăresc supuşii? Probabil nici ei nu-şi dau prea clar seama de ce. Antrenorul italian se miră ca un funcţionar ONU că regimul din Ghencea cumpără grenade second-hand, în loc să construiască şcoli şi spitale. Să le dărîme, da, iată o provocare! Iată o demonstraţie de forţă! Dar să le construieşti?

După calendarul lumii de afară, Steaua a pierdut un an. Calendarul din interiorul clubului indică însă aceeaşi dată ca în ziua cînd controlul a fost preluat de actualul patron, printr-o mărire şmecheră de capital social. În acea zi au plecat şi Bergodi, şi Olăroiu, şi Hagi, şi Lăcătuş, şi Protasov, şi Dorinel Munteanu şi toţi ceilalţi care au început o muncă la club. Istoria a stat în loc şi nu se va clinti pînă cînd nu se schimbă patronul.

“Nu pot să mă supăr pe un jucător, pot să fiu obiectiv şi să iau măsurile de rigoare”. Aşa a comentat Stoichiţă greşeala lui Zapata la golul lui Cristea. Enigmatic verdict! Antrenorul Stelei are toate motivele să fie, cel puţin, dezamăgit. În noiembrie, îl declarase pe columbian “de neînlocuit”, ca să-i justifice lui Tătăruşanu condiţia de eternă rezervă. Şi avea dreptate. Zapata adusese echipei mai multe puncte decît atacanţii.

Dar, de la începutul returului, traversează o perioadă slabă. Stoichiţă se poate supăra pe el însuşi. A amînat prea mult “măsurile de rigoare”. Obiectiv vorbind, columbianul trebuia menajat o vreme. Subiectiv vorbind, cu atîtea lipsuri în lot, Zapata a ajuns un fel de talisman bun la toate. Şi e de mirare că i se reproşează doar gafele de la goluri şi nu i se trec în cont şi altele. Pentru că la Steaua de la un portar nu se mai aşteaptă să fie doar portar, ci şi “zidul” de la lovituri libere, coordonatorul de la centru, ultimul rezervor de speranţă cînd atacul pîndeşte tacticos pînă în minutul 92. Şi, fireşte, primul încasator din minutul 93.