Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Când dă Borcea fatalitate

Și atunci, vii și te întrebi: dacă tot ne ies infractorii din celule convinși că s-au jertfit nevinovați, la ce mai folosește pușcăria? Ce reeducare a avut loc la alde Borcea?! Că în afara faptului că îl îmbracă nevasta (am […]

...

Căderea „câinilor” și alte întâmplări previzibile

Cetățenii care s-au strecurat fraudulos în tricoul lui Dinamo pretinzând că sunt fotbaliști profesioniști tocmai au reușit să o facă mare și pe FC Botoșani. Ce urmează? Trebuie să consultăm țintarul. Următoarea adversară a lui Dinamo poate deja să pună […]

...

Sindromul Alibec

Denis Alibec a ajuns repede la Inter Milano și a plecat înainte să apuce cineva să-l țină minte. Acum e un fotbalist talentat, cu rezultate mediocre de la o echipă de la capătul lumii care contează: Astra Giurgiu. Marchează o […]

...

Nu da, Doamne, nimănui

Ideea mi-au încredințat-o mai mulți artiști, dintre care menționez: un violoncelist care nu se despărțea niciodată de instrumentul său vechi de secole, un pictor din Dămăroaia (această Siberie a Bucureștiului, cum frumos îi spunea un poet). Artiștii, care împărtășeau harul […]

...

Rămășițele nopții, la Astana

Întâmplarea a făcut ca la ora întâlnirii cu sârbii să mă aflu tocmai în Astana, Kazahstan. Caut să urmăresc meciul pe internet și reușesc. Sunt în pub-ul din lobby-ul unui hotel bun. Este trecut binișor de miezul nopții – fusul […]

...

Anii aceștia pierduți

A început 2018, iar adevăratele echipe naționale se pregătesc pentru Moscova. Federația Română de Fotbal se pregătește pentru alegeri

Permalink to Anii aceștia pierduți
miercuri, 3 ianuarie 2018, 9:09

Și nu poți să nu te gândești, văzându-l pe Răzvan Bureanu silabisind în limba sa de lemn de pe prompter, la mesajele de Anul Nou ale vechii conduceri a partidului și statului nostru. Nici nu poți să asculți ce zice, fiindcă mimica-i urlă sănătate, putere de muncă și îndeplinirea tutulol dorințelor. Ura! Ura!

Și nu poți să nu te gândești la toți anii aceștia pierduți, 2014-2018, care vin după acele decenii de risipire a aurului dintr-o generație crescută pe maidan, cu cele zece mii de ore de driblinguri libere la bază, cele zece mii de ore de muncă strânse în copilăria dintr-o lume dispărută.

Un președinte tânăr, cățărat de politic pe umerii mini-fotbalului până în vârful celui mai iubit dintre jocurile noastre cele de toate zilele. Te-ai fi așteptat la dedicare, dacă nu la sacrificiu, dacă nu la abnegație, te-ai fi așteptat la viziune, nu la gargară cu clișee obosite.

N-a fost să fie. A ieșit o foarte românească încropeală, o epocă nu lipsită și de încercări bune (să nu cădem în prăpastia răului integral), dar deplin sabotată de alde Daum și alți impostori (există și o Internațională a impostorilor fără frontiere).

Iar acum vine și Mutu și se prosternează la angajator, la președintele nostru. Aici, sunt posibile două abordări.

Unu: problema cu un fotbalist care se retrage din activitate e că rămâne cu caracterul dintotdeauna. Când nu mai orbește talentul, se văd celelalte: cât e demnitate, cât e libertatea propriei conștiințe și cât e compromis, și cât e nerușinare. Vă miră Mutu făcându-i laudatio lui Burleanu? De ce să vă mire? Ce anume din alcătuirea felului dumisale de a trece prin viață nu trăda această poziție a ghiocelului?
Doi: Mutu e foarte mulțumit la noul său loc de muncă (nu e încă foarte clar în ce constă munca, dar să zicem așa) și, pe cale de consecință, își pune în joc imaginea (de ce are Mutu o imagine bună – asta e o altă discuție) în slujba echipei în care lucrează, dând astfel dovadă de profesionalism, dacă nu de generozitate. Deci, fără putință de tăgadă, Mutu e caracter.

O poziție echilibrată între cele două extreme ar fi probabil mai aproape de un adevăr îndurabil, dar – se știe – moderația nu e punctul nostru forte, iar pe la noi adevărurile numai îndurabile nu sunt.

Vedeți? Campania electorală deja a început. Și, dacă mai stăm un pic să ne gândim, ea de fapt nu a trecut niciodată. Da, suntem într-o permanentă campanie electorală, frânți între ceea ce suntem (mici, în urnele de jos) și ceea ce suntem la noi în cap (mare putere continentală, dacă nu mondială – iar singurul care are puterea de a biciui acest vis înspre minima realitate e tot Gică Hagi). Nu e vorba, deci, că vin iar electoralele peste fotbalul nostru.

E vorba că nu mai trec.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Fane (7 comentarii)  •  3 ianuarie 2018, 9:34

Politica de gasca,a interesului personal domina peste tot.Nici prin cap nu-i trece cuiva,ca intr-un post de conducere ai responsabilitati fata de cei pe care ii conduci.Totul pentru sine si pentru gasca.Nu va faceti iluzii ca unul sau altul va schimba ceva in afara de alta gasca.Toti sunt o apa si un pamant.Viitor nu exista.

vasco (60 comentarii)  •  12 ianuarie 2018, 10:30

@Fane,asa e,din pacate.Viitor nu exista!Si nu numai in fotbal...

Comentează