Andrei Crăciun

Freelancer nu înseamnă că poți scrie tot ce îți trece prin minte. Freelancer ești când îți pasă ce scrii. Poate prea mult

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Crăciun
Cum așteptăm nemții

Pentru masochiștii care iubesc încleștările din fostul Sector Agricol Ilfov, s-a desfășurat clasicul Clinceni-Voluntari, încheiat cu tradiționalul 1-0, de data aceasta pentru Voluntari. A fost o partidă la capătul căreia comentatorii ar fi avut nevoie de consiliere psihologică.

Mașinăria de […]

...

Unde a dispărut zâmbetul?

La ora la care pleacă spre tipar aceste rânduri, Liverpool e încă pe locul 7 în Premier League, are, așadar, un sezon mizerabil. S-ar mai putea salva cucerind Champions League, dar e improbabil, fiindcă Bayern München sau Manchester City sunt, […]

...

Primăvara românilor

O primăvară europeană este o unitate de măsură valoroasă. Unde ne aflăm? Aici: avem o mână de români în elită. Restul sunt vorbe.

În Champions League stăm atât de rău încât dacă nu întoarce Juventus rezultatul de la Porto riscăm […]

...

FCSB nu e Steaua, e un talcioc

Mai e în plină desfășurare și telenovela Buziuc, dar asta până mâine se va uita

Victorie grea și chinuită, așadar, pentru echipa celor patru consoane. E o greșeală aici. De fapt, trăim mai multe confuzii. Prima: FCSB nici nu este […]

...

Epilog la cazul Colțescu

Colțescu n-a fost rasist, dar a fost cu siguranță neinspirat, se putea exprima mai elegant și n-ar mai fi ajuns să poarte deja, chiar dacă nedrept (spun uefajudecătorii), o etichetă. De ce să ajungi totuși aici?

O problemă de vocabular

[…]

...

Alternativa Halep

De-acum, Simona va avea și ea întotdeauna Parisul

Mă aflam în așteptarea Cupei Mondiale, numărînd copilărește zilele care ne-au rămas. Căutînd un subiect adecvat acestui colț de pagină, mă oprisem însă la o întîmplare mai veche, o întîmplare octogenară, interbelică. […]

vineri, 6 iunie 2014, 8:05

De-acum, Simona va avea și ea întotdeauna Parisul

Mă aflam în așteptarea Cupei Mondiale, numărînd copilărește zilele care ne-au rămas. Căutînd un subiect adecvat acestui colț de pagină, mă oprisem însă la o întîmplare mai veche, o întîmplare octogenară, interbelică. Știți, fie și din povești, anii ’30. Pe atunci, în orașul Rosario din Argentina (cel care i-a dat lumii și pe Che Guevara și pe Lionel Messi), echipa Central a refuzat să joace într-un meci de ajutorare a leproșilor locali. Newell’s Old Boys, din Rosario și ea, a acceptat. Primii au rămas pentru totdeauna „canaliile”, celorlalți li s-a spus „leproșii”. În trena generozității fondatoare, Newell’s, unde a început marele Leo fotbalul, este ultima echipă de care m-am mai putut, la vîrsta mea, îndrăgosti ca un adolescent. Rosario este, așa cum a dezvăluit chiar cotidianul „New York Times”, un oraș de suporteri cu diferite patologii psihice, un oraș de nebuni. Tocmai de aceea, nădăjduiesc, în ciuda absenței obiectivelor turistice, să îl vizitez cîndva, poate chiar să locuiesc o vreme acolo, iubind cu fanatism „leproșii”, pierzînd cu inima împăcată, nebunește, titlu după titlu.

Apoi am văzut-o și eu pe Simona Halep zîmbind. Nu sînt bun la tenis, nu știu să-i analizez tactic jocul. Scriu aceste rînduri înainte de semifinala de la Paris. Sînt rînduri care vor rămîne, indiferent de rezultat, fiindcă altceva tot știu: Simona Halep a dezlănțuit o epidemie de bucurie și nu doar printre iubitorii tenisului. Firește este din nou abuzată sintagma, precară logic, „Mîndri că sîntem români”, dar să nu ne împiedicăm de amănunt. Avem nevoie de o mare bucurie colectivă, una care să nu mai fie nici vulgară, nici ridicolă. Îmi place Simona, tocmai pentru că este un anti-model. Îmi place pentru că a avut puterea să-și revizuiască pînă și anatomia, atunci cînd Providența a fost mai generoasă decît era cazul. Îmi place pentru forța ei psihică, mai exact, pentru rigoarea din forța ei psihică.

E ceva cu Simona Halep, dacă a putut să-i smulgă unui aprig ziarist, el însuși tenisman, mărturisirea că, la unele greșeli, i s-ar fi ridicat părul în cap dacă așa ceva ar fi fost posibil (nu era, căci Cristian Tudor Popescu este cît se poate de onest cu calviția personală). E ceva cu Simona Halep dacă Iulian Tănase, un poet rezident în București, a putut să facă această paralelă între zîmbetul Simonei și zîmbetul lui Mahakashyapa, discipol al lui Buddha, zîmbetul pe care s-a ridicat filosofia zen. Simona Halep crește temperatura interioară a viselor noastre, ne face, chiar și pierzînd, pur și simplu, mai buni. Nu propun să mergem pînă-ntr-acolo încît să ne facem din zîmbetul ei chip cioplit. Invitînd la o nebunească moderație, sugerez totuși, dacă nu ne este déjà imposibil, să reînvățăm de la Simona Halep sinceritatea bucuriei care încheie disciplina muncii bine făcute.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

dan (10 comentarii)  •  6 iunie 2014, 9:07

Bine spus! Fara mentiunea ca „a avut puterea să-și revizuiască pînă și anatomia” era si mai bine!

Alex (1 comentarii)  •  6 iunie 2014, 12:53

Excelent … bucuria muncii bine facute 🙂

Jane Doe (1 comentarii)  •  6 iunie 2014, 13:53

Foarte frumos scris. Chiar cu mult peste calitatea pe care o intalnesc in presa „mare”.

irlandezu (1 comentarii)  •  6 iunie 2014, 15:10

Frumos articol, transpare aceeasi stare de bucurie, pe care o traiesc si eu si multi altii, realizind cu nedumerire ca Simona ne bucura mai mult decit meritam, fiind o natie care traieste si sufera din fotbal. Si chiar daca nu o sa cistige maine, cu un singur zimbet va face ziua mai placuta. Dar daca va lua cupa, cum va fi?

Cristian (2 comentarii)  •  6 iunie 2014, 16:06

Poate intr-un articol viitor ne explica autorul precaritatea sintagmei „mandri ca suntem romani”. Si mai ales cum se raporteaza aceasta la „nevoia unei bucurii colective”. Curat murdar!

florin (2 comentarii)  •  9 iunie 2014, 16:55

Frumos comentariu. sper sa nu apara uniii? Stiti voi care.
Sunt stelist si am observat ca de cate ori se comenteaza ceva despre halep apr si anti stelistii si asta numai pt ca Simona s a declarat stelista .Hmm

Alternativa Halep | Andrei Crăciun (45 comentarii)  •  15 iunie 2014, 21:36

[…] publicat și în Gazeta Sporturilor, pe 6 iunie 2014. Atentie, ziarist liber, specie pe cale de disparitie! Doneaza! Salveaza o viata, […]

Comentează