Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Zenit

Mircea Lucescu nu s-a impus la Sankt Petersburg, dar nici nu îl veți auzi vreodată întrebându-se cine îl mai angajează la vârsta sa

Permalink to Zenit
joi, 20 aprilie 2017, 9:32

Mircea Lucescu (72 de ani, în iulie) a avut un sezon complicat în Rusia – nu îl sfârșește bine. Dar nici nu este acesta zenitul carierei sale, nu a atins culmea dincolo de care nimic nu mai poate să înceapă.
Mircea Lucescu a fost trădat de conducere, care l-a lăsat și fără Hulk, și fără Garay și fără Witsel. A fost trădat de jucătorii rămași (nu e un joc de cuvinte, chiar îl zboară Kokorin), jucători care s-au mulțumit să-și încaseze milioanele și să nu facă risipă de efort.

Pe Mircea Lucescu nu l-au ocolit, desigur, nici arbitrajele în contra și nici hazardul rău. Unde ar fi ajuns acest antrenor român dacă, în ultimele decenii, nu ar fi avut, de atâtea ori, pur și simplu ghinion?
Veștile care ne vin dinspre frontul estic al fotbalului mare sunt crude: Mircea Lucescu e ironizat în presa de la Moscova și pare, tot mai mult, singur. În egală măsură, aceleași vești ni-l arată așa cum a mai fost: un leu rănit în teribilul său orgoliu.

Nu se mai poartă asemenea pariuri, nici măcar în paginile gazetelor, dar sunt gata să-mi pariez destinul că Mircea Lucescu va mai cuceri trofee.

Că va ajunge la Galatasaray, la Beșiktaș, la Fenerbahce, contează mai puțin (ce groaznică diferență și între Turcia pe care a părăsit-o acum aproape cincisprezece ani și cea la care se întoarce acum!). Important este că va rămâne în fotbalul mare.

Mircea Lucescu este cel mai important antrenor român măcar al ultimelor trei decenii. Iar timpul său nu a trecut. Încă mai poate – a demonstrat-o chiar și în Rusia – să șlefuiască brazilieni-bijuterie.
De aceea, la acest ceas rău, se cade să nu uităm totuși cât de mare este (nu a fost!) Mircea Lucescu. Un sezon care nu se încheie cu titlu a ajuns să fie socotit un eșec sever pentru că vorbim despre un maratonist al performanței, care de două decenii, neîncetat, s-a luptat pentru primul loc în clasament.
Altfel, regret că ne vor sosi tot mai puține știri de la Sankt Petersburg, vechea capitală imperială a Rusiei, poate cel mai frumos oraș din partea sa de lume (nu mai există bulevard ca Nevski Prospekt, și nu doar pentru că l-a nemurit Gogol!).

De aceea, înainte de despărțire, mai sper doar ca Mircea Lucescu să-și găsească răgazul, în cavalcada sa prin glorie și vremelnice neîmpliniri, să vadă și soarele amurgind peste caii din bronz de pe Podul Anicikov.

Mă mai gândesc la Mircea Lucescu ca la Ștefan Gros, acel cioban hunedorean care este cel mai în etate angajat (cu carte de muncă) din România. Are nouăzeci și nouă de ani și încă urcă la stână, nu s-a gândit niciodată să renunțe. Nu cunoaște alt drum.

Deranjat de ziariști, a spus: „Pun capul pe cojocul meu și dorm liniștit. Mă mai deranjează numai ursul când vine”. Împlinirea prin muncă, așadar. Nu e doar un slogan decăzut! Avea scriitorul Mihail Sebastian o vorbă mare: se declara invidios pe fericirea furnicilor.

Mircea Lucescu, leu și furnică deopotrivă, va continua să muncească. Nu cunoaște alt drum.

Comentarii (22)Adaugă comentariu

Lupascu Nicolae (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 10:14

Superb articol, m-a emotionat profund! Mircea Lucescu merita respectul nostru, al tuturor! Cu sttima, N.Lupascu

mm.mick (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 10:26

@ Lupascu Nicolae - ai probleme serioase de prioritati in viata, daca te`a emotionat profund ca au dat afara unii din Rusia un antrenor de fotbal

Omar Khayyam (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 10:33

O compunere penibila de clasa a patra care *** ***. Referirea la "ghinionul" victimei vatmanului este deja ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Granma (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 11:36

"Ghinion,represalii comuniste + FRF-iste,arbitraje ostile,Steaua,razbunari etnice,demiteri la victorii,tramvaie,Ceausescu,tradari......." asta e povestea celui mai mare si mai de succes antrenor roman caruia nu i s-a dat nici o sansa in tara lui ? Haideti sa fim seriosi.

JFM (19 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 13:08

Asta e sa pleci din locul unde ti se pune totul pe tava ca sa faci performanta.Ai plecat de la Ahmetov ...gata,asta a fost.Nu spun ca nu are meritele lui ca a luat Cupa UEFA si a mai jucat prin primavara europeana dar a performat pt ca orice stranut al lui se finaliza cu un transfer important din Brazilia...Asa se face performanta,asa poate ca si Leo Grozav ar fi un antrenor de primavara europeana,cine stie ?!?

17 Nenthori (8 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 13:49

Draga Andrei, vad ca ai studii în : administrație publică, științe politice, istoria ideilor și mentalităților, cultură și civilizație ebraică. Deci nu esti jurnalist si nu ai pregatire sportiva nici teoretica, nici practica. Lucescul tau nu se poate compara cu Jenei, Covaci, Niculescu, Iordanescu, Piturca si multi, multi altii. Cu 10 brazilieni in lot a luat 007 la Munchen si a zis ca l-au furat arbitrii. In schimb are statui la Tirana si in Irlanda de Nord.

Lup (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 14:23

Odă nejustificată. Un multimilionar specialist în fotbal și fără mize/perspective deosebite, ar întoarce acei bani în fotbal prin crearea unei școli de fotbal. În schimb, ilustrul Mircea crește brazilieni și patagonezi printre străini. Dacă e șmecher, Lucescu să investească măcar o parte din zecile de milioane câștigate din fotbal, în fotbalul românesc, așa cum a făcut Hagi. Asta fiind unica modalitate de a da ceva înapoi și ajuta real fotbalul românesc: investiția în copii. Nu am niciun respect pentru unul care NU face unicul lucru ce trebuie făcut, deși poate să îl facă. E rușinos să mori cu zeci de milioane în cont, făcute din fotbal, sau să le lași moștenire, și să vorbești și să dai sfaturi fotbalului românesc, în același timp neridicând un deget pentru a-l ajuta. Situație valabilă și pentru alți multimilionari gen Ilie Năstase, Țiriac, Marica, Mutu șamd.

iuliu (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 16:13

Cred ca si pe Lucescu il deranjeaza exagerarea asta cu elogiile care i se aduc si cu inducerea ideii ca ar fi ghinionist pentru ca cel putin in egala masura e si norocos. Imi place Lucescu dar daca as fi ziarist si as scrie despre el as fi obligatoriu obiectiv .

Freddy RE (3 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 16:42

Ghinionul lui Mircea Lucescu este că este Mircea Lucescu.

Ion (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 16:42

Frumos articol ! Din cite stiu eu, unul din motivele pentru care M . Lucescu a ales Rusia este o promisiune facuta de rusi ca vor incerca sa -ii deblocheze banii din Ucraina, ramasi in banci, care nu vreau sa ii scoata, pentru clienti. La Zenit, Lucescu a plecat cu handicap, am vazut, cam toate meciurile transmise ,la noi. A ramas fara "crema" jucatorilor de valoare, care au plecat si nu prea s-a pus nimic in loc.Jucatorii rusi, cel putin unii-Djuba, Kokorin-, au lasat-o mai moale, ritmul a scazut, atacul este mult mai slab , ca inainte. Dar locul 3, european nu e pus in discutie, in plus,mai spera inca la locul 2. Lucescu va ramane, ani multi, cam ca si generatia lui Hagi, numarul 1 al antrenorilor romani, care , culmea, si-a castigat succesul ( si banii) in strainatate, acasa fiind mereu contestat.

bulanelu (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 17:18

@ Lup Mircea Lucescu e super-șmecher, nu doar "șmecher", cum e Hagi. Lucescu e chintesența acumulării culturii și a informației fotbalistice, care, împreunate cu un talent nativ în materie de stabilire de relații inter-umane strict în domeniu, volubilitatea pozitivă plus inteligența nativă și ambiția de a învăța limbi străine cu scopul de a le folosi, egoistic, în scop propriu înspre succes. Cine știe câți scheleți are M. Lucescu, la fel ca și Țiriac Auto-Allianz, în dulap, tot gol pușcă vor fi în sala de autopsie și singuri cuc în mormintele lor. Nici furnici, nici lei, doar o amintire, nicidecum acompaniați de o colecție de trofee fotbalistice sau de mașini de epocă....

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 19:22

...un antrenor mediocru ...care n a reusit in Vest ...matale fiind fanul lui il vezi zeu ...si Dumnezeu ...

Zizou (1 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 21:48

Compunere penibila. Atat se mai poate acum la gazeta, Andrei?

ion marin (3 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 23:15

Pacat , ca sunt atatia care nu recunosc meritele singurului antrenor roman care a facut performante si in afara granitelor Romaniei.E numarul 1 in Romania, dupa aia vin Jenei , Iordanescu si altii.Nu trebuie sa va suparati , dar asta e realitatea.In loc sa i recunoasteti meritele il blamati.

ion marin (3 comentarii)  •  20 aprilie 2017, 23:24

Si ca sa mai adaug ceva , va mai curge multa apa pe Dambovita , pana ce se va ridica cineva la nivelul lui Mircea Lucescu.Asa suntem noi , unii din noi , care calca si vorbesc si din gheta de lustruita si din mintea odihnita , scot cancioace de noroi.Si spoiesc fara gandire , cu condeiul lor patat , stau la poarta in halat si mananca pe un macat.

mihnoi (1 comentarii)  •  21 aprilie 2017, 5:33

Incredibil! Penibilul la absurd: "Avea o vorba vecinul de la 2, cand vorbea cu poetul Eminovici despre un manelist care canta o cantare compusa de Verdi pe versurile Elenei Ceausescu". Practic, un articol care spune NIMIC, facut harcea-parcea! Domnul Andrei Craciun, bulevard ca Nevski Nentori Tirana din Stalingrad, exista in Ulita Copilariei a lui Teodoreanu, stii, Ionel, Ministrul Aeroporturilor de pe vremea lui Baiazid! Dupa cum vezi, bai Craciune, sa bati campii cu o compunere de gradinita e usor, dar sa scrii un articol de presa manelista GSP e mai greu!

Alex One (13 comentarii)  •  21 aprilie 2017, 8:58

Hazlie oda inchinata "economistului" !

ofsaid (1 comentarii)  •  21 aprilie 2017, 10:46

bravo copile,ai sceis niste adevaruri despre cel mai mare antrenor romana pe care specialistii l-au urcat pe podiumul primelor cinci locuri mondiale in materie de antrenor.ca nu l-a decorat basescu sau johanis,ca n-a primit gradul de cavaler asta este o cu totul alta chestiune care tine de ranchiunul si egoismul unor concetateni de-ai nostri.imi amintesc cu amaraciune cum niste confrati de-ai tai titrau pe prima pagina a ziarelor de speciliatate,lucescu sta cu valiza la usa.antrenori rusi care n-au obtinut nici-o mare performanta in tara lor il improscau cu noroi pe il luce fata ca cineva sa-i contreze in asa zisa presa de specialitate din romania.cancanul si denigrarile,asta vrea,cica,cititorul roman.rusine ,de trei ori rusine.iotalienii nu l-au balacarit pe ranieri dupa ce a fost data afara pt simplul fapt ca a indraznit sa se lupte si sa castice in fata granzilor din marea britanie,presa portugheza s-a xcomportat fayr-play cu mourinho aplaudandu-i trofeele castigate in spania,cu chelsea.si anceloti se afla in aceeasi situatie a respectului in tara sa natala.ma bucura ca acest...ciufulit andrei craciun le-a dat o palma tuturor acelora care isi fac o faima in a-l terfeli pe omul care a slefuit mari valori,a creat echipe,s-a impus numai si numai prin valoarea sa si ambitiile nemarginite in folosul fotbalului profesionist.ceeace in tara sa nu putea s-o faca.il stiu bine pe mircea ca sufera mult din cauza acestor urzeli,dar stiu tot ata de bine ca tocmai suferinta i-au dat marile imbolduri de a urca pe piedestalul asilor marilor antrenori ai lumii fotbalistice.

Cristian (1 comentarii)  •  21 aprilie 2017, 12:16

Daca nici Lucescu nu este antrenor atunci nu are rost sa mai discutam de fotbal.Oameni buni,voi uitati ca este antrenorul cel mai de top al Romaniei?Toata europa il apreciaza si respecta(justificat),insa noi romanii mai avem putin si il catalogam ca fiind antrenor de liga a 4 a!Unde Lucescu a antrenat si va antrena nici un alt antrenor roman nu va mai antrena!Voi nu vedeti k antrenorii nostrii nu antreneza decat la CAMILE?Respect pt dl Mircea Lucescu.

strul (5 comentarii)  •  24 aprilie 2017, 11:23

Daca Razvan dadea interviuri la restaurant , nu o fi invatat asta de la tatal meu , desigur ! O relatie bine cultivata cu presa nu poate da decit astfel de articole .

Doru (4 comentarii)  •  28 aprilie 2017, 1:40

L-am cunoscut pe Lucescu , o data demult prin '72-'73 când juca la Dinamo....mare jucător, mare antrenor. El va rămâne asa cum este , indiferent de ce scriu unii....Mai grav este când citești ce pot sa scrie unii oameni, îți dai seama de ce suntem unde suntem...

Anonim (58 comentarii)  •  1 mai 2017, 18:56

Rusii sunt de-o boemie condamnabila in fotbal; au facut cate ceva cand exista URSS si cand CSKA (singurul club rusesc laureat la nivel european) avea destui straini in lot; acest Zenit, fara jucatorii exponentiali din trecutul recent, nu poate repeta (fara intariri serioase) performantele anterioare! Lucescu n-are nevoie sa fie aparat de nimeni, in numel sau ... vorbesc rezultatele! A.

Comentează