Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Celălalt Varela. Banii și valoarea

S-a vândut mașina de tipărit bani de la Steaua, cunoașteți. S-au încasat aproape zece milioane de euro. E mult? E puțin? E normal?

Permalink to Celălalt Varela. Banii și valoarea
miercuri, 31 august 2016, 12:14

Toată lumea știe cazul: s-a dat Stanciu. Dacă am fi într-un roman rusesc, am spune că nimeni nu mai știe de ce a murit Pușkin, dar toată lumea știe treburi ca astea. Nu suntem, nu spunem.

Patronul, cum de asemenea îl știm, pune întâmplarea pe seama domnului Iisus Hristos, transformând negocierea într-o altă afacere internă în care s-a amestecat salvator puterea divină. Stanciu a devenit cu această ocazie nu doar fotbalistul român cel mai scump vândut, ci și fotbalistul cel mai scump cumpărat vreodată în Belgia. Fiind vorba despre atâția bani înseamnă că e vorba de valoare mare, just? E și nu e așa.

Stanciu e un fotbalist tânăr, de perspectivă, și nu o dată a fost salutată chiar în acest colț de pagină transformarea accelerată a lui Nicușor în Nicolae. Are și viziune, și tehnică în regim de viteză. E un număr zece, chiar dacă la Bruxelles pe tricou i se va scrie 73, care la o adunare elementară tot acolo ne duce. A nu se deznădăjdui dintr-atât.

Zece milioane de euro, așadar. De ce? În primul rând, așa cum bine remarca Antonio Conte tocmai de la Londra, de la Chelsea, au înnebunit negustorii de fotbaliști. Se cer și se primesc prețuri amețitoare. În vara acestor sume năucitoare, zece milioane nu mai înseamnă însă aceleași zece milioane de acum cinci sau zece ani. Tragedia (ei bine, da) e că zece milioane a ajuns un preț modic în fotbalul mare și că el indică un excelent bilanț contabil pentru patronat, fără să pună un diagnostic exact în chestiunea valorii lui Stanciu. Altfel, Steaua se distanțează financiar de rivalele sale, fără o strategie sănătoasă în chestiunea viitorului. Copii, juniori? Nu e – uite – nevoie. Viitorul ține de același negoț: cumperi de oriunde cu un milion și vinzi cât de scump lasă bunul Dumnezeu.

E mai bine că Stanciu nu a ajuns în liga a doua turcă, dar inflația de entuziasm din jurul tranzacției nu este justă. Banii nu mai cumpără de ceva vreme valoarea, să fim drepți. Fotbalul a naufragiat într-o bulă în care se învârt sume mari ca să se ajungă la sume și mai mari. Trăim în vremea fotbalului-cazinou. Nu a fost mereu așa.

Fac de aceea o reverență acum, cât n-a căzut septembrie pe pământ, la douăzeci de ani de la moartea unui campion mondial la fotbal. El se numea Obdulio Varela și s-a sfârșit în august 1996. În 1950 câștigase pentru Uruguay Cupa Mondială în Brazilia (o cu totul altă Brazilie decât cea pe care o cunoaștem de la acest Rio). Era liderul acelei echipe. Un bărbat de culoare, puternic și neînduplecat. Celălalt Varela venea dintr-o altă lume, una care ne este astăzi atât de străină încât ne pare magică și scandaloasă. Căci – imaginați-vă ce nebun! – acest Varela nu a acceptat ca pe pieptul său să se așeze numele niciunei mărci de frigidere sau mașini de spălat sau aparate de radio. N-a vrut. O astfel de vânzare îi amintea de strămoșii săi, sclavi purtați cu belciugul în nas. Fotbalul era pe atunci mai mult bucurie. Și uite că, deși nu aveau atâția bani pe mână, oamenii știau totuși să discearnă, ba încă mai bine, valoarea. Erau timpuri în care fotbaliștii nu ajunseseră vedete. Erau și ei tot oameni.

Comentarii (19)Adaugă comentariu

serban (1 comentarii)  •  31 august 2016, 12:49

Batutul campilor si a apei in piua e mult prea putin fata de articolul dvs, imbacsit si ff neinteresant!!

Giovanni (1 comentarii)  •  31 august 2016, 13:06

That because you're an idiot.

lord belial (3 comentarii)  •  31 august 2016, 13:18

prolix, vag, dezinformant. cam asa se prezinta articolul dvs, stimate gazetar. stanciu face 10 milioane de euro, iar anderlecht il poate vinde pe 15-20. am impresia ca nu aveti simtul valorii.

Munteanul (1 comentarii)  •  31 august 2016, 15:10

Mi-a plăcut articolul, Andrei! Şi expresia "fotbal-cazinou". Poate de aceea, cei de acum se numesc mai mult "JUCĂTORI" ("gambleri", în curând, cine ştie?), iar pe Varela ăla din Uruguay, nimeni nu l-a numit altfel decât FOTBALIST...

M Mihai (5 comentarii)  •  31 august 2016, 15:23

Azi totul e de vanzare. Pe zi ce trece observam o continua degradare umana din pacate. Pacat ca unii dintre cititori n-au inteles articolul.

gio (1 comentarii)  •  31 august 2016, 15:36

bun articol.ff bun.ce stiu tinerii de azi?!are dreptate "dl" munteanul-fotbalisti nu jucatori....

Marius-Traian (3 comentarii)  •  31 august 2016, 18:30

Ma intreb daca cineva de la gazeta urmareste comentariile de la articolele tale... N-am vazut niciodata unul de aprecciere, oare cat pot sa te mai tina astia sa faci pe malncolicul la fiecare banalitate din vata de zi cu zi?

ovidiu_3003 (104 comentarii)  •  31 august 2016, 19:36

...daca nu l stiu eu pe O.Varela ...dar dumneata ...m am saturat sa cred ce aud prin intermediari ...daca nu l ai vazut dumneata ca a refuzat marci de frigidere ...nu mai scrie din auzite ...scrie articole adevarate la care ai fost martor ocular ...

Pascu (1 comentarii)  •  31 august 2016, 23:49

Lumea s-a schimbat, iar daca aveti nostalgia vremurilor apuse va sfatuiesc sa incercati sa munciti gratis, dar cu placere.

Sebastian (1 comentarii)  •  1 septembrie 2016, 10:33

Domnule Andrei Craciun, nu inteleg de ce il bagati pe Stantiu in discutia despre mesianicul asta de Varela. Ce vina are Stanciu ca Andrelacht a dat o caruta de bani pe el? Ar trebui sa ii fie rusine lui Stanciu pentru situatia aceasta, pentru faptul ca el face parte dintr-un fotbal foarte mediatizat, care dupa mintea voastra de melancolici e mai de proasta calitate decat cel de pe vremea lui mosu, cand jumatate jucatori erau sub influenta alcoolului si din nebunia launtrica creata de acesta, Balaci....Lupu driblau si musuroaiele de pe teren daca era nevoie. Eu va inteleg ca trebuie sa aveti continut zilnic pe paginile administrate de dvs. dar totusi va rog sa fiti sincer cu dvs si sa va alocati nota 4 pentru acest articol. Ca sa va prinda bine pe viitor si poata chiar sa va inspire cititi va rog acest articol. http://stirileprotv.ro/stiri/sport/eu-am-ales-sa-fiu-acum-aici-hai-sa-ti-spun-povestea-mea-interviu-cu-un-om-al-strazii-in-centrul-vechi-din-bucuresti.html

edis (3 comentarii)  •  1 septembrie 2016, 12:30

:)) doamne multi citesc dar putini inteleg :) Un articol intersant mai ales paralela cu Varela este inspirata.

corneliu (5 comentarii)  •  1 septembrie 2016, 13:54

Nu intelegeti un lucru, do'soara Maria a scris "o compunere comandata" de soborul de gazetari care au "datoria" de al descredita pe oierulBecali! De la Voichin-Voda, "conseleerul" lui Habarnam Burleanu, se dau indicatii imperative de "scoaterea in decor", ma rog, daca se poate cu "metode specifice" - calomnie, manipulare, "dat *** la ochi" cu finete etc - a "machedonului impertinenet", agramat si fanfaron, dar spre disperarea lui Habarnam, el este inca patronul clubului Steaua! Aceasta "porunca" n- fost dusa la indeplinire, inca, de dl Habarnam, cu tot ajutorul domnilor colonel Boroi, lt-col de justitie Talpan. a judecatoarea de ICCJ, dar si a jurnalistilor Stucan, Mironica, Udrea sau do'soara Ioana! "De trei zile incoace iarba nu-i mai place", dar lasand de o parte citatul, fiti convinsi ca orice ar face oierulBecali nu ar fi un lucru bun sau corect! Oare cu ce o fi vinovat Stanciu ca a jucat constant bine, a dat goluri, a fost apreciat si remarcat, chiar in Europa, nu in China si s-a dat un pret corect pe el? Nu cumva este "oftica" pentru ca Steaua poate vinde la preturi frumusele? Celelalte echipe, de pe la primarii PSD-iste (gen Unirea Urziceni, CFR Cluj 1907, Otelul Galati sau Astra PSD Giurgiu), cu aparitii meteorice, de conjunctura, nu o sa poata niciodata sa vanda la acelasi nivel cu Steaua! Capisci?

corneliu (5 comentarii)  •  1 septembrie 2016, 14:02

Si oricum comparatia dintre Varela - care castiga chiar pe Maracana CM de fotbal -si Stanciu este fortata pentru antiteza, ca dea bine la compunere, nu?

mbdmbd (2 comentarii)  •  2 septembrie 2016, 4:53

Lipsa de bun simt la adresa jucatorului si mai ales la adresa clubului Anderlecht, un club atat de serios incat de la infiintare in 1908 pana in prezent a fost patronat de doar 5 oameni. Un club care il are in Consiliu de administratie pe miliardarul in euro Van Damme (nu, nu ala care face spagat in filme) patronul Stella Artois, printre MULTE altele. Nepriceputii astia care au irosit 10mil de euro sunt aceeasi care au vandut cel mai scump din istoria fotbalului belgian, pe Lukaku, la Chelsea, pe 19mil de lire, la 17 ani. Aveti domnule Craciun curajul sa renuntati la activitatea de "freelancer" daca pana in 2019 Stanciu o sa fie transferat pt minim 20mil euro de o echipa dintr-un campionat mai bine cotat? "ANDREI CRĂCIUN Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte." Exact asta ai facut, domnule freelancer.

mbdmbd (2 comentarii)  •  2 septembrie 2016, 5:02

Am uitat ceva....al doilea cel mai scump transfer din istoria fotbalui belgian a fost sarbul mitrovici, cumparat cu 4,5mil si vandut cu 15,5mil, domnule doctor specialist Craciun Andrei

Anonim (58 comentarii)  •  4 septembrie 2016, 13:16

Trec peste faptul ca iarasi ridicati in slavi fotbalul sud-american si va intreb (retoric, ca n-aveti obiceiul sa raspundeti): de ce vi se pare o suma mare cea achitata de Anderlecht pentru Stanciu? Are calitati pe care nu prea le-am vazut la cei estimati la sume de 4-5 ori mai mari! Daca va juca tot sezonul actual precum in ultimul, clubul belgian va incasa cel putin 30 mil. pe el! Eu cred ca Steaua putea incasa cel putin 20 mil. daca l-ar fi pastrat pe Stanciu inca un an, cu meciuri pentru "nationala" si in Europa League. In fine, am vazut la Stanciu executii (ultima care trebuie mentionata fiind primul gol cu Sparta, pe teren propriu) pe care nu le-am observat la Sterling, Bony, Martial, Douglas Costa, Thiago, Coman, ca sa ma refer doar la ei! Inca ceva: la varsta lui, marele Messi nu prea marca din lovituri libere, avand o rata mica de reusita! A.

Jos_cenzura (9 comentarii)  •  5 septembrie 2016, 6:47

Pare ce vedeți mai oameni buni în Stanciu ăsta, amărâtul de el? Eu l-am urmărit de când juca la Vaslui, mai mult decât mediocru nu va fi niciodată. Este egoist de multe ori, neinspirat la finalizare, și nu este în stare să se ridice la înălțimea unui meci când e pus sub presiune. Are tehnică ok, dar nu e foarte puternic și nu îl văd făcând față într-un campionat occidental. Tare aș dori să mă înșel, dar din ce am văzut la Vaslui și la Steaua, nu are cum să devină dintr-o dată jucător bun, la vârsta asta.

Anonim (58 comentarii)  •  6 septembrie 2016, 14:34

@ Jos_cenzura Si eu l-am urmarit pe Stanciu inca de pe durata CE de tineret si m-am convins ca are certe calitati pentru a deveni un adevarat nr. 10. Faptul ca a ratat lovitura de la 11 m si prestatia generala din meciul de la Cluj nu sunt definitorii pentru valoarea sa! Iertati-ma, campionatul belgian este mai bun decat al nostru? Se castiga mai bine acolo, trebuie sa ai o pregatire fizica fara cusur, dar tehnica si tactica nu sunt la un alt nivel fata de al nostru! A.

Alexutu (8 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 23:33

Bravo

Comentează