Identitate

E foarte frumos că naționala de fotbal are de-acum o identitate de brand (bravo, Federația!), dar și mai frumos ar fi dacă ar fi avut, la zi, o identitate pur și simplu

Bine, adevărul e că nu e deloc așa de frumos. Identitatea asta de brand e, cum s-ar spune, cam ca apa sfințită: nici nu ajută, nici nu strică. Bine, poate chiar un pic mai rău: ca o tichie cu cap de bour pe un cap de om lovit bine de tot de calviție. Să o îndurăm totuș, și pe ea.

Naționala de fotbal a României stă sub auspiciile bunelor intenții. Noul selecționer vrea să facă treabă, se zbate, e dedicat, e pro-activ cum se zice acum. Mai mult, are și înțelepciunea de a-i întinde o mână copilului-rebel care îl locuiește pe Alibec. Să aplaudăm, deci, farmecul discret al maturității.

Am găsit un vechi articol din El Pais, de când tânărul Guriță semna cu Atletico din Madrid. Coechipierii lui se arătau încântați de el și socoteau că e atât de bun pentru că a făcut foamea când era mic. Spaniolii îl socoteau un anarhist al balonului rotund. Cine știe: poate că aveau dreptate și poate că el va fi acela care va insufla viață în picioarele tot mai obosite ale selecționabililor noștri. Om avea nevoie de o anarhie luminată, de un anarhist maturizat devreme.

Deocamdată, România are o singură națională de fotbal masculin – asta e, cu identitate de brand, cu tot. Dar doar pentru că are o identitate de brand nu putem pentru ca să spunem că naționala noastră chiar există.

Procedați solomonic, dacă insistați să vedeți mai adânc: faceți din națională un nou caz Steaua, rupeți-o în două. Lăsați-o pe aceasta de acum să joace în Liga Națiunilor, și pe cealaltă dați-o suporterilor și legendelor din generația de neuitat, trimiteți-o în orașele mici și mijlocii, la periferii și pe câmpuri, și vedeți câți o vor însoți cu inima și trupurile lor. Așa se va ști, chiar dacă răspunsul nu va fi corect sau măcar supus politic.

Urmează Turcia și Olanda, și strict fotbalistic nu prea avem de ce să ne facem mari speranțe. Ciudat noiembrie ne e dat: nu mai sperăm nici la barajele de altădată. S-au terminat visele și coșmarurile cu Mladen Rudonja au îmbătrânit și ele.

Am naufragiat în acest triunghi al celor care suferă, trăind din indiscutabile amintiri. Pretutindeni, de la Istanbul la Pitești și la Rotterdam, în trecut era mai bine.

Identitatea începe din timpuri mai vechi, dar trebuie să și ducă undeva. Altfel, e plin pământul românesc, în toate provinciile istorice, de forme care nu și-au aflat niciodată fondul. Și s-au tăiat atâtea panglici la drumuri care nu duc nicăieri.