Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Evanghelia după Zidane

Merită să ne gândim un pic mai mult la ce se întâmplă la Madrid. Căci Real se găsește, la zi, pe locul 9 în clasament – e la mai multe puncte de titlu decât de retrogradare. Lopetegui s-a dus (ducă-se!) […]

...

Când dă Borcea fatalitate

Și atunci, vii și te întrebi: dacă tot ne ies infractorii din celule convinși că s-au jertfit nevinovați, la ce mai folosește pușcăria? Ce reeducare a avut loc la alde Borcea?! Că în afara faptului că îl îmbracă nevasta (am […]

...

Căderea „câinilor” și alte întâmplări previzibile

Cetățenii care s-au strecurat fraudulos în tricoul lui Dinamo pretinzând că sunt fotbaliști profesioniști tocmai au reușit să o facă mare și pe FC Botoșani. Ce urmează? Trebuie să consultăm țintarul. Următoarea adversară a lui Dinamo poate deja să pună […]

...

Sindromul Alibec

Denis Alibec a ajuns repede la Inter Milano și a plecat înainte să apuce cineva să-l țină minte. Acum e un fotbalist talentat, cu rezultate mediocre de la o echipă de la capătul lumii care contează: Astra Giurgiu. Marchează o […]

...

Nu da, Doamne, nimănui

Ideea mi-au încredințat-o mai mulți artiști, dintre care menționez: un violoncelist care nu se despărțea niciodată de instrumentul său vechi de secole, un pictor din Dămăroaia (această Siberie a Bucureștiului, cum frumos îi spunea un poet). Artiștii, care împărtășeau harul […]

...

Care e problema cu Mondialul?

Există o secvență care se tot repetă prin Rusia, din fostul Leningrad până în Moscova eternă. Și când merg pe jos, rușii merg doar înainte și nu concep să frâneze

Permalink to Care e problema cu Mondialul?
marți, 3 iulie 2018, 9:41

Rușii nu se opresc, ei nu se dau un pas înapoi, ei nu fac un pas la dreapta, un pas la stânga. Desigur, această gimnastică a pietonilor ruși duce deseori la umeri izbindu-se și cel puțin o dată am văzut doi ruși dându-se cap în cap, ca berbecii – niciunul nu s-a dat un pas în spate, niciunul n-a cedat. A trecut cel mai puternic. Se întâmplă atât de des, peste tot, încât nimeni nu mai acordă atenție acestui detaliu. E ceea ce e. Face parte din peisajul cultural care ne spune pretutindeni că doar cei slabi renunță.

Iar Rusia nu va renunța la acest Mondial, nici nu contează dacă va trebui să planteze unsprezece jucători în careul de șaisprezece metri, unsprezece jucători lăsați să supraviețuiască acolo bubuind toate baloanele în tribună.

Iar dacă vor mai câștiga cum au câștigat cu Spania, meciurile acestea nu vor rămâne într-o antologie a rușinii, Rusia nu își va spune niciodată singură Râsia – cei din careul de șaisprezece metri vor fi declarați eroi în marele meci de apărare a porții naționale.

Problema nu e deci cu Rusia – Rusia își exprimă încă spiritul național, mai ales că aproape toți fotbaliștii lor joacă acasă. Care e problema, așadar?

Mondialul a fost gândit ca o întrecere între țări pe vremea când drumul de la București la Montevideo trecea pe la Genova și se făcea cu vaporul. Mondialul vine dintr-o lume a națiunilor și se joacă într-un timp în care globalizarea deja s-a înfăptuit. Fotbalul nigerian nu mai este nigerian decât în imaginar. Brazilia se apără ca milanezii de acum jumătate de secol, iar starurile sunt obosite, pline de bani și de glorie.

Liga Campionilor este astăzi o întrecere superioară tehnic și tactic unui Mondial de fotbal, care pare o moștenire de pe vremea bunicilor, pe care tineri ca Messi o bifează din obligație, fără să îi înțeleagă spiritul. Problema e că Mondialul e vechi, domnilor! E pur și simplu vechi, iar lumea nouă se închină zeului-ban, nu amintirilor patriotice.

Și tocmai de aceea ar fi frumos, dar mai ales ar fi bine să câștige o echipă mică – toată o inimă. Am mai întrebat și săptămâna trecută în acest colț de gazetă și am fost făcut de idiot și de nebun pe internet.
Încă o dată, așadar: ce ziceți de Uruguay, această Italie a noastră, a celor rămași fără de Italia pentru prima dată în ultimii șaizeci de ani? Uruguay, triplă campioană mondială. E prea mult? E o problemă?

Comentarii (24)Adaugă comentariu

Observator (42 comentarii)  •  3 iulie 2018, 10:26

De ce Uruguay? Numai pentru ca sunt atat de putini si, totusi, au castigat 2 titluri mondiale? Si pentru ca ii au pe cei doi fundasi ai lui Atletico si pe cei doi atacanti? Da, cei doi fundasi sunt constanti si foarte buni in jocul aerian, dar cum ii vor face fata lui Mbappe? Iar cei doi atacanti s-au ilustrat pe rand, nu in aceleasi meciuri! Cred ca vreti sa fiti doar original, diferit de altii in optiunile pe care ni le faceti cunoscute! In fine, unii titulari de bloguri mai raspund postarilor; nu o fac Maestrul Cosasu, Radu Naum, Buzarin (nici nu-i nevoie) si TRU (background-ul politic este o grea povara), dar care-i problema cu dvs.? Va credeti superior unora dintre cei care raspund sau Maestrului Cosasu? V-am criticat de multe ori si in privinta obisnuintei de a vedea unele meciuri nu pe stadioane, ci in pub-uri; ajungeti in orasele respective, aveti mijloacele sa mergeti la meciuri si preferati compania unor licori mai putin nobile (berea, de exemplu)?! O.

BYBY (2 comentarii)  •  3 iulie 2018, 10:32

Salut, Si mie imi pare foarte rau de echipele mici.Durerea mare a mea este ca echipele mari care au mai ramas sunt AJUTATE!.Echipele mici au fost ,,AJUTATE" sa plece acasa. MARE PACAT.ATI VAZUT JAPONIA?. SANATATE!BAFTA PENTRU ORICE ECHIPA MICA!.

Byby (2 comentarii)  •  3 iulie 2018, 10:36

Salut, BAFTA PENTRU ORICE ECHIPA MICA! Pacat de cele care au fost ,,ajutate" sa plece. Un mare pacat daca ajung in semifinale echipele care au jucat slab si au fost deja ajutate. Sanatate!.

Dana (1 comentarii)  •  3 iulie 2018, 11:08

Și eu îmi doresc ca Uruguay să câștige CM. Îmi plac încă din 2010, de la acel meci nebun, când Suarez a apărat cu mâna un gol ca și făcut, când cel poreclit El Loco a executat un penalty îndrăzneț ( o scăriță!) intr-un moment important al meciului, când nu oricine riscă. Pentru Cavanni, pentru Suarez, pentru Godin,...pentru Tabarez! Sau Croația! Pentru Modric & comp.

Toader (8 comentarii)  •  3 iulie 2018, 11:15

Cred că fiecare echipă are numărători de cornere, se „modernizează”, încep să folosească prea mult statististica și, bănui, pe baza datelor tot felul, algoritmi ce dau strategii, aleg echipa în funcție de...Numai că sînt minciuni, minciuni sfruntate și statistici, zicea Mark Twain citîndu-l, se pare, pe fostul prim-ministru britanic(?) Disraeli. Încă ceva, nu este „inteligență artificială” numai dacă „inteligență” nu'nseamnă deșteptăciune.

JFM (8 comentarii)  •  3 iulie 2018, 11:24

Problema cu Mondialul este ca nu ne arata mai nimic. Antijoc, pase laterale, aparari disperate, atacuri neinspirate... astea le vedeam (daca ne si uitam) la TV la Liga 1 ... Belgia, Uruguay, Brazilia , Croatia(partial) au mai salvat cate ceva din imaginea acestui turneu. Ma ia groaza sa ma gandesc ca s-ar putea sa avem 40 de echipe calificate la urmatoarele turnee finale.

mg (29 comentarii)  •  3 iulie 2018, 11:44

..mergând tot înainte ajung inevitabil la graniţă, şi nu se opresc.. Altfel, autobaza nu merge de multe ori la fotbal.. A mers cu Spania, care joacă pe semicerc, ca la handbal şi care a părut o orchestră bună, dar fără solist. Unii spun că şi fără dirijor..Cât depsre băieţii din Montevideo, şi eu cred că au şanse mari. Nu cred în demodarea CM. Jocurile Olimpice sunt şi mai vechi, fără să-şi fi pierdut magia. Poate că nu toate jucăriile vechi sunt de aruncat..

mg (29 comentarii)  •  3 iulie 2018, 12:29

@Dana - aceeiaşi romantică.. Cu toate că-n America Latină, Loco şi Moreno sunt un fel de Ionescu şi Popescu.. Mi-ar fi plăcut să meargă şi mexicanii mai departe, ca să cânte de sub sombreros : "Si Adelita se fuera con otro/ La seguiría por tierra y por mar/ Si por mar en un buque de guerra/ Si por tierra en un tren militar."

petrache (3 comentarii)  •  3 iulie 2018, 14:31

Lasati-o domnilor cu Uruguayul care a castigat 2 titluri mondiale. Unul a fost in 1930, celelalt in 1950. Nici parintii lui Suarez nu erau nascuti atunci. Vor lua bataie de la Mbappe et comp.

petrache (3 comentarii)  •  3 iulie 2018, 14:36

Domnule Craciun, nu stiu la ce campionat mondial va uitati Dv dar cel la care ma uit eu e foarte frumos. Franta - Argentina, Spania - Portugalia, Belgia - Japonia, oameni cu stegulete imbracati care de care mai haios... Liga Campionilor spuneti? Aia in care Real madrid e carata pe brate de arbitrii la fiecare meci si care nu accepta VARul pentru ca sa castige cine trebuie?

Catalin (1 comentarii)  •  3 iulie 2018, 14:46

Da' de Rusia ce zici???

bozo (1 comentarii)  •  3 iulie 2018, 19:40

Si eu imi doresc sa castige o echipa mica: de ex. Belgia. argumente: e o tara relativ mica, nu au castigat niciodata Cupa mondiala, au probabil cea mai buna trupa all time, joaca frumos desi deocamdata a suferit la constanta. Si spre deosebire de Uruguay, Belgia ar deveni campioana mondiala "pe bune" pentru ca asta ar presupune sa elimine Brazilia si probabil Franta inainte sa joace finala cu Uruguay/Croatia/Anglia. In plus Belgia nu a fentat fotbalul precum Anglia care a preferat sa piarda convenabil pentru a avea un traseu mai usor. O alta tara mica ce ar putea castiga Cupa mondiala este Croatia. O tara cu populatie un pic mai numeroasa decat Uruguay, cu o generatie foarte buna de fotbalisti, si care joaca mai mult fotbal decat a etalat Uruguay.

Stefan Spiridon (6 comentarii)  •  3 iulie 2018, 21:20

Vad ca si acum plangeti dupa ruina aia de nationala numita Italia.Uruguay, triplă campioană mondială. E prea mult? E o problemă? Da. As prefera Croatia sau Rusia...sa mai castige si altii cae=re nu au avut ocazia

gio (2 comentarii)  •  4 iulie 2018, 1:09

Este greu de priceput ce debiteaza acest ziarist, mondialul "e vechi" intr-o lume "care se inchina banului" etc etc. Pai FIFA a facut profit 6 miliarde de dolari cu acest mondial, deci mondialul si-a adaptat perfect modelul de business. In rest, perfect de acord, sa castige Uruguay! Daca n-or putea ei poate Croatia. Cu siguranta ar fi plictis sa fie din nou Brazilia, parca ar fi Real Madrid cu inca o Liga a campionilor.

Freddy RE (7 comentarii)  •  4 iulie 2018, 7:13

Nici o problemă.

Cutzy (1 comentarii)  •  4 iulie 2018, 12:44

Bravo! Nu tu, nea Petrache!

alex (8 comentarii)  •  5 iulie 2018, 15:24

JFM, acest mondial este cel mai bun din 2002 incoace. E singurul Mondial care nu m-a plictisit. Fotbalul actual se joaca mult cu pase in spate si lateral. Si asta de vreo 30 de ani... asa ca nu ai dreptate. Din zecile de meciuri de anul trecut din Champions League cate au fost bune? 2, sau 3. Atat.

Observator (42 comentarii)  •  6 iulie 2018, 19:20

@ gio & @ A.C. Pana la urma, Uruguay s-a inclinat in fata Frantei; daca judecam dupa aceste doua ultime meciuri, s-ar putea ca pe lista victimelor "cocosilor galici" sa se adauge si Brazilia, in caz ca trece de Belgia! Croatia? A ajuns prea departe, cel putin daca ne ghidam dupa cele demonstrate in meciul cu Danemarca; nu-i iubesc pe rusi, dar sper sa-i elimine pe supraestimatii croati! O.

Observator (42 comentarii)  •  7 iulie 2018, 13:30

America de Sud a obtinut prea multe titluri (9) pentru valoarea exprimata de-a lungul timpului; prin comparatie, Europa n-a castigat decat 12 (socotindu-l si pe cel de la editia actuala), dar prin 5 natiuni (Germania, Italia, Anglia, Franta si Spania); daca se va impune o alta "nationala" decat cele 2 ramase in cursa, atunci vor fi 6 tari diferite! In conditiile in care Uruguay a obtinut 2 titluri, cum sa nu deplangi ghinionul olandezilor, cu 3 finale pierdute, dintre care 2 consecutive ('74 si '78)? Olanda a facut mai mult pentru fotbalul mondial decat tarisoara sud-americana a carei "soarta cruda" o deplang unii!! Tot continentul american n-ar merita decat vreo 6-7 locuri alocate, nicidecum mai multe (Costa Rica n-a facut mai nimic, iar Panama a fost cea mai slaba, la fel cum au fost in trecut Honduras, El Salvador, Haiti, Jamaica, Trinidad Tobago sau Canada!). Revenind la tarile sud-americane, Neymar face o proasta propaganda (prin simulari, neimplicare, fite) Braziliei, iar fundasii sunt mari ... cotonogari (mai putin brazilienii). M-au impresionat Cavani si, mai ales, Jimenez prin patriotismul dovedit, dar n-au alte motive sa se planga: au ajuns in acelasi stadiu al competitiei precum pentacampioana Brazilia si au fost eliminati de o echipa clar mai buna! Cat despre "zeul fotbalului" Salah, mai bine ar fi ramas in vacanta sa se refaca pentru noul sezon cu Liverpool! Tot in vacanta ar fi trebuit sa ramana si sauditii si tunisienii! O.

Observator (42 comentarii)  •  7 iulie 2018, 19:27

Inca ceva, domnule Craciun: ati "dat-o-n bara" si cu Sterling, un ratangiu fara egal. N-a avut nicio realizare la acest "Mondial" si astazi a ratat in stilul sau caracteristic, singur cu portarul! Esecuri pe linie, cu alte cuvinte! Am comis si eu o greseala mai sus, scuze: Gimenez, nu Jimenez! O.

Petro Burgener (10 comentarii)  •  7 iulie 2018, 20:51

@ Observator, din postarea dvs. e clar ca sunteti un sustinator, ca si mine si multi altii, la turneul final al CM cu 16 echipe! Cu adevarat cele mai bune echipe.

Observator (42 comentarii)  •  8 iulie 2018, 8:56

@ Petro Burgener Nu este rau nici asa, dar unele echipe de pe alte continente fac simplu act de prezenta! Si, ma repet, ma frapeaza cat de mult iubesc romanii echipele sud-americane! De fapt, romanii iubesc neconditionat brazilienii (mai mult pentru trecut, decat pentru prezent) si Barcelona/Messi, deci si Argentina! Daca Messi/Barcelona, atunci si Suarez/Uruguay! @ A.C. Domnule Craciun, dvs. chiar scrieti tot ce va trece prin cap, nicidecum ceva care sa aiba o puternica legatura cu logica. Dvs. va pasa de modul cum scrieti, nu de ceea ce scrieti, adica forma fara substanta/continut! O.

vasco (62 comentarii)  •  8 iulie 2018, 22:37

Articol foarte bun,care surprinde foarte bine starea actuala a fotbalului.Regret ca trebuie sa-l contrazic pe @observator,ale carui postari erau de obicei pertinente."...forma fara substanta|continut..."?Tocmai ca nu e asa,dupa parerea mea.Asa e ,totul sunt banii in ziua de azi,patriotismul e doar o vorba in vant sau nici macar atat.Se mai ambitioneaza "pentru tara" doar natiunile mici,daca nu cumva si pe acolo ,unii jucatori nu doresc decat sa fie observati de vreun impresar.Act de prezenta nu am observat sa fi facut vreo echipa,si-au jucat sansele,doar ca unii au fost chiar nedreptatiti.Daca FIFA ar dori o resuscitare a interesului pentru Cupa Mondiala nu ar mari numarul la 48 cum se aude,32 pare maximum posibil,dar ar trebui sa gaseasca o modalitate,prin programare,prin care sa dea timp echipelor si jucatorilor sa se pregateasca in comun,sa se omogenizeze si mai ales sa se odihneasca.Vin prea obositi,mai ales cei de la marile cluburi,se vede la ei o lipsa de prospetime si de ambitie.Dar,pentru ca banul stapaneste tot,nu va fi posibil asa ceva,deci s-ar putea sa cam cada in desuet competitiile mondiale viitoare.

Observator (42 comentarii)  •  9 iulie 2018, 8:15

@ vasco Nu retractez nimic din ce am scris! Ce putem spune despre prestatiile panamezilor, Egiptului, Tunisiei si Arabiei Saudite (in ciuda victoriei cu obositii "faraoni" ai lui Salah)? Si ce sa spun despre dl. Craciun, care l-a numit pe Salah nici mai mult nici mai putin decat "zeul fotbalului", iar despre Sterling a scris cuvinte elogioase, desi individul n-are inteligenta (fotbalistica) si eficienta pretinse de la un component al "nationalei" Angliei si al lui City! Si cum sa nu urmarim cu atentie un eveniment precum CM, programat la fiecare 4 ani, in conditiile in care alte competitii sunt anuale (Liga Campionilor) sau la fiecare 2 ani (Copa America)! In fine, fara legatura cu titularul acestui blog (pe care-l surclasez intr-ale fotbalului) si cu subiectul acestui material, ma surprinde sa aflu cat de multe persoane din fenomen apreciaza ca supraestimatii croati sunt favoriti in fata Angliei! Croatia n-a reusit sa se impuna in 90 (120) minute in fata unor formatii de valoare medie si, obositi cum sunt, o vor face, in opinia multora, in fata mai tinerei formatii a Albionului! Daca judecam dupa valoarea compartimentelor combatantelor, croatii ar iesi pe plus doar la mijloc! O.

Comentează