Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Puțină speranță pentru Liga 1

De la Craiova ne parvine vestea unei indolențe strigătoare la cer în chestiunea cheltuirii banului public. Stadionul cel nou n-a fost gata la timp (ceea ce déjà nu ne mai scandalizează), dar iată că nici măcar n-a fost înălțat conform. […]

...

Rooney, în zona inimii

Dincolo de Simona Halep la Wimbledon, poveste care ne privește acut, lumea sportului mondial a trecut prin două episoade mai degrabă marginale ca mediatizare, dar teribile prin simbolistică. Prima este o fotografie cu Ronaldo, cel gras, dacă nu chiar cel […]

...

Fotbalul e în altă parte

Se cuvine să nu ignorăm faptul că mai există viaţă în fotbalul nostru și dincolo de milioanele cu care se aruncă (din gură) în dreapta, și în stânga, dinspre Palatul latifundiarului și Turcia lui Șumudică și ţările arabe și tot […]

...

Cazul Halep: elogiu muncii

Simona Halep a jucat la Paris cel mai bun tenis pe care îl poate juca deocamdată. Și nu a fost de-ajuns doar pentru că Jelena Ostapenko nu are obișnuința limitelor. Amândouă au dat tot, doar că letona (ce credeți, presa […]

...

Nedrepți cu antrenorul Zidane

Tocmai s-a împlinit anul de când am publicat tot în acest colț de pagină articolul intitulat „Capul”. Îi făceam laudatio lui Zinedine Zidane și spuneam că Real Madrid îi datorează Liga Campionilor. Am – așa cum spune o vorbă înțeleaptă […]

...

Rooney, în zona inimii

Ce se mai poate spune despre fotbalul de la începutul secolului XXI, când Wayne preferă întoarcerea acasă milioanelor de dolari din China?

Permalink to Rooney, în zona inimii
joi, 13 iulie 2017, 9:54

Dincolo de Simona Halep la Wimbledon, poveste care ne privește acut, lumea sportului mondial a trecut prin două episoade mai degrabă marginale ca mediatizare, dar teribile prin simbolistică.

Prima este o fotografie cu Ronaldo, cel gras, dacă nu chiar cel adevărat, și Maradona, unicul, umăr la umăr (cât de cât) pe o stradă din Elveția, cu prilejul unui meci al stelelor de altădată pus la cale de Infantino de la FIFA. Ea ne vorbește despre frumusețe. E o poezie întreagă în acești doi mari campioni care arată ca doi bărbați încărcați de glorie, doi bărbați care nu s-au ferit niciodată de viață.

Vedeți dumneavoastră, se tot fac ierarhii cu privire la valoarea istorică a unuia și a altuia. Se fac degeaba. Valoarea, până la urmă, nu se poate socoti decât în intensitatea trăirii unei iubiri. Iar Maradona este cel mai iubit dintre toți fotbaliștii secolului XX, așa trișor și golan și cocainoman și cu păcate încă mai mari, chiar și politice. Căci nimeni nu strânge mulțimile ca acest genial bufon.

Ronaldo râzând în hohote la cine știe ce enormitate spusă de Maradona e o imagine care rezumă, deși nicio minge nu apare în cadru, harul argentinianului: harul său este generozitatea împărțirii clipelor fericite.

Cel de-al doilea este Wayne Rooney, ajuns parte (minoră) din transferul lui Lukaku la United. Aici am ajuns în trecerea timpului, la Rooney monedă de schimb!

Și ce face marele Wayne, alungat de la United? El nu pleacă în China, el nu pleacă la arabi, el nu pleacă nici măcar la americani. Nu. El se întoarce acasă, la Everton, într-o superbă demonstrație de orgoliu și înțelepciune. Copilul-minune revine bătrân de-acum, uzat de lupte și succese, dar nu sfârșit, nu, nu sfârșit…

Rooney a crescut într-un cartier rău din Liverpool. E exact genul de loc din care să cauți să evadezi și – în egală măsură – genul de loc din care nu poți pleca, de fapt, niciodată.

Rooney întorcându-se acasă este, într-o ierarhie foarte personală, transferul anului în fotbalul mare.

Pentru că nu e (doar) despre bani, ci despre altceva, cu mult mai mult: e despre suflet.

Rooney mai are încă lucruri de arătat mai ales în zona inimii, dacă nu în careul de șaisprezece metri.

Da, încă mai am puterea (și naivitatea, de ce nu?) să cred în acest epilog: în forța de uragan a lui Rooney în zona inimii. Ne va arăta el nouă.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

dan (9 comentarii)  •  13 iulie 2017, 11:20

Si pentru mine e transferul sezonului. Rooney sta de fapt langa cei 2 mari pomeniti mai sus. El a impartit si inca imparte bucuria cu pustii din cartier sau cu prieteni ad-hoc de bautura. Mi se pare f ciudat ca Man Utd a renuntat atat de usor la el, om care a dus in spate echipa ani buni de zile.

alexmcl (1 comentarii)  •  13 iulie 2017, 12:23

Frumos articol, felicitări, astept un altul despre alt magician-RONALDINHO.

taunul. (2 comentarii)  •  13 iulie 2017, 14:35

Foarte frumos articol. Felicitari ! Sunt si putin subiectiv, caci am avut mereu o slabiciune pentru Rooney. Mare pacat si rusine pentru M.U. sa sa debaraseze in acest mod de el. A fost totusi un simbol pentru ei.

Dan (1 comentarii)  •  13 iulie 2017, 15:47

Super articol. Si asta de la cineva care nu este neaparat fan-ul lui Rooney. Sper din suflet sa renasca la Everton si sa faca lucruri unice. Ceva de genul lui Kuyt la Feyenord. Asa poate fotbalul s-ar intoarce catre fan, catre cei ce pun suflet.

victor L (3 comentarii)  •  13 iulie 2017, 16:14

O bere virtuala de la mine pentru articol; pe caldurile astea dau si doua :P

gilos (1 comentarii)  •  13 iulie 2017, 16:33

Asta-i Mourinho, in filozofia despre fotbal nu este loc pentru Rooney la United.... Cu Raul sau Casillas cum a facut la Real Madrid ?

Anonim (45 comentarii)  •  14 iulie 2017, 7:35

De acord cu dvs., Rooney a dat dovada de profesionalism alegand sa ramana in Premier League! Putea sa ramana la United, nu era deloc terminat, insa lui Mourinho i-a intrat in cap ca-i depasit; sir Alex a fost mai intelept si l-a reactivat pe legendarul Scholes dupa un an de pauza, la 36 ani! Mourinho a gresit si cu Ibra, care i-a adus cele mai multe puncte in sezonul terminat! Dupa un an destul de modest, Mourinho este sub presiune, mai ales ca iarasi investeste foarte multi bani in jucatori! A.