Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Trădare să fie, dacă o cer interesele Partidului

Și ce am aflat noi din campanie? Că Lupescu, când a mai fost la putere, a administrat ca un tărăbar de Obor care știe el niște băieți, că tânărul Burleanu are reflexe de securist bătrân, că talpa țării se dă […]

...

Ce noapte!

Clișeul are dreptate: totul este posibil, cu atât mai mult în fotbal. De la 1-4 pe Camp Nou (e adevărat că scorul a ajuns astfel în urma unui arbtitraj potrivnic), Roma întoarce Barcelona și ajunge – pentru istorie – în […]

...

Foarfeca lui Dumnezeu

Istoria clipei, pe scurt: Cristiano, înălțându-se ca un zmeu spre cer, croindu-și chip cioplit cu foarfeca pe lângă cel care a fost marele Buffon, fost campion mondial. Real Madrid câștigă cu 3-0 la Juventus Torino (care nu e vreun Alaves, […]

...

Meciul care nu se încheie niciodată

Suedia s-a calificat la Mondialul din Rusia eliminând Italia – o tragedie insuficient studiată pentru Il Calcio. Dar povestea cu Suedia e alta. Noi avem o traumă – nu ne va trece niciodată. România a ajuns în „sferturile” Cupei Mondiale […]

...

Duhoarea

Ați putea spune și așa, dar ați greși. Pentru că nu întotdeauna trebuie să ai fotbal ca să ai bani din fotbal. Așadar, se ascute lupta pentru Federația Română de Bani din Fotbal, un irezistibil magnet pentru cei care și-au […]

...

Anii aceștia pierduți

A început 2018, iar adevăratele echipe naționale se pregătesc pentru Moscova. Federația Română de Fotbal se pregătește pentru alegeri

Permalink to Anii aceștia pierduți
miercuri, 3 ianuarie 2018, 9:09

Și nu poți să nu te gândești, văzându-l pe Răzvan Bureanu silabisind în limba sa de lemn de pe prompter, la mesajele de Anul Nou ale vechii conduceri a partidului și statului nostru. Nici nu poți să asculți ce zice, fiindcă mimica-i urlă sănătate, putere de muncă și îndeplinirea tutulol dorințelor. Ura! Ura!

Și nu poți să nu te gândești la toți anii aceștia pierduți, 2014-2018, care vin după acele decenii de risipire a aurului dintr-o generație crescută pe maidan, cu cele zece mii de ore de driblinguri libere la bază, cele zece mii de ore de muncă strânse în copilăria dintr-o lume dispărută.

Un președinte tânăr, cățărat de politic pe umerii mini-fotbalului până în vârful celui mai iubit dintre jocurile noastre cele de toate zilele. Te-ai fi așteptat la dedicare, dacă nu la sacrificiu, dacă nu la abnegație, te-ai fi așteptat la viziune, nu la gargară cu clișee obosite.

N-a fost să fie. A ieșit o foarte românească încropeală, o epocă nu lipsită și de încercări bune (să nu cădem în prăpastia răului integral), dar deplin sabotată de alde Daum și alți impostori (există și o Internațională a impostorilor fără frontiere).

Iar acum vine și Mutu și se prosternează la angajator, la președintele nostru. Aici, sunt posibile două abordări.

Unu: problema cu un fotbalist care se retrage din activitate e că rămâne cu caracterul dintotdeauna. Când nu mai orbește talentul, se văd celelalte: cât e demnitate, cât e libertatea propriei conștiințe și cât e compromis, și cât e nerușinare. Vă miră Mutu făcându-i laudatio lui Burleanu? De ce să vă mire? Ce anume din alcătuirea felului dumisale de a trece prin viață nu trăda această poziție a ghiocelului?
Doi: Mutu e foarte mulțumit la noul său loc de muncă (nu e încă foarte clar în ce constă munca, dar să zicem așa) și, pe cale de consecință, își pune în joc imaginea (de ce are Mutu o imagine bună – asta e o altă discuție) în slujba echipei în care lucrează, dând astfel dovadă de profesionalism, dacă nu de generozitate. Deci, fără putință de tăgadă, Mutu e caracter.

O poziție echilibrată între cele două extreme ar fi probabil mai aproape de un adevăr îndurabil, dar – se știe – moderația nu e punctul nostru forte, iar pe la noi adevărurile numai îndurabile nu sunt.

Vedeți? Campania electorală deja a început. Și, dacă mai stăm un pic să ne gândim, ea de fapt nu a trecut niciodată. Da, suntem într-o permanentă campanie electorală, frânți între ceea ce suntem (mici, în urnele de jos) și ceea ce suntem la noi în cap (mare putere continentală, dacă nu mondială – iar singurul care are puterea de a biciui acest vis înspre minima realitate e tot Gică Hagi). Nu e vorba, deci, că vin iar electoralele peste fotbalul nostru.

E vorba că nu mai trec.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Fane (5 comentarii)  •  3 ianuarie 2018, 9:34

Politica de gasca,a interesului personal domina peste tot.Nici prin cap nu-i trece cuiva,ca intr-un post de conducere ai responsabilitati fata de cei pe care ii conduci.Totul pentru sine si pentru gasca.Nu va faceti iluzii ca unul sau altul va schimba ceva in afara de alta gasca.Toti sunt o apa si un pamant.Viitor nu exista.

vasco (41 comentarii)  •  12 ianuarie 2018, 10:30

@Fane,asa e,din pacate.Viitor nu exista!Si nu numai in fotbal...

Comentează