Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Franța e Franța

În trena Primăverii de la Praga, s-a auzit pe culoarele puterii de la București o vorbă extraordinară. Ea a fost pusă în gura tovarășului Nicolae Ceaușescu, dictatorul. Și zice așa vorba aceea: Dumnezeu nu există, pentru că dacă ar exista […]

...

Cine merită titlul mondial?

FRANȚA. Chiar și cu Deschamps pe bancă, chiar și cu Pogba pe teren, Franța arată ca o campioană mondială la fotbal. Franța a dat Mondialului rusesc un chip. Este chipul adolescentului Mbappé, un Pelé al timpului nostru. Spre deosebire de […]

...

Care e problema cu Mondialul?

Rușii nu se opresc, ei nu se dau un pas înapoi, ei nu fac un pas la dreapta, un pas la stânga. Desigur, această gimnastică a pietonilor ruși duce deseori la umeri izbindu-se și cel puțin o dată am văzut […]

...

Nopțile albe ale prietenilor mei

Brazilienii au adus carnavalul în oraș, dar tinerii din Petersburg rămân sceptici și la carnaval și continuă să-și cânte la chitară baladele lor rusești din care se scurge spre pământ și spre cer deznădejdea. Ei cântă Kukușka lui Victor Țoi […]

...

Nu mai există echipe mari

Sunt la Sankt Petersburg. E ziua meciului dintre Rusia și zeul Salah, cel mai iubit fotbalist din lume (și alți egipteni ale căror nume nu se cunosc încă dincolo de Egipt). Știu că sportul, prin excelență un univers al imaginarului […]

...

Anii aceștia pierduți

A început 2018, iar adevăratele echipe naționale se pregătesc pentru Moscova. Federația Română de Fotbal se pregătește pentru alegeri

Permalink to Anii aceștia pierduți
miercuri, 3 ianuarie 2018, 9:09

Și nu poți să nu te gândești, văzându-l pe Răzvan Bureanu silabisind în limba sa de lemn de pe prompter, la mesajele de Anul Nou ale vechii conduceri a partidului și statului nostru. Nici nu poți să asculți ce zice, fiindcă mimica-i urlă sănătate, putere de muncă și îndeplinirea tutulol dorințelor. Ura! Ura!

Și nu poți să nu te gândești la toți anii aceștia pierduți, 2014-2018, care vin după acele decenii de risipire a aurului dintr-o generație crescută pe maidan, cu cele zece mii de ore de driblinguri libere la bază, cele zece mii de ore de muncă strânse în copilăria dintr-o lume dispărută.

Un președinte tânăr, cățărat de politic pe umerii mini-fotbalului până în vârful celui mai iubit dintre jocurile noastre cele de toate zilele. Te-ai fi așteptat la dedicare, dacă nu la sacrificiu, dacă nu la abnegație, te-ai fi așteptat la viziune, nu la gargară cu clișee obosite.

N-a fost să fie. A ieșit o foarte românească încropeală, o epocă nu lipsită și de încercări bune (să nu cădem în prăpastia răului integral), dar deplin sabotată de alde Daum și alți impostori (există și o Internațională a impostorilor fără frontiere).

Iar acum vine și Mutu și se prosternează la angajator, la președintele nostru. Aici, sunt posibile două abordări.

Unu: problema cu un fotbalist care se retrage din activitate e că rămâne cu caracterul dintotdeauna. Când nu mai orbește talentul, se văd celelalte: cât e demnitate, cât e libertatea propriei conștiințe și cât e compromis, și cât e nerușinare. Vă miră Mutu făcându-i laudatio lui Burleanu? De ce să vă mire? Ce anume din alcătuirea felului dumisale de a trece prin viață nu trăda această poziție a ghiocelului?
Doi: Mutu e foarte mulțumit la noul său loc de muncă (nu e încă foarte clar în ce constă munca, dar să zicem așa) și, pe cale de consecință, își pune în joc imaginea (de ce are Mutu o imagine bună – asta e o altă discuție) în slujba echipei în care lucrează, dând astfel dovadă de profesionalism, dacă nu de generozitate. Deci, fără putință de tăgadă, Mutu e caracter.

O poziție echilibrată între cele două extreme ar fi probabil mai aproape de un adevăr îndurabil, dar – se știe – moderația nu e punctul nostru forte, iar pe la noi adevărurile numai îndurabile nu sunt.

Vedeți? Campania electorală deja a început. Și, dacă mai stăm un pic să ne gândim, ea de fapt nu a trecut niciodată. Da, suntem într-o permanentă campanie electorală, frânți între ceea ce suntem (mici, în urnele de jos) și ceea ce suntem la noi în cap (mare putere continentală, dacă nu mondială – iar singurul care are puterea de a biciui acest vis înspre minima realitate e tot Gică Hagi). Nu e vorba, deci, că vin iar electoralele peste fotbalul nostru.

E vorba că nu mai trec.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

Fane (7 comentarii)  •  3 ianuarie 2018, 9:34

Politica de gasca,a interesului personal domina peste tot.Nici prin cap nu-i trece cuiva,ca intr-un post de conducere ai responsabilitati fata de cei pe care ii conduci.Totul pentru sine si pentru gasca.Nu va faceti iluzii ca unul sau altul va schimba ceva in afara de alta gasca.Toti sunt o apa si un pamant.Viitor nu exista.

vasco (56 comentarii)  •  12 ianuarie 2018, 10:30

@Fane,asa e,din pacate.Viitor nu exista!Si nu numai in fotbal...

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord