Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Contra: elogiu mediocrității

Cosmin Contra lasă Dinamo pe locul 7 în clasamentul la zi, și doar pronia cerească i-a salvat echipa leșinată în finalul celei mai recente încleștări cu oltenii. Pentru că fotbalul românesc e un univers magic, îmbelșugat în paradoxuri, iată că […]

...

Dar dacă nu putem mai mult?

Am văzut, telespectator, meciul dintre Viitorul și echipa celor patru consoane, luptându-mă aprig cu starea de somnolență indusă de jocul celor mai bine cotați fotbaliști pe plan intern. Ce să fac acum, dacă m-a tras la somn marele Costică Budescu […]

...

Greaua moștenire

Administrația Burleanu și-a demonstrat, totodată, profunda incompetență, în cei trei ani de putere. Au angajat un selecționer din mileniul al II-lea, părăsit de idei, un simplu tonomat de slogane goale. Christoph Daum ne lasă și el greaua moștenire – e […]

...

Lumea lui Daum

Umblam și acum cu greierii fotbalului mic prin călcâie dacă nu descăleca la noi în țară, în lumea a treia, iluminându-ne, arătându-ne calea, sofisticatul domn Christoph Daum, lăudat fie-i numele. Un vizionar, un tehnician de elită mondială în secolul XX, […]

...

Voința Liderului Suprem

Saelele și-a început ascensiunea în fotbalul românesc, urmând modelul Scornicești, dovadă că au trecut deceniile peste Câmpia Română, dar au trecut degeaba. De Saelele am citit prima dată în presa primului județ al țării noastre: Teleormanul. Era un articol scris […]

...

Vedere din Valencia

Cândva cât Real Madrid sau Barcelona, Valencia joacă astăzi ca o echipă mică. Am venit la fața locului să aflu de ce

Permalink to Vedere din Valencia
miercuri, 15 februarie 2017, 2:04

Reporter, trimis special de către mine însumi, tot călătorind pe Bătrânul Continent (mă cheamă străzile, periferiile, porturile și stadioanele), ancorez, în acest februarie timpuriu, și la Valencia. Încerc să înțeleg de aici ce înseamnă o rătăcire în istoria fotbalului.

În anul 1998 aveam frumoasa vârstă de cincisprezece ani. Eram, așadar, un adolescent. Era un timp superb pentru a te îndrăgosti. Bineînțeles că m-am îndrăgostit de Valencia CF.

Timp de jumătate de deceniu, la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, această mare echipă a strălucit în Spania și în Europa. Nu mai contează ce trofee a cucerit și ce trofee a pierdut, contează că a rămas în urma ei o melancolie. Ce poate lăsa mai mult pe pământ o echipă de fotbal, cum și un om?

Iubind pe Valencia, am fost un adolescent fericit. Am învățat să-i respect și istoria de dinainte de a mă fi născut. Așa am ajuns până la magia lui Mario Alberto Kempes, cel care l-a vestit pe Diego Armando Maradona.

S-au strâns, însă, déjà ani buni de când Valencia este prăbușită. La zi, se zbate la câteva puncte de retrogradarea din prima ligă. Tocmai a remizat, la Sevilla, un nul cu Betis-ul lui Toșca. Va supraviețui în LaLiga, desigur, dar Valencia, acea Valencia, nu mai există. De ce?

Criza financiară din 2008 a sfârșit epoca de aur a acestei echipe. Era vorba că Mestalla, stadion legendar, construit în 1923, va fi trecut la cele veșnice, urmând a se scoate în urma locului său profit. Socoteala nu s-a mai potrivit cu realitatea.

Un nou Mestalla a început să se înalțe și a rămas, așa, schelet fără viitor. Din 2013 nu se știe când și dacă va fi vreodată sfârșit.

Peter Lim, miliardarul din Singapore care patronează echipa, fără să-i pătrundă esența, a băgat bani, dar i-a băgat prost, tras pe sfoară de impresari și alți șarlatani. S-au schimbat antrenorii cu o frecvență demnă de Giurgiul ante-Șumudică.

Fotbalul românesc a trăit cândva cu ochii spre Valencia, privind întâi spre Belodedici, apoi spre Gabi Popescu sau frații Adrian și Sabin Ilie sau Dennis Șerban.

Dintre toți aceștia, cele mai mari regrete le-a lăsat aici, desigur, Adrian Ilie. Iată ce fac, merg prin Valencia și culeg regrete despre cariera Cobrei. Peste încă un sezon vor fi trecut douăzeci de ani de când Adrian Ilie juca primul său meci pe Mestalla. După douăzeci de ani…

E timpul pentru următorul port. Las Valencia în urmă. Și nu am vești bune pentru cei care am iubit Valencia, cum nu am nici pentru cei care am iubit Parma. Timpul nostru a trecut.

Am întâlnit cel mai clar semn dintre toate: aici, oamenii se agață de trecut fără speranța că se va repeta. S-a pierdut încrederea. S-a pierdut spiritul. Când se pierde încrederea, când se pierde spiritul, pentru o echipă de fotbal, cum și pentru un om, nu rămân decât – cel mult – amintirile.

Comentarii (5)Adaugă comentariu

Ion Fercu (1 comentarii)  •  15 februarie 2017, 18:18

Ai Suflet, Andrei. Si condei...

seba (9 comentarii)  •  17 februarie 2017, 1:50

ce chestie, si eu tot 15 ani aveam in '98 si tot atunci a inceput sa imi placa valencia! in toamna acelui an valencia si celta au jucat in uefa cu steaua, respectiv fc arges. pe celta am avut ocazia s-o vad live la pitesti. doamne ce echipa frumoasa aveau! dupa asta, am inceput sa urmaresc primera si am descoperit si alte echipe frumoase. valencia a inceput sa-mi placa datorita lui adi ilie. pe vreamea aia ioan chirila avea emisiunea golazo pe acasa tv. tin minte ca adi stralucea: loburi, vincluri, eleganta. cum sa nu-ti placa? apoi, chiar daca adi ilie nu mai prindea echipa, erau ceilalti. printre ei claudio lopez, kily gonzales si mai ales mendieta. mi-a placut valencia lui ranieri, cea a lui cuper, cea a lui rafa benitez. dupa, am mai pierdut firul. cand te indrepti spre 30 si dupa ai mai putin timp de urmarit fotbalul . totusi, in toamna lui 2012, am avut sansa de a-mi indeplini una dintre dorinte: am vauzt un meci pe mestalla. valencia - atletico. derby de otra liga ii spuneau ei. pe atletico tocmai ii vazusem pe national arena castigand europa league. ulterior atletico aveau sa fie mai mult decat campenones de otra liga, chiar au castigat la liga. dar in seara aia a castigat valencia cu 2-0. soldado si nelson valdez. inca mai juca albelda. pe langa meciul in sine, turul stadionului facut cu o seara inainte mi-a trezit emotii si mai multe. poze cu kempes (care a jucat si el la pitesti, cu argesul lui dobrin!), cu mendieta, numele fotbalistilor romani care au jucat acolo: adi ilie, sabin, gabi popescu. si uitasem ca belo jucase si el la valenica, la inceputul anilor 90! ma uit tot mai putin la fotbal in ultima vreme. dar cele doua echipe de mai sus sunt si vor ramane in topul favoritelor mele.

Anonim (45 comentarii)  •  19 februarie 2017, 9:13

Material scris cu inima de ... suporter, va inteleg. Mie nu prea mi-a placut aceasta echipa, nici pe vremea lui Cuper (o echipa defensiva, atipica pentru Spania, cu exceptia echipei lui Simeone), nici cand acolo evoluau mari vedete - Mata, Villa, Alba, Alcacer sau Banegas! Mi-ar placea, in schimb, sa vizitez orasul, prin care am trecut de 2 ori, cu autocarul, pret de doar cateva minute... A.

Anonim (45 comentarii)  •  19 februarie 2017, 20:13

Banega, scuze! A.

Flaviu (4 comentarii)  •  24 februarie 2017, 10:34

Foarte frumos spus.. Intr-adevăr , ai condei... Pe de alta parte, Valencia are o tradiție fotbalistică la nivel înalt ,mul peste a Parmei , deci va reveni la nivel înalt când va fii manageriata eficient..